Local

Consiliul Judetean vroia stare de urgenta in Vrancea

Mihai Boicu
18 iul 2005 785 vizualizări
Solicitarea lui Marian Oprisan a fost votata in unanimitate

Consilierii judeteni au votat simbata un proiect de hotarire prin care ii cereau presedintelui Traian Basescu declararea starii de urgenta. Presedintele CJ a sustinut ca, potrivit Ordonantei de Urgenta nr. 21/2004, se intrunesc conditiile necesare pentru a declara starea de urgenta pe intreg teritoriul judetului si ca astfel vor veni fonduri pentru ajutorarea sinistratilor. "Cind uraganul Denis a lovit statul Florida, presedintele George Bush a declarat starea de urgenta, desi nu au fost afectate decit citeva judete ale statului", a spus Marian Oprisan. Liberalii si democratii au cerut lamuriri cu privire la ceea ce inseamna starea de urgenta insa, intr-un final, au votat pentru propunerea liderului PSD. La inceputul sedintei, liberalul Mihai Copaci a incercat sa spuna ca parlamentarii si consilierii judeteni au facut un comandament pentru ajutorarea vrincenilor afectati de inundatii, insa Marian Oprisan a dovedit ca inundatiile nu i-au afectat comportamentul si nu l-a lasat sa vorbeasca pe colegul sau. "Va rog sa vorbiti despre situatia de la Consiliul Judetean, nu despre ceea ce ati facut la partid", a spus Marian Oprisan. Reprezentantii Aliantei D.A. au protestat si au cerut sa fie lasati sa vorbeasca. In cadrul aceleasi sedinte s-a mai votat alocarea a 5 miliarde de lei pentru drumurile si podurile afectate de inundatii. Potrivit expunerii de motive, pentru refacerea infrastructurii ar fi necesare nu mai putin de 580 de miliarde de lei. De asemenea, Marian Oprisan a cerut ca Eugen Terteleac, presedintele Asociatiei Romanilor din Italia, sa fie imputernicit sa ceara ajutor pentru Vrancea de la Protectia Civila din Italia, dar si de la alte institutii. Presedintele CJ a anuntat ca saptamina viitoare va mai avea loc o sedinta in care se va prezenta o situatie exacta a localitatilor care au ramas fara retele de alimentare cu apa. Dupa sedinta, Oprisan a tinut sa precizeze ca barca cu care a fost in zonele inundate a costat "numai" 7500 de euro si ca a salvat 90 de oameni cu ea. Oricum barca, la fel ca Jeep-ul de 50000 de dolari pe care l-a cumparat recent presedintele CJ, nu apar in declaratia sa de avere.


Alegerile nu pot avea loc in timpul starii de urgenta

Presedintele Romaniei este cel care instituie starea de urgenta, potrivit art. 93 din Constitutie. Aceasta se poate declara incepind de la nivelul tarii pina la cel al localitatilor. Constitutia prevede ca in timpul starii de urgenta Parlamentul nu poate fi dizolvat si, in consecinta, nu se pot organiza alegeri anticipate. Masura de instituie in cazul unor pericole grave la adresa tarii si a securitatii nationale, a democratiei constitutionale sau pentru prevenirea si limitarea dezastrelor. In acest caz, o parte din libertatile individuale se restring, cum ar fi cele referitoare la libertatea de circulatie, inviolabilitatea domiciului, interzicerea muncii fortate, dreptul la proprietate privata sau protectia muncii. Starea de urgenta este gestionata de Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, format dintr-o serie de organisme care activeaza la nivel local.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.