Local

Gaz de France finanteaza scolile din Radulesti si Nanesti

Mihai Boicu
25 aug 2005 701 vizualizări
Actionarul majoritar de la Distrigaz Sud ofera 100.000 de euro pentru refacerea scolilor afectate de inundatii



Distrigaz Sud va repara o scoala si doua gradinite din comunele Vinatori si Nanesti, la initiativa Gaz de France, care a devenit recent actionarul majoritar al societatii de distributie a gazului natural. Valoarea totala a ajutorului se ridica la aproximativ 100.000 de euro, din care o parte va fi alocata si pentru scoala din localitatea galateana Namoloasa. "Am inceput sa lucram repede, concret, si cred ca vom reusi sa terminam foarte repede lucrarile", a declarat Joel Martin, consilier umanitar la Gaz de France, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta ieri la Prefectura Vrancea. Prefectul Ion Oprea a spus ca institutia pe care o conduce s-a implicat in proiect si va urmari finalizarea lui in bune conditii. Astfel, a fost formata o comisie din care vor face parte, printre altii, subprefectul Dragos Mircea, Micu Dragos, seful Inspectoratului de Stat in Constructii, Vasile Draghici, directorul Distrigaz Focsani, precum si primarii din comunele Vinatori si Nanesti. "Se vor intilni saptaminal sau de cite ori este nevoie si, in functie de constatarile din teren, se vor face decontarile", a declarat Ion Oprea. Unitatile scolare reparate vor fi dotate si cu mobilier scolar strins de membrii Asociatiei Codegaz, formata din membri activi si pensionari de la Gaz de France. In ambele cazuri, termenul de finalizare este de 60 de zile. Valoarea lucrarilor de la gradinita din Nanesti se ridica la circa 37.000 de euro, iar acestea vor fi executate de SC Lefter Construct SRL Focsani. Aceasta va executa lucrarile si la scoala, care functioneaza in aceeasi cladire, pentru care Guvernul a alocat deja suma de 2,3 miliarde de lei, dar sumele sint insuficiente, asa ca orice ajutor este binevenit. "La noi nu vor fi probleme cu termenul de finalizare, deoarece lucrarile au inceput deja", ne-a spus primarul comunei Nanesti, Neagu Stoica. La gradinita din Nanesti invata in jur de 40 de copii, in trei sali, la care se mai adauga inca noua sali pentru scoala. La gradinita si scoala cu clase I - IV din Radulesti, comuna Vinatori, valoarea lucrarilor executate de SC Arco Construct SA se ridica la 35.000 de euro. "Grupurile sanitare le-am facut noi, prin eforturi proprii, asa ca i-am scutit de aceasta lucrare", ne-a spus primarul Gheorghe Macovei. In total, in gradinita si scoala invata 67 de copii, in 5 clase, la care se adauga si o cancelarie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.