Local

32 de infracţiuni silvice într-o săptămână

Dan Chiriac
2 nov 2017 704 vizualizări

Poliţiştii au aplicat şi 159 sancţiuni contravenţionale u a fost confiscată faptic cantitatea 49,01 m.c. material lemnos, în valoare de 12.523 lei  şi valoric un volum total de 34,16  m.c. - 5796.36 lei, precum şi confiscarea a două autovehicule

În urma activităţilor desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deţinerea şi comercializarea materialelor lemnoase, în perioada  23 – 29 octombrie a.c., poliţiştii vrânceni au efectuat 243 controale, din care 228 pe drumurile publice, 15 în fondul forestier. Astfel, au fost constatate 32 infracţiuni, din care 21 prevăzute de Legea 46/2008 modificată, au fost aplicate 159 sancţiuni contravenţionale, din care 29 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 34.000 lei. De asemenea, a fost confiscată faptic cantitatea 49,01 m.c. material lemnos, în valoare de 12.523 lei  şi valoric un volum total de 34,16  m.c. - 5796.36 lei, precum şi confiscarea a două autovehicule. Astfel, la data de 22 octombrie a.c., ora 17.50, poliţiştii din Ţifeşti au depistat doi bărbaţi, de 51, respectiv 22 ani, ambii din localitate, în timp ce tăiau şi sustrăgeau 4 arbori dintr-o pădure particulară. Totodată, cei doi bărbaţi sunt bănuiţi că la data de 21 octombrie a.c., ar fi tăiat şi sustras alţi doi arbori, din aceeaşi zonă.

În cauză a fost întocmit dosar penal.  La data de 22 octombrie a.c., ora 21.00, poliţiştii Secţiei 8 Tulnici au fost sesizaţi de către  administratorul unei societăţi comerciale cu privire la faptul că în cursul aceleaşi zile, ora 16.00,  trei bărbaţi ar fi încercat să sustragă material lemnos din rampa primară ce o deţine pe raza comunei.În cauză a  fost întocmit dosar penal sub asepctul săvârşirii tentativei la infracţiunea de furt. Poliţiştii Secţiei  9 Odobeşti, au depistat un bărbat, de 23 ani, din comuna Mera, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. Totodată acesta transporta cantitatea de 0,520 mc. cherestea fără documente legale. Poliţiştii Secţiei 5 Coteşti, în urma desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii delictelor silvice, au identificat un bărbat, de 31 de ani, din comuna Coteşti, bănuit că la data de 24 octombrie a.c., ora  19.30,  ar fi tăiat ilegal şi  sustras din pădurea administrată de un ocol silvic privat, mai mulţi arbori  esenţă stejar, pe care i-ar fi transportat la domiciliu.

Lemne în plus faţă de documente

La data de 24 octombrie a.c.,  ora 21.00, poliţiştii Secţiei 3 Vidra au identificat un bărbat, de 38 de ani, în timp ce transporta cu un  ansamblu de vehicule cantitatea de 4,5 mc cherestea răşinoase tivită în plus faţă de cantitatea menţionată în avizele de expediţie prezentate. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional. La data de 25 octombrie a.c.,  ora 09.00, un bărbat, din comuna Răstoaca, a sesizat că în seara de 24 octombrie persoane necunoscute ar fi tăiat şi încercat să sustragă arbori de esenţă salcâm. Materialul lemnos tăiat ilegal, respectiv 2 metri steri lemn foc esenţă salcâm, a fost recuperat şi predat în custodie reclamantului. La data de 25 octombrie a.c., ora 18.15, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Panciu au fost sesizaţi cu privire la faptul că două persoane ar fi fost surprinse în timp ce tăiau ilegal doi arbori de esenţă gorun şi unul de esenţă fag, din zona pădurilor particulare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat doi bărbaţi, din comuna Fitioneşti, bănuiţi de săvârşirea faptei, care, în momentul depistării de către organul silvic, au abandonat materialul lemnos încărcat într-un atelaj hipo.

La data de 26 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Chiojdeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că  în perioada 2-25 octombrie a.c., un bărbat, de 53 ani, din localitate, ar fi tăiat şi sustras fără drept opt arbori, esenţă fag, dintr-o pădure, proprietate a unui bărbat, de 49 ani, din localitate.

Autoutilitară confiscată

La data de 29 octombrie, poliţiştii din  Răcoasa şi Câmpuri au  depistat pe raza comunei Soveja,  un bărbat, din localitate, în timp ce  transporta material lemnos fără documente legale de provenienţă. Conducătorul auto a fost  sancţionat contravenţional şi a fost dispusă confiscarea cantităţii de  2,5 m.c. lemn foc. Întrucât acesta  a mai fost depistat transportând material lemnos fără documente legale de provenienţă la data de 25 octombrie a.c., s-a dispus  confiscarea autoutilitarei cu care s-a efectuat transportul. La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 8.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Poiana Cristei s-au sesizat din oficiu că în data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 16.00,  doi bărbaţi, de 37, respectiv 26 ani, ambii din localitate, ar fi tăiat  ilegal şi sustras cinci arbori din specia stejar din proprietatea unui ocol silvic. Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Tulnici s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi bărbaţi, de 31, respectiv 29 ani, ambii din localitate, ar fi  tăiat ilegal şi sustras şapte arbori din specia fag, din fondul forestier al unei obşti din localitate. Totodată, în perioada menţionată, poliţiştii au identificat pe raza judeţului Vrancea nouă transporturi ilegale de material lemnos, fiind dispusă măsura sancţionării contravenţionale a conducătorilor mijloacelor de transport în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 şi confiscarea cantităţii de 10,81 m.c lemn de foc diferite specii în valoare de 2162 lei. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.