Local

Englez tilharit intr-o scara de bloc

Dan Chiriac
7 iun 2006 1864 vizualizări
Autorii sint patru adolescenti din Focsani. Minorii sustin ca au vrut sa se razbune pe englezul care le-a facut propuneri indecente. Anchetatorii cerceteaza si un eventual caz de pedofilie.

Patru tineri din Focsani sint acuzati ca au tilharit un cetatean englez. Timothy Pharo, 53 ani, a fost deposedat de mai multe bunuri duminica dimineata de patru tineri. Ion Lefter, prim- procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Vrancea, ne-a spus ca cei patru tineri din Focsani au declarat in timpul audierilor ca l- au tilharit pe cetateanul englez dupa ce acesta le-ar fi propus sa intretina relatii sexuale cu el. Aseara, instanta de judecata a decis ca tinerii focsaneni sa fie cercetati in stare de libertate. Acestia urmau sa fie liberi abia dupa orele 22.30, cind le expira ordonanta de urgenta pe baza careia fusese retinuti.


Un cetatean englez, sosit in vizita la o cunostinta din Focsani, a fost tilharit duminica dimineata de un grup de patru tineri. Politistii au fost sesizati despre faptul ca, in zona Stadionului "Tineretului", a avut loc o tilharie careia i-a cazut victima cetateanul englez Timothy Pharo. Acesta venise in Focsani dorind sa deschida un centru de primire a copiilor saraci. Duminica, acesta a fost atacat in scara unui bloc de pe strada Cuza-Voda de catre cei patru tineri care, prin violenta, l-au deposedat de telefonul mobil, un portofel cu carduri bancare, dar si o suma considerabila de lei si valuta. In mai putin de 24 de ore, politisti focsaneni au reusit sa-i identifice si sa-i prinda pe autorii faptei. Bogdan Tomulescu, 17 ani, Doru

Sararu, 17 ani, George Stoica, 16 ani si Costel Soitu, 16 ani, sint toti din Focsani si nu au antecedente penale. In cursul serii de ieri, acestia au fost prezentati instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva sub aspectul savirsirii infractiunii de tilharie, dar judecatorii au decis ca tinerii sa fie judecati in stare de libertate. Tinerii acuzati au stat ieri in audieri toata ziua, si au declarat ca de fapt ei au fost victimele cetateanului englez. "Cei patru au recunoscut infractiunea comisa, dar au declarat ca

cetateanul englez le-a propus anterior sa intretina relatii sexuale si au comis fapta ca o razbunare. Cercetarile vor continua pentru a se stabili ce s-a intimplat cu adevarat", ne-a spus Ion Lefter, prim-

procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Vrancea. Surse judiciare sustin ca englezul nu se mai afla in Romania, el parasind tara imediat dupa depunerea reclamatiei. Comisarul Mariana Apostol, purtatorul de cuvint al Politiei, ne-a declarat ca barbatul le-a multumit politistilor ca si-a recuperat bunurile si chiar i-a felicitat pentru promptitudine.


Pedofilie urmata de tilharie?



Parintii lui Bogdan T. si alti citiva membri ai familiilor tinerilor, in timp ce asteptau decizia judecatorilor cu privire la masura arestarii preventive, au declarat ca baietii l-au cunoscut pe englez cu ajutorul unui intermediar din Bucuresti, care le-ar fi aranjat o intilnire cu acesta. Tatal lui Bogdan a spus ca, desi nu a mai reusit sa vorbeasca, dupa momentul retinerii, cu fiul sau, lucrurile ar putea fi mai complicate decit o simpla tilharie. "Nu stim foarte multe lucruri despre ceea ce s-a intimplat. Presupunem, insa, ca

acel cetatean ar fi incercat sa abuzeze sexual de ei, asa cum am auzit si noi", a declarat tatal unuia dintre adolescenti. Aseara, instanta de judecata a decis ca tinerii focsaneni sa fie cercetati in

stare de libertate. Potrivit ordonantei de urgenta pe baza careia fusese retinuti, minorii urmau sa fie liberi abia dupa orele 22.30, cind le-a expirat mandatul de retinere.


Tilharii mici, dar numeroase


Daca despre cazurile de pedofilie nu sint inca semnale, numarul tilhariilor comise de la inceputul acestui an pe raza Focsaniului ajunge la peste 40. "Intr-adevar, este vorba de o crestere a numarului de tilharii, dar trebuie precizat ca avem si un numar mare de retineri si arestari a autoril r. Mai exista doar un mic numar de autori care nu au fost prinsi pina acum", ne-a spus comisarul sef Ionel Braileanu, seful Politiei municipiului Focsani. Pentru combaterea acestui fenomen, Inspectoratul Judetean de

Politiea a incheiat un protocol de colaborare cu mai multe institutii publice, privind reducerea sau mentinerea la nivelul anului 2005 a violentei stradale. Proiectul, care a fost aprobat de prefectul Ion

Oprea, vine tocmai ca urmare a faptului ca de la inceputul acestui an numarul tilhariilor comise pe raza judetului a crescut foarte mult. Cu toate acestea, gravitatea lor a fost mai mica decit in anii

precedenti.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.