Local

Ultima rascoala anticomunista din Vadu Rosca

Valentin Muscă
4 aug 2005 4278 vizualizări
Au supravietuit gloantelor din 4 decembrie 1957, dar au fost înecati de apele Siretului pe 13 iulie 2005. Din cei 18 tarani condamnati care s-au rasculat impotriva colectivizarii, la Vadu Rosca mai traiesc astazi doar patru. Nici tortionarii n-au disparut, fostul secretar al Raionului Liesti, Ion Ciocîlteu, traieste bine merci în Focsani, ca si fostul primar al comunei Vulturu, Mihai Mocanita, despre care taranii bagati cu forta la colectiv spun ca a chemat Securitatea în decembrie 1957.



Dupa 1990, satenii din Vadu Rosca au ridicat o troita modesta pentru eroii din 1957. Promit ca vor ridica una si pentru cei din 13 iulie 2005


Vrancea este un punct fierbinte pe harta rezistentei anticomuniste din Romania. Timp de peste un deceniu, intre 1947 si 1958, in satele, padurile si muntii Vrancei au actionat grupuri de anticomunisti, care au fost eliminate pe rind de Securitate. Aici a fost inceputul, dat fiind ca din Moldova a inceput ocupatia si, implicit sovietizarea. Dupa rascoala din Vadu Rosca, reprimata singeros de Securitate, taranii din Rastoaca si Suraia, ambele comune aflate sub ape la inundatiile din 13-15 iulie, au dat si ei o lectie comunistilor. Nimeni nu-si putea imagina ca, scapati de furia nebuna a gloantelor descarcate de trupele Securitatii in 4 decembrie 1957, noua oameni din Vadu Rosca vor muri in propriile case, sub milul apelor aduse de Siret. Celor noua tineri martiri impuscati in acel decembrie rece, li s-au alaturat de curind noua batrini inecati de ape. Trupurile acestora se odihnesc departe de pamintul pe care l-au iubit si pentru care au murit. întimplator sau nu, si in 1957 si 2005, citiva dintre cei morti au fost inmormintati la Cimitirul Nordic din Focsani. Culmea, ca acum 50 de ani, nici un taran din Vadu Rosca nu a putut fi inmormintat in satul copilariei, alaturi de mosii si stramosii lor: in 1957, pentru a nu provoca o noua revolta, in iulie, pentru ca cimitirul era acoperit de ape.


Satul Vadu Rosca este, de mai bine de un secol, un vad al plingerii. Unii localnici il numesc pamint blestemat si unii dintre batrinii care au supravietuit apelor doresc sa-l paraseasca pentru totdeauna. Pomelnicului zecilor de inecati in apele involburate ale Siretului de-a lungul anilor li s-au adaugat eroii din 4 decembrie 1957 si batrinii din 13 iulie. Prin natura insasi a asezarii, vadul este un loc unde viata se joaca cu moartea si existenta depinde de un fir de par. Din nefericire, oamenii care au cutezat sa se statorniceasca pe malul vrincean al Siretului au platit de secole cu viata lor tributul binefacerilor apei si a pamintului fertil. în secolul trecut, necazurilor inundatiilor li s-a adaugat crunta represiune din 4 decembrie 1957, cind au fost ucisi 9 tarani, raniti alte zeci si 18 supravietuitori pedepsiti cu ani grei de temnita. Amanunte despre acei napastuiti, calvarul victimelor si numele calailor sint greu de aflat, pentru ca dosarele acelor ani nu se gasesc nicaieri, in nici o arhiva, Vadu Rosca tinind, cind de Galati, cind de Vrancea. Ultima palma primita de cei din Vadu Rosca a fost aceasta inundatie care a curmat vietile a noua batrini, unii martori si participanti la represiunea comunista din 1957. Ironie a istoriei, locul de odihna al citorva din locuitorii morti la inundatiile din acest an este Cimitirul Nordic din Focsani, locul unde trupele de Securitate au inmormintat, in secret, pe citiva dintre eroii ucisi in 4 decembrie 1957 la Vadu Rosca.


