Local

Accident cu victimă ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie

Ziarul de Vrancea
29 oct 2019 2084 vizualizări

Niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool

 La data de 28.10.2019, ora 16.28, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin 112 despre faptul că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism, în momentul pătrunderii de pe un drum public local pe DN 23B nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din stânga sa, pe direcția Măicănești - Rm. Sărat și care, încălcând marcajul axial simplu continuu, a pătruns pe sensul opus de mers.A rezultat astfel rănirea ușoară a primului conducător auto.            Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul etilotest, ambele rezultate fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Buletin de presă Nr. 324 din 29 octombrie 2019


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.