Local
A murit profesorul Constantin Negru, fost director al Școlii Gimnaziale Pufești și cadru didactic al Colegiului Național „Emil Botta” Adjud
30 dec 2022
4586 vizualizări
Trista veste a decesului profesorului Constantin Negru a fost făcută pe contul de facebook Şcoala Gimnazială Pufeşti Vrancea. Profesorul Constantin Negru a fost un cadru didactic de mare valoare, apreciat de colegi și de elevi deopotrivă.
”Colectivul Școlii Gimnaziale Pufești anunță trecerea în neființă a domnului profesor Negru Constantin, fost cadru didactic și director al școlii noastre.
Cu mare durere în suflet, întregul colectiv îi transmite condoleanțe întregii sale familii.
Domnul Negru Constantin a fost un cadru didactic de mare valoare, apreciat de colegi și de elevi deopotrivă.
Dumnezeu să-i așeze sufletul în ceata îngerilor din Împărăția Cerului!
Și colectivul de cadre didactice al Colegiului Național ”Emil Botta” Adjud unde profesorul Constantin Negru a predat biologie a transmis un mesaj de condoleanțe la aflarea tristei vești a dispației fizice din această lume a regretatului dascăl
”Cu profund regret, colectivul de cadre didactice al Colegiului Național << Emil Botta>> Adjud, anunță plecarea dintre noi a fostului nostru coleg, domnul profesor de biologie Constantin Negru.
A fost un profesor de excepție, un mare talent pedagogic care a știut să lumineze generații de elevi și să îndrume atâtea cadre didactice aflate la început de drum,
având realizări remarcabile prin participarea elevilor săi la concursuri școlare și olimpiade -faza națională.
A fost un coleg minunat, plin de delicatețe și înțelegere față de cei din jurul său, de empatie și de optimism, cu un simț al umorului deosebit, știind să găsească mereu o soluție la orice problemă.
În aceste momente de adâncă tristețe, aducem elogiul nostru întregii sale cariere de dascăl.
Sincere condoleanțe familiei!
”Cu regret am aflat astăzi de trecerea la cele veșnice a profesorului Constantin Negru!A fost unul dintre profesorii care m-au inspirat să-mi aleg profesia de cadru didactic…
Dumnezeu să-l odihnească în pace.”, a menționat prin intermediul unei postări activată pe contul său de facebook și profesorul dr Nicolae Damian, primarul comunei Pufești
Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților profesorului Constantin Negru.Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.