Represiunea din 4 decembrie 1957

Unul din dusmanii de moarte ai comunistilor au fost taranii, saraci sau bogati, deopotriva. Plenarea C.C. a Partidului Muncitoresc Roman din 3-5 martie 1949 a hotarit colectivizarea agriculturii dupa modelul sovietic, iar Decretul 133 din aprilie acelasi an a creat si cadrul juridic. Pe hirtie, totul trebuia sa se faca de buna voie, iar ziarele vremii scriau cum taranii se inscriu cu bucurie in "colectiva". Practic, din acel moment a inceput un episod singeros prin care milioane de tarani au fost transformati cu forta in robii propriilor paminturi. Pentru a-i determina pe tarani sa se inscrie in Gospodariile Agricole de Productie s-au inventat celebrele "cote agricole" sau "dari" si manualul "Obligatiuni de predare" care se gasea la Sfatul Popular. Din vara lui 1949 au izbucnit primele revolte taranesti pe tot cuprinsul tarii, revolte reprimate singeros de trupele de Securitate. Revolta de la Vadu Rosca este una dintr-o serie de rascoale taranesti din partea de cimpie a Vrancei unde, la Suraia si Rastoaca, taranii s-au impotrivit ani buni colectivizarii si aceasta dupa ce au fost amenintati, ucisi capii, deportati, infometati. Desi Vadu Rosca este un sat sarac fata de orgolioasa Suraia totusi, saracia vad-roscenilor a adaugat un plus de atasament fata de bucata de glie din care-si scoteau piinea cea de toate zilele. în ziua de 4 decembrie 1957, trupele de Securitate au inconjurat satul si i-au atacat direct pe taranii adunati in mijlocul localitatii, neezitind sa-l impuste si pe cel care tragea clopotul bisericii. Au cazut sub gloante 9 sateni. Contrar tuturor povestilor cu iz de adevar istoric, nascute din folclorul acestui eveniment, Nicolae Ceausescu, membru in Biroul Politic al C.C. al P.M.R., nu a participat direct la represiune, ci a coordonat ancheta dupa inabusirea revoltei. Fusese trimis la Vadu Rosca sa stopeze amploarea revoltei, generata de atacul necontrolat al trupelor de Securitate ce nu aveau se pare ordin sa-i atace pe tarani, ci sa-i intimideze. Numele descultilor flaminzi cazuti sub gloante pentru a apara o bucata de lut scos din lunca Siretului si semanat cu sudoarea fruntii sint: Aurel Dimofte (29 ani), Ionut Cristea (22 ani), Ion Arcan (14 ani), Dumitru Craciun (29 ani), Toader Craciun (49 ani), Stroie Craciun (31 ani), Dumitru Marin (29 ani), Marin Mihai (42 ani), Dana Radu (28 ani). în seara aceleasi zile, casele au fost controlate de trupe si citeva zeci de persoane retinute, inclusiv cei raniti. Pentru a da un exemplu celorlati tarani, 18 dintre ei au fost condamnati pe 16 ianuarie 1958 la ani grei de inchisoare, trecind prin mai multe ocne, dintre care nu a lipsit Gherla sau Aiud. Au fost eliberati pe 27 februaire 1960 si obligati, pentru a supravietui, sa se inscrie in GAP. Calvarul acestora nu s-a sfirsit o data cu eliberarea, ci a continuat pina in 1989, fii acestora neputind urma studii superioare si din cind in cind erau chemati la Politie.


