23 august, înainte de 1989, în vechiul Focșani
Dragii mei, pentru că astăzi este 23 august, mi-am propus să vă ofer un capitol din cartea „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii” ce relatează modul cum se sărbătoarea această zi. Fac precizarea că acest capitol va fi parte dintr-un volum viitor al cărții. Cu stimă, Daniel Mușat Mureșanu-Focșani.
Nu am făcut niciodată politică și departe de mine gândul să încerc vreodată. Văd în ultima perioadă o serie de persoane care militează pentru ideologii noi de partid, cu o dorință nesecată de a face ceva bun pentru focșăneni, de a schimba, de a transforma, de a continua investițiile începute. Tuturor le doresc mult succes pe listele unde s-au înscris, însă le atrag atenția să aibă mare grijă, să nu cadă la un moment dat în penibil, deoarece focșănenii cu drept de vot au învățat să sancționeze greșelile politicienilor. Fac această scurta introducere azi, 23 august când clasa politică ce conducea înainte de 1989, celebra această zi cu mare fast.
Ca vechi focșănean, iubitor de amintiri ce miros a esență de oraș vechi, îmi amintesc cu nostalgie de „23 August” din anii regimului comunist. În acele timpuri exista o singură putere, un singur partid. Nu se cunoșteau alte partide așa că... Nu exista opoziție. Ce se dicta de la forurile centrale, se executa în teritoriu. Prim soliștii ce executau ordinele centrale erau secretarii de partid. Aceștia visau ideologia partidului comunist și fără a judeca prea mult, încercau să ducă la îndeplinire sarcinile trasate de conducătorul iubit.
Fiecare secretar de partid din instituții era un fel de „Dumnezeu”. Dacă se întâmpla să îl superi pe „Tovarășu” și să-i cazi în dizgrație - „ăla erai”. Adio avansări, adio prime, adio garsonieră, adio apartament cu două sau trei camere, adio butelie. Îți puteai lua adio de la tot. Rămâneai un simplu muncitor calificat la locul de muncă fără prea mari șanse de a obține categoria VI specială sau să visezi la vreo școală de maiștri. Dacă erai posesorului carnetului roșu de partid, pe coperta căruia scria „P.C.R.” și mai intrai și sub pielea secretarului de partid, te bucurai de toate privilegiile oferite de organele de partid și de stat.
Doresc să reamintesc focșănenilor că municipiul nostru a fost condus cu mână de fier de prim-secretari care la un moment dat băgaseră spaima în toți secretarii de partid de la unitațile din Focșani. Nu exista întreprindere, fabrică, uzină, școală, grădiniță, liceu, miliție, armată, să nu fie reprezentată de către un secretar de partid. Aceștia, de multe ori aveau o influență și o putere mai mare decât cea a unui director. Spre deosebire de director, care era pregătit în domeniul său de conducere, fiind absolvent de studii superioare - „tovarășul secretar” era un activist pregătit la școala „Ștefan Ghiorghiu”.
Toți coloșii economici din vechiul Focșani aveau secretari de partid „calificați” să obțină cele mai bune rezultate în întrecerea socialistă. Așa se face că: „MATRIȚELE”, „LAMINORUL”, „VINALCOOLUL”, „VINEXPORTUL” , „VASELE EMAILATE” , „ FILATURILE DE BUMBAC” , „TRICOTAJELE” , „ELECTROPLASTUL” , „C.P.L.-ul” , „I.J.P.I.P.S.-ul” - obțineau și raportau cele mai bune rezultate sub bagheta acestor secretari de partid - instruiți într-un domeniu special (cum se auto defineau) se construia socialismul cu realizările sale mărețe. Să nu mai vorbim de „I.C.S.M.A.P.” (alimentație publică) și „I.C.S.M.I” (mărfuri de industrie locală). Se raportau zilnic progrese demne de „Cartea Recordurilor”.
Beneficiam de o platformă industrială puternică pe zona de sud a orașului și de o agricultură puternică la nivel de județ. Secretarul de partid - „tovarășul” - era cel care ne convoca în zilele de duminică la muncă voluntară. Numai așa, ne explica el, că putem realiza planul în întrecerea socialistă, prin muncă voluntară și romantism revoluționar. În vremea aceea scrâșneam din dinți pentru că zilele de sâmbătă erau lucrătoare și abia așteptam să vină duminica să ne odihnim, însă ... după cum spuneam, în unele duminici trebuia să participăm la muncă voluntară. Să vă reamintesc dragi focșăneni și de acele „S.R.L.-uri” în care, o dată pe lună ne venea rândul la o sâmbătă liberă. Dar daca acel „S.R.L.” coincidea cu o zi voluntară, se ducea naibii orice plan. Și nu, nu puteam lipsi de la acel voluntariat; dacă se întâmpla acest lucru, fără o motivație temeinică, în prima ședință de partid erai primul ridicat în picioare și criticat de către tovarășul secretar și acuzat că din cauza dumitale progresul întreprinderii stă pe loc.
