Local

A încetat împuternicirea actualului comandant al Spitalului Militar Focșani, ca urmare a deficiențelor de la centrul de vaccinare

Ziarul de Vrancea
16 mar 2021 9828 vizualizări
Luni, 15 martie 2021, a încetat împuternicirea actualului comandant al Spitalului Militar Focșani, col. Vasile Roman, ca urmare a deficiențelor de la centrul de vaccinare de la Casa Armatei. Acestea sunt precizate în concluziile raportului final înaintat șefului Statului Major al Apărării de comisia numită pentru verificarea activității de vaccinare desfășurată în centrul de vaccinare organizat de Spitalul Militar de Urgență (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focșani. Foto:smufocsani.mapn.ro
Luni, 15 martie 2021, a încetat împuternicirea actualului comandant al Spitalului Militar Focșani, col. Vasile Roman, ca urmare a deficiențelor de la centrul de vaccinare de la Casa Armatei. Acestea sunt precizate în concluziile raportului final înaintat șefului Statului Major al Apărării de comisia numită pentru verificarea activității de vaccinare desfășurată în centrul de vaccinare organizat de Spitalul Militar de Urgență (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focșani. Foto:smufocsani.mapn.ro

Șeful Spitalului Militar din Focșani, col. Vasile Roman, a fost înlocuit din funcție luni, 15 martie 2021. Această sancțiune vine în urma controlului MApN în scandalul vaccinărilor peste rând la centrul de vaccinare de la Casa Armatei din Focșani.

Informația apare în concluziile precizate în raportul final înaintat șefului Statului Major al Apărării  de comisia numită pentru verificarea activității de vaccinare desfășurată în centrul de vaccinare organizat de Spitalul Militar de Urgență (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focșani.

Șeful Spitalului Militar din Focșani, col. Vasile Roman, a fost schimbat din funcție luni, 15 martie 2021. Decizia a fost luată după ce în spațiul public au apărut informații despre vaccinările peste rând. Directorul spitalului a admis că la centrul de vaccinare de la Casa Armatei din Focșani s-au vaccinat mai multe rude ale cadrelor militare. 

Într-o investigație Recorder, centrul de la Focșani este menționat printre cele în care s-au făcut vaccinuri peste rând. În urma informațiilor apărute în spațiul public, Ministerul Apărării Naționale a verificat situația vaccinărilor de la Focșani. 

O comisie MAPN a fost desemnată pentru a verifica situația de la Spitalul Militar de Urgență (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focșani. 

Concluziile acestor verificări au fost înaintate șefului Statului Major al Apărării, care a transmis un comunicat de presă. 

Conform documentului, în sediul Cercului Militar Focșani au fost organizate două centre de vaccinare. Unul este coordonat de SMU Focșani, iar aici au fost vaccinate persoane din cadrul spitalului și unităților militare arondate. Este vorba despre persoane eligibile în etapele I și II. 

Al doilea centru de vaccinare este coordonat de DSP Vrancea, cu patru fluxuri de vaccinare. Două sunt pentru persoane civile din județ, iar alte două pentru militari și aparținători. Și în acest caz este vorba de persoane eligibile în etapele I și II.

„Din totalul de 2.645 doze de vaccin efectuate în total, au fost înregistrate 145 de doze de vaccin (doza I și rapel) administrate unor persoane civile, pentru care nu au putut fi identificate date care să certifice încadrarea în criteriile de eligibilitate stabilite de Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România”, se arată în comunicatul de presă. 

În aceste condiții, Ministerul Apărării a dispus o serie de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate. 

Astfel, a încetat împuternicirea actualului comandant al Spitalului Militar de Urgență (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focșani. În al doilea rând s-a dispus reorganizarea activităților în cadrul centrelor de vaccinare. Prin această măsură se urmărește asigurarea evidenței corecte a persoanelor vaccinate. Sunt verificate condițiile de eligibilitate și respectarea procedurilor prevăzute de Strategia națională de vaccinare. 

Comisia desemnată de MAPN va continua verificările și în celelalte centre de vaccinare organizate de MApN. Măsura urmărește asigurarea respectării cu strictețe a procedurilor prevăzute de Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România.

Citiți în continuare textul integral al concluziilor verificărilor procesului de vaccinare la Spitalul Militar Focșani

Comisia numită pentru verificarea activității de vaccinare desfășurată în centrul de vaccinare organizat de Spitalul Militar de Urgență (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focșani a înaintat șefului Statului Major al Apărării raportul final din care s-au desprins următoarele:

În sediul Cercului Militar Focșani au fost organizate două centre de vaccinare:

  • Un centru de vaccinare coordonat de SMU Focșani, unde au fost vaccinate persoane din cadrul spitalului și unităților militare arondate acestuia, eligibile pentru etapele I și II;
  • Un centru de vaccinare coordonat de DSP Vrancea, cu patru fluxuri de vaccinare, două pentru persoane civile din județ și două pentru militari și aparținători, de asemenea, eligibili pentru etapele I și II.

Din totalul de 2.645 doze de vaccin efectuate în total, au fost înregistrate 145 de doze de vaccin (doza I și rapel) administrate unor persoane civile, pentru care nu au putut fi identificate date care să certifice încadrarea în criteriile de eligibilitate stabilite de Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România.

Măsurile luate pentru remedierea deficiențelor au constat în:

  • Încetarea împuternicirii actualului comandant al Spitalului Militar de Urgență (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focșani;
  • Reorganizarea activităților în cadrul centrelor de vaccinare pentru asigurarea evidenței corecte a persoanelor vaccinate, cu verificarea strictă a condițiilor de eligibilitate și respectarea procedurilor prevăzute de Strategia națională de vaccinare;
  • Continuarea acțiunilor de verificare și control în celelalte centre de vaccinare organizate de MApN pentru asigurarea respectării cu strictețe a procedurilor prevăzute de Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România;
  • Asigurarea transparenței privind desfășurarea procesului de vaccinare, prin informări periodice către mass-media și publicul larg începând de astăzi, 15 martie, pe site-ul central al MApN.

 Biroul de presă

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.