Local

A murit profesorul de istorie de la Bordești, Gheorghe Fiștoc

Ziarul de Vrancea
14 mai 2021 2196 vizualizări

Trista veste a trecerii la cele veșnice a profesorului de istorie, Gheorghe Fiștoc  a fost făcută publică , miercuri 12 mai 2021, de primarul comunei Bordești, Adrian Gavrilă.

 

”Locuitorii comunei Bordești au primit o veste tristă astăzi: domnul profesor Fiștoc Gheorghe nu mai este printre noi. Îndrăgit de multe generații de elevi, de colegi, dar și de comunitate, a lăsat un gol imens în inimile tuturor. Sincere condoleante familiei!”-Adrian Gavrila

Citiți și ce-a spus un fost elev de-al profesorului  la aflarea veștii decesului acestuia :”De la bunul domn profesor am multe amintiri, mai ales că o perioadă bună de timp am fost "colegi" de uliță, pe Gobej. Una dintre ele care mi-a rămas adânc în memorie este noțiunea de "școala vieții", pe care dom' profesor ne-a menționat-o de pe băncile învățământului primar, citez aproximativ după 50 se ani: "măi copii, poți să ai multe scoli în viața ta, dar dacă nu ai școala vieții degeaba!" Atunci nu cred că am înțeles prea bine ce ne-a împărtășit domnul profesor, dar fraza eceea m-a însoțit până azi și am încercat să o folosesc cât mai eficient. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Profesorul Gheorghe Fiștoc a predat timp de mulți ani, istoria, la școala din comuna Bordești, formând cu dragoste și pasiune de meserie, numeorase generații de elevi, care l-au păstrat în amintirea lor și-i poartă respectul cuvenit.

Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților profesorului Gheorghe Fiștoc.Dumnezeu să-l odihnească în pace!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.