Local

Baiatul din Nereju nu a suferit doar de rabie

Ziarul de Vrancea
25 mar 2005 1065 vizualizări
Satenii din Nereju, din cauza lipse de instruire, se tem sa se mai apropie de familia indoliata. Vrincenii care pot ajuta familia copilului decedat nu vor cheltui banii degeaba.

Florin Mosneagu, baiatul de 14 ani din Nereju, decedat la inceputul acestei saptamini la Institutul de Boli Infectioase "Dr. Matei Bals", a suferit de mai multe boli care i-au grabit sfirsitul, nu numai de rabie. Potrivit certificatului de deces, printre cauzele care au dus la decesul adolescentului se numara si meningoencefalita acuta. Datorita mediatizarii acestui caz, atit in presa locala, cit si in cea centrala, satenii din Nereju au inceput sa evie familia copilului decedat de teama sa nu ia rabie. "Se fereste lumea de noi din cauza a ceea ce s-a scris in presa, cred ca a intrat boala in sat. Chiar au inceput sa zica ca toti copiii s-au jucat cu Florin, si ca poate au luat boala. Parintii copilului si chiar nevasta mea au stat cu el la Bucuresti, l-au ingrijit si nu s-au imbolnavit. Medicii ne-au spus ca nu sint motive de ingrijorare", ne-a spus Aurel Putoi, unchiul copilului decedat. Chiar daca sint "cu frica in sin", satenii din Nereju s-au aratat plini de compasiune la necazul familiei Mosneagu. Oamenii au strins fiecare cit a putut, stiut fiind faptul ca familia este una nevoiasa. Pe aceasta cale ii anuntam pe cei care doresc sa ajute familia Mosneagu ca o pot face direct sau prin intermediul redactiei noastre. De asemenea, medicii Directiei de Sanatate Publica ar trebui sa le explice satenilor din Nereju ca nu se afla in pericol daca au relatiii cordiale cu familia baietelului.

Vrincenii au epuizat stocul de vaccin antirabic

Desi se tem de o posibila infectare, oamenii trebuie sa stie ca rabia se transmite prin muscaturi, deoarece virusul se gaseste in saliva. "Virusul trebuie sa gaseasca un mediu propice. De aceea saliva animalului infectat trebuie sa intre in contact cu o rana deschisa pentru a se declansa boala. Cu toate acestea, oamenii trebuie sa stie ca, daca fac vaccinul antirabic imeidiat ce au fost muscati sau chiar zgiriati de un animal, nu mai exista nici un pericol", ne-a declarat dr. Iulian Cucoli, purtatorul de cuvint al Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. Spitalul Judetean este singura unitate din Vrancea care are un centru antirabic. Vaccinul antirabic se administreaza pe parcursul a mai multor zile, timp de trei luni, primul dintre ele administrindu-se la cel mult 24 de ore dupa ce persoana a fost infectata cu virusul care produce turbarea. In dispensarele rurale, medicul poate face doar vaccinul antitetanos, pentru cel antirabic fiind trimisi la spitalul din Focsani. Datorita cazurilor suspecte de rabie aparute in judet in ultima perioada, oamenii au intrat in panica si au asaltat centrul antirabic. Din acest motive, unitatea spitaliceasca a terminat de doua ori pina acum stocul de vaccin antirabic. Ieri, in urma unei noi cereri depuse la Casa de Asigurari de Sanatate, la Spitalul Judetean a fost refacut stocul de vaccin antirabic. Din cauza faptului ca spitalele se afla in carantina, unii bolnavi au fost reprogramati.

Localitati in carantina

O alta femeie din Cimpuri a fost muscata de un ciine supect de rabie in urma cu trei zile. Desi nu s-a confirmat ca ar fi vorba de rabie, femeia a fost internata preventiv si a fost vaccinata. Desi nu au mai aparut alte cazuri de rabie, mai sint inca localitati in carantina. Dupa aparitia bolnavului din Nereju, s-au semnalat posibile focare de rabie la Brosteni, Gura Calitei, Vizantea Livezi, Paltin, Mera, Chiojdeni si Dragosloveni.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.