Local

Alegeri in PD made in PSD

Mihai Boicu
4 mar 2006 861 vizualizări
Senatorul Jan Vraciu candideaza pentru functia de presedinte cu un contracandidat de forma, pentru ca statutul nu-i da voie sa candideze singur. Ieri s-au mai inregistrat 64 de demisii ale sustinatorilor lui Nicu Mazere.

Parlamentarul Jan Vraciu se pregateste pentru a cistiga inca un mandat de patru ani in fruntea democratilor vrinceni. Incet, incet, dupa alegerile din 2004 liderul democrat s-a descotorosit pe drum de cei care i-ar fi putut fi potentiali rivali in organizatie, dar care l- au ajutat sa ajunga in Parlament. Din multe puncte de vedere, alegerile de miine se pot compara cu alegerile din PSD din vara anului 2003, ca dovada ca modelul Marian Oprisan a fost adoptat chiar de cei care l-au criticat atunci. Daca atunci Marian Oprisan ii avea drept contracandidati de forma pe Sorin Vornic, actualul presedinte al PC Vrancea, si fosta senatoare Fevronia Stoica, acum Jan Vraciu candideaza impotriva Ralucai Ioan, presedinta organizatiei de tineret si consilier judetean, care nu are aproape nici o sansa sa cistige si nici nu vrea, potrivit unor surse apropiate ei. De precizat ca Jan Vraciu nu putea sa candideze de unul singur pentru ca statutul partidului nu-i permite. Regula este valabila doar pentru functia de presedinte de organizatie. Cei mai importanti democrati de care Jan Vraciu s-a "despartit" pe ultima suta de metri sint Nicu Mazere si Gabriel Corneanu, pe care Jan Vraciu i-a scos in fata in campaniile electorale din 2004. Corneanu a renuntat mai intii la orice functie in organizatie dupa ce alegerile cistigate din PD Focsani pe 24 septembrie 2005 au fost anulate la presiunea lui Jan Vraciu, dupa care la inceputul acestei saptamini si-a dat demisia si din PD, anuntind ca va sustine in continuare Alianta D. A. din Consiliul Local. Vicepresedintele Nicu Mazere a incercat sa candideze pentru functia de presedinte, insa Biroul Permanent National nu i-a dat voie pe motiv ca nu are vechimea necesara de doi ani in PD. In aceste conditii, omul de afaceri nu va mai candida miine la nici o functie. De asemenea, in ultimul an, mai multi lideri ai partidului s-au retras discret din prim-plan si nici nu vor mai candida la alegerile de duminica. Printre acestia se numara fostul sef al politiei vrincene, col. (r) Petru Ioan Dibus, care ocupa functia de secretar executiv, dar si vicepresedintele organizatiei judetene, fostul deputat Dan Nichita.


"Dispare un baron local si apare altul"


Algerile din organizatia PD survin pe fondul unor framintari interne care s-au acutizat in ultima vreme. In ultimele zile s-au inregistrat in jur de 100 de demisii din partid. Mai intii au demisionat 28 de "democrate". Ieri s-au mai inregistrat inca 64 de demisii. Demisionarii, de aceasta data barbati si, la o prima vedere, unii dintre ei sotii femeilor care au plecat primele, au si ei legaturi cu Nicu Mazere deoarece au facut parte din organizatia oamenilor de afaceri din PD. "D-l Vraciu putea sa cistige alegerile, dar nu sa le

monopolizeze. Numai la Federatia Romana de Fotbal si PD Vrancea se putea intimpla asa ceva. Nu este corect sa nu existe competitie reala in partid", ne-a declarat Gabriel Sirbu, unul dintre demisionari. Acesta spune ca democratii au fost nemultumiti de plecarea consilierului local Gabriel Corneanu, de lipsa de sustinere politica acordata Carminei Corbeanu pentru functia de inspector scolar general adjunct, in conditiile in care multi se asteptau ca ea sa "taie capete", oameni care puteau face din PD

un partid puternic. "Ceea ce s-a intimplat cu Mazere a umplut paharul. Dispare un baron local si apare altul", a mai spus Gabriel Sirbu, in numele demisionarilor. Multi dintre cei care au plecat sustin ca PD a fost primul partid in care au activat, dar si ultimul.


Casa de Sanatate se bate cu Spitalul


De cealalta parte, senatorul Jan Vaciu spune ca demisionarii sint "oamenii lui Nicu Mazere" care au afaceri in Piata Moldovei. "Este un teatru ieftin pus in scena de catre persoane care sint usor de ghicit", ne-a declarat senatorul democrat despre ultimele demisii. Acesta spune ca a stat de vorba cu Nicu Mazere dupa demisia celor 28 de femei in PD si acesta "s-a jurat ca nu are nici o legatura cu demisiile". La alegerile de miine de la Ateneul Popular "Maior Gheorghe Pastia" au fost convocati 326 de delegati din tot judetul. Pentru cele 10 locuri de vicepresedinti candideaza 15 democrati, iar pentru cele 14 functii de secretari executivi sint 22 de candidati. Valerica Panciu, actualul vicepresedinte cu organizarea si cel care s-a ocupat cu organizarea alegerilor de miine, candideaza de unul singur pentru functia de secretar general. Functia de presedinte executiv al PD Vrancea este de dorita de doi actuali vicepresedinti, Andrei Dulgheru, presedintele Casei de Asigurari de Sanatate, si Nicolae Moise, directorul

Spitalului Judetean, ambii apropiati ai lui Jan Vraciu. Delegatii se vor legitima la intrarea in sala si vor primi cite un ecuson cu numele lor si cite o mapa in care se vor afla buletinele de vot pentru fiecare functie din conducere. De la centru, alegerile vor fi supervizate de vicepresedintele Romeo Raicu, deputat si presedinte al Comisiei Parlamentare de Supraveghere si Control al Serviciului de Informatii Externe.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.