Local

Rodica Davidean s-a pus in slujba suferintei .

Andreea Negoiță
8 mar 2005 1850 vizualizări
Conduce Crucea Rosie de 8 ani, dar copiii sint cea mai mare realizare a sa.



Rodica Davidean, director al Filialei de Cruce Rosie Vrancea, este una dintre multele femei care se pot mindri cu reusite in viata. Numele ei insa este asociat cu caritatea, pentru ca institutia pe care o conduce a ajutat multi oameni aflati in suferinta. "Nu sint adepta femeii bibelou, care sa faca placuta atmosfera ambientului familial sau a unor reunuini mondene. Prin atributiile ei, femeiea poate fi partener egal cu cealalta jumatate, barbatul. Imi place sa cred ca existenta mea, desi cu multe meandre, s-a pliat pe acest mod de gindire. Drumul meui si al familiei mele nu a fost presarat cu floricele. De multe ori familia a pierdut totul si a trebuit sa o iau de la inceput. Si cum istoria se repeta, mi s-a intimplat si mie acelasi lucru. Crezul familiei mele a fost munca si, cum bunica a fost capul familiei, femeie dirza si cu radacini adinci in pamintul care asigura sporul familiei, m-a educat in cultul muncii, al respectului pentru oameni si al ajutorarii intre ei", ne-a spus Rodica Davidean. Spune ca s-a nascut si a crescut printre dealurile Odobestiului si crede ca acest spatiu i-a influentat si alegerea profesiei, inginer agronom. Se declara "un spirit liber" si nu poate sa stea inchisa intr-un birou mult timp. Dupa revolutie, cind profesia ei a fost marginalizata, concursul pentru ocuparea postului de director al Filialei de Cruce Rosie a fost o provocare pe care a acceptat-o. De opt ani incearca, cu ajutorul colaboratorilor, voluntarilor si al oamenilor de bine sa-i ajute pe cei aflati in nevoi, aceasta fiind de fapt misiunea Crucii Rosii. Dar este convinsa ca si-a gasit vocatia. Alearga toata ziua pentru ca nevoile oamenilor nu pot fi planificate. Ne spune ca mereu se iveste cite un nou caz de ajutat. Uneori pleaca pe o usa si intra pe fereastra. Vede in cei trei copii ai sai un potential mod de a-si indeplini visele sale neimplinite. "Chiar daca am lasat la urma familia, nu inseamna ca este pe ultimul loc in viata mea. Caut sa ma impart intre copiii mei, trei la numar, si activitatile profesionale. Am copii mari, doi baieti studenti la Iasi si o fetita, eleva in clasa a X-a la un liceu in Bucuresti. Le urmaresc visele, sperantele, greutatile si caut sa-i ajut cind singuri nu o pot face. Sensul existentei mele sint ei, prin ei, poate, uneori doresc sa-mi realizez neimplinirile mele", ne-a mai spus femeia care a pus pe picioare Crucea Rosie din Vrancea, cu toate ca uneori a fost atit de contestata si chiar i s-au pus piedici. Cu toate acestea, fara prea bunele femei care o inconjoara, printre care profesoara Lidia Boc, doctorita Rodica Soana sau asistentul social Alina Girleanu, nimic n-ar fi fost posibil.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ionut Gabriel Ivanciu, acum 1726 zile, 12 ore, 2 minute, 38 secunde
"Crucea Roşie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca şi în război, nu trebuie să piară. Cu toţii, de la mic la mare să o sprijinim cu evlavie, cu însufleţire, cu nesfârşită dragoste". Da citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.