Ultimii patru supravietuitori ai revoltei


Din lotul celor 18 detinuti politici mai traiesc doar patru. Unul dintre ranitii lui decembrie 1957, Ion Dobre, a murit in timpul acestor inundatii. Cei patru supravietuitori continua sa marturiseasca generatiilor tinere povestea unei intimplari care a scos Vadu Rosca din neantul istoriei si a trecut-o in cartea de aur a demnitatii neamului romanesc. Primul dintre aceastia, Sandu Lazar, l-am gasit in casa sa, de linga digul de la marginea satului, alaturi de tovarasa de viata, scotind milul din curte si ne-a primit, in ciuda nenorocii, cu zimbetul pe buze, hitru si determinat, la fel ca pe vremea cind avea 20 de ani. "N-aveam pamint prea mult ca eram saraci. Numai vreo patru familii aveau pamint mai mult. Noi aveam cite un pogon, doua, dar am facut-o din ambitie, pentru ca umblau prin sat ghiogarii si ne bateau sa intram la colhoz. Dupa ce-am venit de la puscarie ne chema mereu sa vada ca sint cu ochii pe noi. Ne numeau borfasi. Si la Focsani ne era frica sa mergem", ne-a povestit Sandu Lazar. Pe o strada alaturata, linga biserica, ne-am intilnit cu Craciun T. Marin, unul din membrii familiei Craciun, dintre care trei au fost ucisi pe 4 decembrie 1957, printre care si tatal sau. "Nu am uitat acei ani blestemati. Au adus Securitatea de la Tecuci la cererea primarului comunei, Mihai Mocanita, care a fost primar dupa 1989. Prostii din Vulturu l-au ales, noi, cei din Vadu Rosca, nu! Si fostul secretar al Raionului Liesti, Ion Ciociltau, traieste linistit la Focsani, ca si unul dintre tortionarii care bateau oamenii sa intre in colectiv, Emil Constantin, fost contabil la Drumuri si Poduri, acum pensionar. Am fost inchis din decembrie 1957 pina pe 27 februarie 1960. Sentinta: «participant la rebeliune si revolta impotriva orinduirii sociale». La toti ne-au confiscat averea. Cel mai greu a primit 14 ani, Ion Haralambie, care cazuse prizonier la rusi si stia ca nu-i treaba buna cu colhozul. L-au bagat ca instigator. Pentru ca am adus citeva mesaje din partea Parintelui Ioan pentru maicile de la Manastirea Vladimiresti (Galati), desfiintata de comunisti, am fost din nou inchis pe 1 aprilie 1960. Pe tata nu l-am mai vazut din ziua cind a fost impuscat, pe 4 decembrie 1957. L-am dezgropat la 7 ani si l-am adus la cimitirul din sat. Dupa aia, la Focsani, mormintele celorlati impuscati au disparut", ne-a spus Marin T. Craciun.


"Dosarul de detinut politic a mers dupa mine"

Costica Arbanas, un alt supravietuitor al rascoalei taranesti din Vadu Rosca, se afla sinistrat la fiica sa din Focsani. "Aveam 30 de ani si doua fete. Ne terorizau cu echipele de ghiogari. Veneau in toiul noptii de ne speriau si copiii, pentru a ne determina sa intram cu pamintul in colhoz. Am avut noroc ca nu am fost impuscat. Pamint nu prea aveam, dar eram tinar si nu puteam suporta sa fiu bagat cu forta in colhoz. Ne-am luat dupa suraieni si stateam cu urechea toata ziua la clopot. Ca si celorlati, mi-au confiscat casa si femeia a ramas cu doua fete, cu chirie, in casa ridicata de mine. Ca sa scap de trecut am plecat la Galati, la Combinat. Si acolo dosarul de detinut politic a mers dupa mine. Acum incerc sa iau viata de la inceput in alt loc, poate la Petresti, nu stiu, cum o vrea Dumnezeu", ne-a spus Costica Arbanas. Ultimul l-am vizitat pe Stan Nitu, 72 de ani, detinut politic, care i-a pus pe fuga pe "ghiogarii" veniti sa ii ia putinul pamint din care isi crestea cei cinci copii. "Astepta" in fata locuintei invadate de apa, la fel de hotarit ca acum 5 decenii. Ca si atunci, ii uraste de moarte pe comunisti si pe urmasii acestora. "Comunistii mi-au confiscat tot. Casa mea a ajuns magazia colectivului. Ajunsesem dupa eliberare sa stau cu chirie intr-o camera pentru care le plateam 400 de lei pe an. N-am scapat de comunisti nici acum si nu stiu daca vom scapa vreodata. O viata de chin am avut", ne-a spus Stan Nitu, suparat ca inundatiile i-au distrus toata gospodaria. Pe 5 decembrie 1957, in clopotnita unde fusese impuscat Cristea Ionut, soldatii au gasit un copil de 12 ani ingrozit, Vasile Haralambie. Dupa ce l-au batut de mai multe ori, l-au lasat liber. Dupa 48 de ani de la acele clipe de cosmar am regasit acel baiat, acum un pensionar care avea inca vii amintirile anilor copilariei.


