Local

A adera nu inseamna ca iti da cineva ceva si cu asta gata

Dana Chiorescu
16 feb 2005 847 vizualizări
Uniunea Europeana are, in perceptia romanilor, un rol foarte important prin solutiile pe care le poate aduce la probleme precum terorismul, apararea, nivelul de trai, circulatia libera a persoanelor - releva un Raport National pentru Romania al Eurobarometrului de Opinie Publica din U.E. I-am intrebat pe interlocutorii nostri care sint principalele aspecte pozitive si negative pe care le va aduce dupa sine integrarea in Uniunea Europeana si iata ce am aflat:



Otilia Radulescu, 37 de ani, casnica, Tataranu

"Pentru noi... cel putin eu stau la tara acum... ce sa zic? Eu cred ca va fi bine. Sa se ocupe cei care au puterea in mina. Poate o sa scapam de coruptii acestia marunti. Vor impune anumite reguli... Deja vad ca se misca dar sint coruptii acestia marunti si tare ne mai rup buzunarele."



Constanta Ciocan, 53 de ani, gestionar, Focsani

"Eu stiu cum o sa fie? Speram sa fie bine. Speram sa creasca si nivelul de trai, nu? Numai ca o sa ne cam impuna niste reguli. Dupa cum arata si la televizor... nu ne vor primi oricum in Uniunea Europeana. Trebuie sa ne adaptam, ce sa facem? Mai de voie, mai de nevoie... Daca toata lumea merge, trebuie sa mergem si noi in rind cu toata lumea, ce sa faci?"



M.M., 50 de ani, tehnician, Focsani

"Este un lucru bun. Pentru inceput nu va aduce nimic bun. Trebuie sa facem noi ceva pozitiv, ca sa urmeze ceva bun si de pe urma acestei aderari. In primul rind trebuie sa muncim mai mult, si sa invatam din ceea ce fac ei. A adera nu inseamna ca iti da cineva ceva si cu asta gata, o vom duce perfect. Daca noi nu muncim, aderam degeaba, raminem tot saraci. Romanii se vor adapta, unii de nevoie... Datorita faptului ca se circula foarte mult s-a mai schimbat mentalitatea si probabil un procent se va adapta de nevoie, restul constienti. Cresterea preturilor va fi primul lucru care se va intimpla dar este normal. Cind intri in hora trebuie sa joci ca ceilalti, nu poti sa tii pasii tai. Pasii tai ii tii pentru acasa. Probabil va duce si la o crestere salariala dar asta va implica multe disponibilizari. Daca se vor mari salariile, normal ca fiecare isi va face bugetul dupa posibilitati, isi vor face calculele mai riguros."



Cornel Ciobotaru, 43 de ani, inginer, Focsani

"Este un lucru foarte bun. Deja eu fac parte dintr-o echipa in care sint 8 tari reunite intr-un proiect international si lucrurile in ansamblu evolueaza foarte bine. Principalul aspect pozitiv este unitatea intre tari. Toate celelalte aspecte, nivel de trai, de civilizatie si multe altele, decurg din acest aspect, si sint in crestere. Vor fi si aspecte negative cu siguranta pentru ca fiecare lucru are si parti bune si parti rele. O aliniere a preturilor va fi chiar necesara, bineinteles urmata de o crestere a veniturilor, a salariilor. Se poate sa fim pe ultimul loc din Europa la capitolul remunerare a fortei de munca dar depinde si de calitatea muncii prestate si trebuie sa muncim efectiv, nu sa asteptam doar sa ni se dea mai mult. Si asta va trebui sa o invatam. Trebuie sa invatam sa muncim, nu sa asteptam sa treaca luna si sa ne luam salariul. Mentalitatea romanilor va trebui sa se plieze pe cea a tarilor din Uniunea Europeana. Sint sigur ca romanii vor tine pasul, avem capacitate. In echipa in care eu lucrez, romanii sint foarte buni si foarte ambitiosi."



Ilie V., 56 de ani, somer, Focsani

"Este de dorit sa aderam. Eu m-as bucura sa fie legislatia pusa la punct. Vom fi constrinsi intr-un fel sa ne aliniem legislatiei europene. Din punct de vedere al calitatii vietii, ne dorim sa ajungem la nivelul lor dar nu prea vad intimplindu-se prea curind. Mai intii vom suferi. Nivelul de trai nu se va imbunatati sub nici o forma. Poate vom trai doar cu speranta, pentru mai tirziu. Vom intra in Uniunea Europeana in 2007, dar nu se va cunoaste nimic in buzunarul nostru. Nici de la vechea la noua guvernare nu se cunoaste. Sint tot timpul promisiuni care nu se realizeaza. Eu totusi am incredere ca, intrind in Uniunea Europeana, vor fi schimbari majore si in Romania. Aspectele negative sint legate de veniturile noastre. Tara va trebui sa suporte niste cheltuieli ca sa ajunga la nivelul tarilor din Uniunea Europeana. Cea mai profunda schimbare va fi in ceea ce priveste mentalitatea. Vom fi constrinsi. Speram sa fie primul pas spre mai bine."



Dorin Mocanu, 18 ani, elev, Focsani

"Ma bucur ca vom putea sa cumparam de pe internet pentru ca pina acum nu puteam, nu trimiteau in Romania. Aspecte negative nu cred ca sint. Nu stiu daca vom reusi sa tinem pasul cu ei, dar o sa ne adaptam in timp."


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.