Local

Gheorghe Vlajie si-a dat demisia

Sebastian Oancea
15 feb 2005 1621 vizualizări
Nu se stie cine il va inlocui in functie



Directorul a facut un gest asteptat de multi - s-a retras


Directorul Directiei Judetene de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Vrancea, profesorul Gheorghe Vlajie, si-a dat ieri demisia din functie. Acesta a inaintat-o subprefectului Manole Merchea, dar si Ministerului Culturii. In justificarea acestei actiuni, fostul director a declarat ca decizia are la baza doar "motive personale" si ca nimeni nu i-a sugerat sa-si dea demisia. De asemenea, Gheorghe Vlajie a declarat ca nu poate nominaliza vreo persoana care ar putea sa-l inlocuiasca in fruntea institutiei pe care a condus-o in ultimii ani. Pe linga Gheorghe Vlajie, si conducerile celor doua partide aflate la guvernare, PNL si PD, sint la fel de dezorientate, spunind ca, deocamdata, nu stiu cine ar putea sa-i ia locul lui Vlajie la Cultura. "Nu s-a discutat inca, in cadrul Comisiei Aliantei, cine va fi desemnat sa preia conducerea Directiei de Cultura. Vom transa aceasta problema vineri. In orice caz, vom merge pe mina unui profesionist", ne-a declarat Corneliu Momanu, presedintele PNL, adaugind ca si ministrul Mona Musca va avea un cuvint greu de spus. Deputatul liberal a mai declarat ca nu stie cine si-a depus CV - urile pentru ocuparea postului lasat vacant de Gheorghe Vlajie. Senatorul Jan Vraciu nu stia nici el cine ar putea sa-l inlocuiasca pe proaspatul demisionar. Subprefectul Manole Merchea, caruia Gheorghe Vlajie i-a inaintat demisia la nivel local, ne-a spus ca a luat act de vointa fostului director. "Am luat act de demisia care a fost inaintata atit mie cit si Ministerului Culturii. Am aprobat aceasta demisie, desi este un act unilateral de vointa si, oricum, nu stiu de ce ar fi trebuit sa iau eu act de ea", a declarat subprefectul Manole Merchea. Gheorghe Vlajie este un apropiat al liderului PSD Vrancea, Marian Oprisan, caruia i-a fost se pare si profesor in liceu, iar zvonurile despre demisia sa circulau de citeva saptamini. Acesta este ce de-al treilea director de institutie publica descentralizata din judet care-si da demisia dupa instalarea noii puteri. Ceilalti sint Gica Duta, ex-director la Directia Silvica Focsani, si Constantin Dumitru, de la Directia de Sanatate Publica. De altfel, si atitudinea liderilor Aliantei D.A. a fost favorabila acestor demisii. Presedintele liberal Corneliu Momanu a declarat intr-o conferinta de presa ca vrea sa lucreze cu oamenii Aliantei. "Daca gresim, cel putin stim ca de vina sint oamenii nosti si nu pesedistii", a declarat copresedintele Aliantei D.A. Vrancea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.