Local

3 adjudeni, reținuți luni pentru cămătărie și șantaj. Cereau dobânzi lunare între 10%-60% și recurgeau la violență în cazul neplății

Ziarul de Vrancea
6 apr 2022 3133 vizualizări

Reamintim că luni dimineață, 4 aprilie 2022, în intervalul 06.00-11.00, polițiștii au desfășurat în municipiul Adjud o razie pe mai multe paliere, la care au participat aproximativ 50 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Adjud, ai Secției 4 Poliție Rurală Adjud, polițiști de investigații criminale, rutieri, de ordine publică, de investigații criminale, investigarea criminalității economice precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale  - IPJ Vrancea.

Au fost organizate filtre rutiere pe principalele artere, la ieșirea/intrarea din/în municipiul Adjud, prin care s-a urmărit depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice, verificarea legalității transporturilor de material lemnos, a produselor de balastieră și a altor tipuri de mărfuri.

De asemenea, polițiștii au efectuat controale și verificări în zona pieței agroalimentare, pentru combaterea contrabandei cu țigarete, a comerțului ilicit cu produse contrafăcute sau fără a putea justifica proveniența lor. A fost verificată totodată respectarea regulilor prevăzute de Legea 333/2003 privind paza bunurilor.

Polițiștii de investigații criminale au desfășurat activități operative pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii sau dispărute. 6 percheziții domiciliare au fost efectuate la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de cămătărie și șantaj. 3 mandate de aducere au fost puse în executare în cazul unor persoane bănuite de săvâșirea unor infracțiuni de cămătărie și șantaj.

Actualizare IPJ Vrancea - 4 aprilie 2022, ora 21.14: Polițiștii vrânceni au documentat activitatea infracțională și au luat 3 măsuri preventive (rețineri) față de trei bărbați, de 34, 55 respectiv 65 de ani, din municipiul Adjud, bănuiți de comiterea unor infracțiuni de cămătărie și șantaj, urmând ca mâine, 5 aprilie, să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

În perioada martie 2021 – aprilie a.c. polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul I.G.P.R. – Direcția Operațiuni Speciale, au documentat activitatea unei grupări infracționale ai cărei membri sunt bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni de camată și șantaj.

Din cercetări a reieșit faptul că bănuiții ar fi racolat persoane cărora le-ar fi împrumutat sume de bani pentru care ar fi solicitat dobânzi între 10 % - 60 % pe lună, iar în cazul neachitării,  recurgeau la acte de amenințare și acte de violență. 

În urma a 6 percheziții, au fost ridicate sumele de 2500 euro, 7040 lei și înscrisuri cu valoare probatorie în dosar.

Totodată, în cadrul acțiunii de amploare desfășurată astăzi în municipiul Adjud au fost legitimate aproximativ 190 persoane și controlate 139 de autovehicule.

Peste 100 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, fiind aplicate 39 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/ 2002 R privind circulația pe drumurile publice.

7 unități economice (4 societăți comerciale și 3 societăți de pază și protecție) au fost verificate, fiind controlate și 2 puncte de exploatare agregate minerale.

În total au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 14.000 lei, dintre care: 39 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/ 2002 R, 3 sancțiuni contravenționale Legea 61/ 1991 R, 3 sancțiuni contravenționale H.G. 301/ 2012 și 1 sancțiune contravențională la O.G. 28/ 1999R..

Polițiștii rutieri au reținut un permis de conducere pentru consum de alcool la volan și au retras 3 certificate de înmatriculare.

De asemenea, a fost confiscată suma nefiscalizată de 188,5 lei. 

 Verificările au vizat și 6 persoane dispărute și 7 persoane urmărite în interesul legii.  

Totodată, activitățile operative desfășurate operative în cadrul unui dosar penal privind furtul unor bunuri au dus la identificarea persoanei bănuite de săvârșirea faptei.

Citiți și:VIDEO | 6 percheziții în desfășurare la Adjud, în dosare de cămătărie și șantaj. Zeci de politiști implicați într-o razie de amploare

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.