Local

O să-mi dau foc în fata primăriei Brosteni, să se stie că existăm

Valentin Muscă
27 mai 2006 736 vizualizări
Singură pe o rîpă, cu doi copii minori si un al treilea cu dizabilităti, iar sotul cu atele, Mariana Florea a ajuns în pragul disperării. Desi dealurile au venit peste case si apa le-a măturat curtea, primăria Brosteni nu i-a trecut pe lista sinistratilor, considerîndu-i «golani».

"O să-mi dau foc in fata primăriei Brosteni, să stie si primarul ca existăm". Acesta este strigătul disperat al unei mame căreia nu i-a mai rămas decit sa apeleze la un ultim gest disperat, pentru a demonstra conducerii primăriei că cele cinci fiinte există. Este vorba de Mariana Florea, sotul acesteia, Cristian, si cei trei copii minori, Camelia - 9 ani, Silviu-Claudiu - 6 ani si Georgiana - 3 ani. Pentru primăria Brosteni aceste persoane se găsesc doar pe hirtii. Cu toate că locuiesc in miezul zonei calamitate, cu o ripă in miscare in spatele casei, iar apa i-a amenintat de două ori cu moartea, cei cinci nu au primit repartitie pe lista stramutatilor de la Unirea-Odobesti. Motivul invocat de primărie este faptul că locuiau in casa părintilor si nu aveau nimic pe numele lor. în fapt, erau două familii in două camere si o bucătărie micuta. Părintii au fost trecuti pe lista de sinistrati, dar ceilalti nici măcar nu au fost inclusi la simbolicele sume de 8 milioane de lei.


"Vreau să duc băiatul la spital!"


"Ce să fac, unde să merg, la cine să mă mai pling, ca să fiu măcar ascultată? Cum este posibil să nu fim trecuti pe acea listă cu loc de casă, cind locuim sapte persoane in două camarute? Pentru primar noi nu existăm! Numai Dumnezeu ne mai tine in viată, cu trei copii minori si sotul cu tije in picior. Am dus-o un pic mai bine pină cind sotul s-a accidentat in luna decembrie. După o iarnă ca un cosmar, in care putin a lipsit să nu inghetăm, a venit primăvara si vine ripa peste noi din cauza ploilor. Acum imi vine să urlu in

fiecare dimineată cind mă gindesc ce-o să pun copiilor pe masă. Nici ajutorul social nu vine cind trebuie. As vrea să muncesc undeva prin comună, femeie de serviciu la scoală sau la primărie, dar nu am loc de cei cu relatii. Nu imi este rusine să spun, dar sintem cetăteni de categoria a II-a in această comună. Am

băietelul cu retard psihic de limbaj si trebuie să merg periodic la tratament, la Bucuresti, si nu stiu cum să mai fac să-l duc să poată recupera, pentru că are sase ani, dar mental a rămas la trei ani. A venit Comisia de la Prefectura care a verificat starea casei, ne-a văzut cum arătăm, au trecut si cei de la primărie, dar nu prea le-a păsat de mizeria in care sintem condamnati sa traim. Nu vrem pomană, ne-am fi multumit si cu un loc de casă undeva prin Brosteni, dar nu mai este pămint. Pămintul primăriei l-au inchiriat tot la afaceristii care ne-au tăiat pădurile si au ridicat palate in clădirea fostei CAP", ne-a spus mama Mariana Florea. Revolta sinistratilor de marti, 23 mai, a deschis gurile oamenilor si a adus

pe tapet controversata impărtire a ajutoarelor bănesti si repartitia locurilor de casa pentru cei afectati de inundatii si alunecari de teren. Cei care pot ajuta această mamă aflată la capătul suferintelor, care trebuie să meargă cu fiul la Spitalul Elias din Bucuresti, se pot deplasa personal la locuinta familiei Florea, de pe Valea Pitulusei, Brosteni. Mai multe informatii despre acesti sinistrati se pot obtine la redactia Ziarului de Vrancea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.