Local

Posibila greva de doua ore la instante

Cristi Irimia
18 sep 2006 454 vizualizări
Grefierii iau in calcul sa se prezinte mai tirziu in salile de judecata

Astazi, grefierii instantelor vrincene ar putea refuza sa intre in sedintele de judecata la ora fixata, pentru a protesta fata de neadoptarea la nivel national a legii salarizarii. "Asteptam si citeva semnale din tara, urmind ca apoi sa fim informati daca vom protesta mai vehement fata de neaplicarea unor reglementari care ne-ar da posibilitatea sa avem salarii marite", ne-a declarat una din grefierele de la Tribunalul Vrancea. Nu este exclus ca personalul auxiliar din justitia locala sa refuze sa intre in sedintele de judecata la ora prevazuta conform programului, ci mai tirziu cu o ora sau doua, cum au procedat si alti grefieri din cadrul unor instante din Bucuresti, dar si din tara. Masura aceasta ar crea o intirziere a proceselor de astazi, care in loc sa inceapa la 8.30 ar putea debuta la 9.30 sau 10.30. Grefierii spera ca Ministerul Justitiei sa faca toate demersurile pentru adoptarea legii salarizarii, in conditiile in care salariile acestora nu au mai fost marite de citiva ani, conform spuselor sefilor Sindicatului "Dreptatea". In ultimele zile, grefierii vrinceni, care cistiga, in medie, 900 RON lunar, au protestat purtind banderole albe pe brat, fara a impiedica bunul mers al proceselor. Dupa negocieri care au durat citeva luni, cu Ministerul Justitiei, grefierii au renuntat la o serie de sporuri, insa nu au primit marirea salariilor cu 40%, asa cum li se promisese. In alta ordine de ieri, personalul administrativ din cadrul instantelor vrincene este si el nemultumit fata de decizia Curtii de Apel Galati care a anulat hotarirea Tribunalului Vrancea, prin care se decisese ca Ministerul Justitiei trebuie sa acorde tichete de masa angajatilor instantei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.