Local

Lucrari in pasul melcului la Gara Focsani

Iulia Crețu
3 oct 2006 1164 vizualizări
Cu toate ca in luna iunie se dadea o nota de 10 Garii Focsani, lucrarile nu sint gata nici astazi. Potrivit primarului Bacinschi, muncitorii lucreaza dupa cum vin banii, adica anevoie

Focsanenii care circula cu trenul, dar si calatorii de prin alte judete care poposesc pe la noi, vor mai avea de asteptat pina sa aiba la dispozitie un spatiu modern, frumos amenajat si plin de verdeata in asa numita Eurogara. Visul de preamarire din perioada de glorie a baronului Marian Oprisan a devenit un santier unde lucrarile nu se mai termina de luni bune, gara la nivel european devenind un fel de Fata Morgana, o iluzie. Proiectul cu cladiri europene, cu parc, fintina arteziana si mobilier stradal ca in Occident a ramas numai un deziderat, din ce in ce mai indepartat in planul concretului. Pina atunci, sutele de calatori care vin zilnic in gara din Focsani trebuie sa se multumeasca cu alei neterminate, unele ramase deja fara pavaje, fire electrice scoase din compartimentele speciale, munti de praf si muncitori plictisiti. Cu toate ca in luna iunie Eurogara Focsani a primit vizita sefului Regionalei Galati, Ionel Filimon, co-participant la investitie alaturi de Primaria Focsani, si a fost notata cu un neverosimil calificativ de 10, gara si piata din fata au ramas la acelasi stadiu al lucrarilor.

Angajatii de la MBM Construct 95 lucreaza dupa cum ajung si banii, adica cu viteza melcului si, bineinteles, cu multa tragere de inima. Asa se lucra si ieri la prinz, cind patru muncitori ghidau macaraua cu pavaje, unul batea alene in fiarele din beton cu un ciocan, iar altii erau la ... pauza de masa. Asa se face ca, de trei luni jumatate nu se vede nici o schimbare la scuarul din fata garii. Oficialii Primariei Focsani declara ca situatia se datoreaza faptului ca CFR Galati a varsat banii pentru investitie abia luna trecuta. Edilul sef al orasului, Decebal Bacinschi, recunoaste ca se munceste fara spor, insa spune ca municipalitatea si-a respectat contractul in privinta acordarii finantarii. "Se lucreaza la gara. Se face cu pasul melcului pentru ca cei de la CFR au dat banii abia luna trecuta. Noi speram sa apropiem termenul de finalizare in luna octombrie. Noi am platit, acum depinde de cei de la CFR", ne-a declarat primarul Decebal Bacinschi. Valoarea totala a investitiilor pentru "super gara" focsaneana este de 60 de miliarde de lei vechi, jumatate din nvestitie fiind suportata de Primaria Focsani, iar cealalta jumatate de catre Regionala CFR Galati. Pentru spatiul ambiental al zonei, municipalitatea a mai investit inca 15 miliarde lei vechi, bani din care se va achizitiona si mobilierul stradal. Si pentru ca cititorii sa- si faca o idee despre cum arata eurogara si cit interes isi dau

constructorii, mentionam ca geamul lipsa inca din vara nu a fost inlocuit, dupa cum nici treptele ciobite nu au fost chituite. Sa aveti spor "Dorelilor" de la Gara municipiului Focsani!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.