Local

Seful politiei, acuzat de colaborare cu mafia lemnului

Dan Chiriac
14 nov 2006 1645 vizualizări
Un membru al Obstii din comuna Vrincioaia a protestat ieri in curtea IJP Vrancea fata de presupusele legaturi ale comandatului Politiei cu mafia lemnului. Consilierul democrat Ion Alexe a stat aproape o ora cu o pancarda atirnata de git, pe care statea scris ca Viorel Serbanoiu "nu vrea sa scoata hotiile la iveala". In replica, politistii spun ca dosarul la care facea referire protestatarul sta pe loc pentru ca se asteapta rezultatul unei expertize grafologice

Radu Alexe, consilier local PD in Vrincioaia si membru in Obstea Poiana, a protestat ieri chiar in curtea IPJ Vrancea pentru ca pina acum politistii nu au solutionat un dosar privind presupusele taieri ilegale din padurile obstii. Democratul si-a pus o pancarda de git prin care il acuza pe comisarul sef Viorel Serbanoiu de legaturi cu mafia lemnului. "Comandantul IJP Vrancea este implicat in mafia de la Obstea Poiana pentru ca nu vrea sa scoata hotiile la iveala", statea scris pe pancarda. Radu Alexe a venit in fata politiei decis ca acesta sa fie ultimul protest pe care il va face la Focsani. "Daca

nici acum nu se rezolva nimic, o sa intru in greva foamei in fata Ministerului Administratiei si Internelor", a spus Alexe. Consilierul din Vrincioaia este nemultumit pentru faptul ca reclamatiile sale, in care arata cum s-au furat lemne din padurile Obstii Poiana, nu au fost solutionate pina acum. "In luna mai am facut o petitie catre comandantul politiei vrincene, in care relatam infractiunile ce se savirsesc in Obstea Poiana. Organele de control au confirmat cele spuse de mine si au deschis Dosarul Penal 828/P/2006, in care sint cercetati pentru mai multe infractiuni, dar cu toate acestea cred ca pe acest dosar s-a asezat un start gros de praf", se arata in protestul lui Radu Alexe. Acesta il acuza personal pe Viorel

Serbanoiu ca nu s-a tinut de promisiunea facuta in august. "Am scris ca Mocanu Simion (presedintele obstii- n.r.) a falsificat pentru a doua oara procesele verbale, s-au luat probe de scris, dar de

mai multe ori am fost chemati noi, care am semnat petitia, decit cei vinovati. La ultima audienta cind am fost la dvs, in luna august, v-ati dat cuvintul ca rezolvati acest dosar in cel mai scurt timp, fapt pentru care m-ati determinat sa nu fac greva foamei in fata MAI, dar acum am ajuns la concluzia ca dvs cunoasteti aceasta mafie si poate chiar sinteti conducatorul ei", sint acuzatiile aduse de Radu Alexe sefului politie vrincene. Politia scoate trei dosare Seful IJP Vrancea, comisarul sef Viorel Serbanoiu, l-a primit ieri in audienta pe Radu Alexe, dupa ce acesta a stat trei sferturi de ora in curtea inspectoratului cu pancarda de git pina a atras atentia politistilor. "Incepind cu anul 2003, la IPJ Vrancea au fost primite

mai multe sesizari formulate de Alexe Radu si un alt consatean de- al sau, ambii membri ai obstii, nemultumiti fiind de activitatea presedintelui obstei, Mocanu Simion, precum si de legalitatea functionarii actualului consiliu de administratie al obstei. In cursul anului 2004, au fost finalizate cercetarile in alte dosare penale, fiind facute propuneri de incepere a urmaririi penale fata de Mocanu Simion si altii, care au fost inaintate cu solutii legale Parchetului Vrancea", se arata intr-un comunicat al Biroului de

Presa al IJP Vrancea. Politistii spun ca in ceea ce priveste ultimul dosar la care face referire Radu Alexe, cercetarile sint in derulare. "In luna iunie a acestui an, la IPJ Vrancea a fost inregistrat un alt dosar penal in care, la data de 28.09.2006, a fost inceputa urmarirea penala fata de unele persoane ce detin functii in obste, sub aspectul savirsirii infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor persoanei, fals intelectual, fals in declaratii si fals in inscrisuri sub semnatura private. Cercetarile in acest dosar vor fi

finalizate dupa primirea rezultatului expertizei grafologice care a fost dispusa in cauza", se precizeaza in acelasi comunicat.


Serbanoiu se face ca nu stie daca exista mafia lemnului


Dupa ce a iesit din audienta de la Viorel Serbanoiu, obsteanul Radu Alexe nu a mai avut nimic de obiectat cu privire la activitatea politiei sau a seful inspectoratului si a promis ca va mai astepta o

vreme sa faca cum decurg cercetarile. Comisarul sef Viorel Serbanoiu a tinut sa precizeze ca are unele suspiciuni in legatura cu cele intimplate ieri dimeineata. "Cetateanul a fost primit in audienta de fiecare data, daca era nemultumit trebuia sa mearga la un for superior, IGPR sau MAI, nu sa vina cu o pancarda in fata politiei. Am informat deja IGPR despre cele intimplate si oricum o sa iau atitudine fata de acest cetatean, pentru ca nu oricine poate veni in curtea politiei si acuza seful si institutia de colaborare cu mafia lemnului, pe care nu o cunosc si nici nu stiu daca exista", a spus comisarul sef Viorel Serbanoiu. Cu toata iritarea sefului IJP Vrancea, Radu Alexe a stat insa 45 de minute in fata politiei fara

ca nici un politist sa ia vreo masura. Abia dupa ce informatia a ajuns la urechile sefilor doi politisti au coborit in curtea inspectoratului si l-au poftit pe democratul Radu Alexe sa astepte intrarea la audiente fara pancarda de la git.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.