Amintirile de sub praful uitarii

Cel mai tinar impuscat in 4 decembrie 1957, Ion Arcan, avea 14 ani. Cel mai virstnic, Marin Dumitru, abia implinise 49 de ani. Printre ei si o mama cu trei copii, Dana Radu. Daca jertfa lor nu a impiedicat colectivizarea, exemplul acestora este unul care da fiecaruia o lacrima in coltul ochiului. Faptul ca numele lor au fost uitate si peste actul lor de curaj s-a asternut praful uitarii, nu este un motiv sa nu-i pomenim astazi alaturi de fratii lor plecati pe tarimul umbrelor pentru ca nu au vrut sa paraseasca acel lut blestemat de pe malul Siretului si au preferat sa moara in casa lor, stringind clisa salcie intre degete. Au plecat ca si eroii din 4 decembrie 1957, cu sufletul alaturi de pamintul in care s-au nascut. Cel mai virstnic plecat pe 13 iulie avea 79 de ani, fusese unul din martorii neputinciosi ai scenei de cosmar din 1957. Alaturi de troita cu numele celor ucisi in singerosul decembrie 1957 se va ridica inca o cruce pe care vor fi scrise numele celor 9 batrini inecati pe 13 iulie 2005. Peste ani si ani, cind satul va fi doar o amintire, nepotii acestor nefericiti pieriti in situatii dintre cele mai extreme, care se gasesc astazi la munca prin tari straine, se vor intoarce cu familiile sa arate copiilor lor locul unde bunicii au murit pentru libertate si pentru a-si pastra bucata de pamint. Poate ca Octavian Goga nu a fost strain de sufletul acestor eroi ai meleagurilor vrincene cind a scris cu gindul la ardelenii sai insetati de pamint nemuritoarea poezie "Noi vrem pamint". Acum au pamint, au murit chiar cu el intre degete. Cit mai sintem insa pe pamint este bine sa ne cinstim eroii, sa ne aducem aminte ca datorita curajului acestor anonimi, adesea, viata noastra are, din cind in cind, si momente de demnitate. Gestul celor care au avut curajul sa infrunte cu pieptul gol, in gerul lui decembrie 1957 gloantele comunistilor este unul care ne face sa fim mindri ca traim intr-un judet care produce, genetic, numai lachei, paturici, sicofanti, figuranti, hoti de paduri si mobre sau ajutoare umanitare. Dumnezeu sa-i ierte, si pe cei plecati dintre noi, si pe lichelele care primesc NUP-uri pe banda rulanda!


Rezistenta anticomunista din Vrancea

Dupa abdicarea Regelui Mihai, Muntii Vrancei au fost locul unde s-a scris o adevarata epopee a luptei impotriva comunismului. Lupta s-a dus pe mai multe fronturi, existind mai multe grupuri de partizani. Membrii acestora proveneau din toate paturile sociale, de la cioban pina la ofiter superior. Aceste grupuri au fost: "Grupul fratilor Paragina", din care facea parte si ofiterul Mihai Timaru, trecut de curind in lumea celor drepti, care a actionat in zona Panciu-Musunoaiele; "Grupul Gheorghe Militaru" care a actionat pe Valea Rimnicului, la Dumitresti; "Organizatia Vlad Tepes II", initiata de Victor Lupsa in zona Nereju-Tulnici, organizatie cu o tenta mistica; "Grupul Mindristeanu", a actionat in partea de nord a judetului. Toate aceste grupuri au sfirsit prin a fi ingenunchiate din cauza tradarilor unor persoane din anturajul celor peste 100 de partizani vrinceni. Acestor grupuri de luptatori li s-au alaturat zeci de preoti care au platit la rindu-le cu ani grei de temnita.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.