A murit fostul șef al Secției Boli Infecțioase și Laborator și director medical al Spitalului Miltar Focșani, colonelul doctor Petre Ifrim
Duminică, 30 ianuarie 2022, familia a anunțat decesul colonelului doctor Petre Ifrim fostul șef al Secției Boli Infecțioase și Laborator și director medical al Spitalului Miltar Focșani, dar și profesor la Școala Postliceală Sanitară Hipocrate. O viață dedicată carierei militare si profesiei de medic pe care le-a înfăptuit cu profesionalism și pasiune. Astfel poate fi caracterizată într-o frază activitatea colonelului doctor Petre Ifrim, care a trecut la cele veșnice la vârsta de 81 de ani lăsând în urma sa amintirea unui profesionist mereu în slujba comunității în mijlocul căreia a trăit.
Colonel dr. Petre Ifrim s-a născut în județul Brăila pe 1 august 1941, a urmat Facultatea de Medicină „Carol Davila” din București Secția militară și a început cariera la Spitalul Matei Balș din capitală.
A fost repartizat ulterior la Focșani, oraș care, cu timpul, a devenit pentru el „acasă”. A fost medic la Unitatea Militară 01270 și medic la Spitalul Militar Focșani unde a fost șeful Secției Boli Infecțioase și Laborator și, timp de mai mulți ani, director medical.
După o carieră medicală de peste 40 de ani a devenit profesor la Școala Postliceală Sanitară Hipocrate unde a împărtășit cunoștințele sale tinerei generații și unde a fost extrem de îndrăgit de cursanți.Dr. Petre Ifrim și-a iubit profesia și a fost foarte apropiat de pacienții lui care i-au cerut sfatul și au apelat la ajutorul său până în ultima clipă.Este cunoscut de toată lumea ca un om extrem de generos, un medic de excepție, o persoană deschisă cu cei din jur și un mare iubitor de animale. A fost pasionat de istorie și geografie, domenii în care avea cunoștințe temeinice, dar și de sport, motiv pentru care, în tinerețe, a jucat fotbal în echipa Dinamo Bacău și Medicina București.A fost căsătorit cu dr. Elena Ifrim fost medic specialist ORL în Policlinica 2 Focșani și are 2 copii.
”Un om cu zâmbetul pe față tot timpul, un Doctor foarte bun și blând.Explica totul pe înțelesul pacientului. Datorită dumnealui m-am vindecat de alergie. Dumnezeu să-i odihneasca sufletul curat printre îngeri! Sunt sigură ca si acolo sus va vindeca suflete! Condoleanțe și putere familiei să treacă peste acest necaz!”, remarcă o fostă pacientă a colonelului doctor Petre Ifrim într-o postare pe facebook după ce-a aflat trista veste a plecării din această lume a apreciatului medic specialist focșănean
Iată alte câteva alte mesaje postate de foști pacienți sau de prieteni ai colonelului doctor Petre Ifrim
”Pios omagiu pentru un om deosebit …Se întregește sus armata celor ce au fost și care au rămas veșnic în amintirea noastră. Drum lin printre stele, dragă Petrică”
”Păcat, un om cu suflet bun! Nu refuza pe nimeni. Pentru toți era aproape și îi ajuta.Dumnezeu să-l ierte!”
”Dumnezeu să îl ierte! Mare Om și un medic de excepție!! Vă vom păstra în amintire așa vesel cum erați tot timpul! Drum lin printre îngeri!”
Citiți anunțul și familiei colonelului doctor Petre Ifrim în legătură cu trista veste a decesului acestuia, făcut public duminică 30 ianuarie 2022, prin intermediul Ziarului de Vrancea.
”Familia anunță cu mare tristețe că, în data de 30 ianuarie 2022, a plecat din această lume Col. Dr. PETRE IFRIM.
Cei care doresc să își ia rămas bun pot veni la Biserica Precista (Bd. Unirii nr. 38, lângă fostul cinematograf Balada) din Focșani.
Slujba de înmormântare va avea loc la biserică, marți 01.02.2022, la ora 12:00, iar trupul neînsuflețit va fi dus la Cimitirul Sudic.
Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină!”
Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților colonelului doctor Petre Ifrim.Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Colonelul doctor Petre Ifrim în tinerețe-1
Colonelul doctor Petre Ifrim în tinerețe împreună cu mai mulți colegi în fața Spitalului Militar Focșani
Colonel dr Petre Ifrim împreună cu soția sa, dr Elena Ifrim fost medic specialist ORL la Policlinica 2 Focșani.Dr. Elena Ifrim s-a stins din viață în 2017
Colonel dr Petre Ifrim într-o fotografie mai recentă