Local

243 de societăți comerciale şi 120 de mijloace de transport persoane, dintre care 91 de mijloace de transport public în comun, 1900 de persoane legitimate cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă

Ziarul de Vrancea
12 nov 2020 1072 vizualizări

ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE

În ultimele 48 ore au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

 

La activități au participat aproximativ 290 de polițiști, jandarmi și polițiști locali.

 

Au fost verificate 243 de societăți comerciale şi 120 de mijloace de transport persoane, dintre care 91 de mijloace de transport public în comun, fiind legitimate peste 1900 de persoane.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 304 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 31250 de lei, dintre care 240 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 3 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea în intervalul orar 23.00-05.00.

Reamintim faptul că în conformitate cu prevederile HG nr. 935 din 2020, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00 este restricționată, cu unele excepții, pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor; Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Scopul poliţiştilor nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale.

Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie, să nu se expună la riscuri.

Totodată, persoanele care se deplasează în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, pentru motive justificate, sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.