Local

(Update) Accident rutier pe DN2 E85, la Rugineşti. Două persoane care rămăseseră încarcerate au decedat

Ziarul de Vrancea
2 sep 2020 4560 vizualizări

În momentul de față, nu sunt clare împrejurările în care s-a produs accidentul, iar polițiștii vrânceni efectuează cercetări la fața locului. Cert este că două persoane de 30, respectiv 31 de ani din judeţul Ilfov, aflate în autoturismul care a ieșit în afara părții carosabile la Ruginești au decedat.

Se pare că accidentul rutier ar fi avut loc azi noapte. După ce autoturismul s-a răsturnat şi a ajuns într-un lan de porumb, acesta nu a fost observat de nimeni ore întregi. După un interval de timp destul de lung, cineva a văzut autoturismul răsturnat, dar din păcate persoanele din interior încarcerate nu mai prezentau semne vitale. Acest lucru a fost constatat de autorităţi care au ajuns la locul producerii accidentului în urma unui apel 112. Autoturismul implicat în tragicul accident este unul marca Dacia, cu numere de Bucureşti. 

Ştirea inițială - 01.09.2020, ora 17:32, transmisă de IPJ Vrancea: La ora 17:10, printr-un apel 112 a fost anunțat un accident pe DN2 -E95, în zona intersecției spre Ruginești. Un autoturism este ieșit în afara părții carosabile, 2 persoane sunt încarcerate.

Știre actualizată - 01.09.2020, ora 18:00, transmisă de IPJ Vrancea: Din păcate, a fost declarat decesul celor două persoane încarcerate. Se efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Știre actualizată - 01.09.2020, ora 18:38, transmisă de IPJ Vrancea: Victimele au fost identificate că fiind doi bărbați de 31, respectiv 30 de ani, domiciliați în județul Ilfov.

Știre actualizată - 01.09.2020, ora 18:42, transmisă de ISU Vrancea: Astăzi, 1 septembrie, în jurul orei 17:20, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Adjud au intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs pe raza localității Ruginești. Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, în interiorul acestuia aflându-se 2 persoane, care au rămas încarcerate. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimelor din autoturism. Din nefericire, victimele nu prezentau semne vitale, fiind constatat decesul acestora.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.