Local

Animalele din gospodarii intra si ele in Uniunea Europeana.

Ziarul de Vrancea
16 feb 2005 1002 vizualizări
In buletinul de identitate al animalului vor fi trecute obligatoriu data si locul nasterii, precum si rasa si parintii. Pina in iunie, toate animalele vrincenilor vor fi supuse unui proces de inregistrare.


Vacile nu pot fi vindute daca nu au buletin de identitate


De la sfirsitul lunii ianuarie si pina in prezent, in Vrancea au fost identificate si inregistrate doar 5.000 de animale, asa cum cer reglementarile europene. Fata de numarul total de animale care va beneficia de acest program, si anume peste 200.000, procentul este minor. Programul de identificare si crotaliere a vacilor, boilor, oilor, caprelor si a porcilor va fi efectuat gratuit si va fi realizat de medicii veterinari de la nivelul celor 72 de comune din Vrancea, urmarindu-se ca fiecare animal sa aiba un cod unic de identificare. Formularul cu datele fiecarui animal va fi completat pe baza declaratiei pe propria raspundere a proprietarului, exemplarul verde al acestuia constituind componenta Registrului de Ferma, pe care proprietarul este obligat sa il pastreze ca pe propriul buletin. "La sfirsitul acestui program, coordonat de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, in documentele fiecarui animal in parte vor fi trecute data si locul nasterii animalului, rasa si parintii, vaccinarile, testele pentru diferite boli, imbolnavirile si tratamentele veterinare aplicate, schimbarea proprietarului, animalele cu care a fost sau este in contact, deplasarea catre piata de animale sau catre abator. De asemenea, vor fi cunoscute locul si data sacrificarii, a taierii de necesitate sau a mortii animalului, iar pentru femele va fi trecut numarul de fatari", a mentionat directorul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Vrancea, dr. Ionel Duta.

"Pasaportul" va fi scump dupa expirarea termenului

Supunerea animalelor la aceasta actiune este obligatorie pentru toti proprietarii. Totodata, orice animal neidentificat si neinregistrat va fi considerat potential transmitator de boli la om. Potrivit reglementarilor in vigoare, refuzul identificarii si inregistrarii animalelor de catre detinatori va fi sanctionat cu amenda de pina la 15 milioane de lei. De asemenea, dupa terminarea programului, daca nu vor avea documente veterinare de identificare, animalele din gospodarii nu vor mai putea fi vindute, transportate in alta localitate, duse la pasunat sau cumparate, iar produsele lor nu vor putea fi valorificate pe piata libera. Legea prevede si sanctiuni pentru cei care vor mai avea animale neidentificate dupa termenul stabilit de Uniunea Europeana. Astfel, proprietarii care au animale fara "acte" vor scoate din buzunar de la 20 pina la 30 de milioane de lei si se pot alege chiar cu confiscarea, uciderea si distrugerea animalelor. Totodata, animalele neidentificate nu pot fi scoase din gospodaria detinatorului. In caz contrar, proprietarul se poate alege cu amenda de pina la 70 de milioane de lei. De asemenea, sacrificarea animalelor trebuie sa fie efectuata conform normelor sanitare veterinare in vigoare, iar cheltuielile sint suportate de catre detinator. Trebuie spus ca aceste reglementari sint deja o obisnuinta pentru taranii din tarile Uniunii Europene.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.