Am întâlnit asemenea „capi”, care în ședințele de partid atrăgeau atenția în mod special (îndeosebi în perioadele sărbătorilor religioase) că nu ai voie să mergi la biserică, să participi la slujbă și să te rogi creștinește. Țipa și urla spunând:„BĂ, DOAR EU AM VOIE SĂ INTRU ÎN BISERICĂ ÎN NOAPTEA DE INVIERE SAU SLUJBA DE CRĂCIUN! DAR STIȚI MĂ DE CE ? VIN SĂ VĂD DACĂ VOI AȚI INTRAT ÎN BISERICĂ!”. Dacă se întâmpla să te observe în vreun lăcaș de cult sau vreun coleg vecin/prieten „binevoitor”, te turna, primeai vot de blam și nu mai scapai de gura lui (a secretarului de partid) până ce alt om al muncii greșea și îți lua locul. Aș putea da numele acestui secretar fruntaș de partid, dar din bun simț evit să fac acest lucru, mulțumindu-mă doar să îl disprețuiesc în continuare. Tot el este cel care după o tură grea de noapte, mă telefona acasă personal și mă atenționa că:„România nu se face mare cu puturoși, care dorm ziua și nu participă la ședințele de partid, unde se traseaza sarcini de îndeplinire a planului.”. Acum trece pe lângă mine pe stradă, cerșește un „bună ziua”, dar mă fac că nu îl văd. Să fi uitat oare vremurile când se credea „Dumnezeul întreprinderii” !? Chiar l-am suprins odată nimerindu-mă în același mijloc de transport, cum a mers la șofer, i-a șoptit ceva la ureche și nu a mai plătit biletul. Defect profesional. În seva oaselor sale au rămas reminisciențe comuniste. Mi-a produs o mare scârbă. În fine... Parte din foștii comuniști se plimbă printre noi, însă posed calitatea de a-i ignora. Fără să vreau îi mai surpind cum discută între ei și... ascultându-i ai senzația ca au fost niște Sfinți, dar uită răul ce l-au făcut semenilor din jur. Cunosc caz concret, când la Revoluția din ”89, secretar de partid fiind, a dat ordin muncitorilor să confecționeze bâte cu care să lovească oamenii care ar fi protestat împotriva comunismului. Așa, cu ajutorul bâtelor ar fi încercat să înăbușe revolta. Tuna și fulgera de parcă era posedat și unde mai pui că era și femeie. Evenimentele din decembrie ”89 au împiedicat-o însă, să își ducă la capăt planul diabolic. Nu vreau să-mi imaginez la cât sânge ar fi curs pe străzile Focșaniului vechi cu precădere în Piața Unirii.
Apelând la un alt secretar de partid, cu nume sonor în Focșani, dar pe care, de asemennea nu vreau să îl pomenesc, rugându-l să amâne o dispoziție de partid, mi-a răspuns nonșalant:„Băi, nu pot. Pe mine dacă mă trimite partidul mâine să plec, plec.”. Tare mi-aș fi dorit să plece la muncă tovarășul secretar, la Rovinari. Cu tot refuzul lui, nici eu nu am plecat; amintiri amare care au lăsat cicatrici adânci în sufletele unor focșăneni de rând. Sunt convins că i-au iertat pe acei tovarăși, dar nu i-au uitat.
Vă povesteam la început, dragii mei, că doresc să ne reamintim puțin de grandioasa paradă ce se desfășura în Focșani în ziua de 23 august. Era „Ziua Națională a României”. Toate manualele de istorie din perioada postdecembristă aveau consacrate un întreg capitol dedicat acestui măreț eveniment. Pentru că era sărbătoare națională, fiecare se prezenta cum putea mai bine pentru ca unitatea sa să iasă pe un loc fruntaș. Cu aproape o lună înainte de marele eveniment, tovarășul secretar trasa sarcini clare șefilor de secții, despre cum trebuie să organizeze grandioasa paradă. Aceștia, la rândul lor (șefii de secții), trebuiau să raporteze la orice oră din zi și din noapte, stadiul pregătirilor. În acest context fiecare conducător de unitate, trebuia să ia măsuri urgente de pregătire a evenimentului, pentru ca totul să iasă fără cusur. Era momentul când directorul de unitate primea indicații prețioase de la tovarășul secretar de partid. Așa se făcea că începeau să se construiască acele care alegorice. Unele unități etalau chiar și două - trei care împodobite cu simboluri ce reprezentau întreprinderea.
Așadar, carul de la Vinexport era ornat cu sticle de vin pentru export ce purtau etichete multicolore, cu inscripția „Cotnari” cu șnur tricolor, „Perinița” , „Weisser”, „Pinot Noir” , butoaie din lemn pline cu vin de calitate ce mergeau numai la export, în special URSS. Carele alegorice de la Vinalcool și Vinexport erau împodobite cu multă viță de vie și struguri mari, parfurmați și aromați, simbolizând profilul unității respective. Cel de la Vinalcool, avea pe rafturi sticle de vin și coniac vechi, ce obținuse premii în țară și peste hotare. Urmau carele alegorice de la „Matrițe”, care încântau ochii oamenilor muncii cu piese și rulmenți ce mergeau la export, carul de la C.P.L., plin de mobilă executată fără cusur de către muncitori, mobilier de birou sau de apartamente, bine lustruit sau sculptat. Carul de la „Confecția” era împodobit foarte frumos cu articole de vestimentație purtate de tinere și tineri. Acești tineri îmbrăcau costume atractive realizate în cadrul fabricii. Mai încântau ochii privitorilor, carele de la „Tricotaje”, „Filaturile de bumbac cardat” , „Vase Emailate” , „Mase plastice” , „Laminorul” , gătite cu specificul producției lor. Pe aceste care multicolore stăteau tineri, majoritatea proaspeți membri de partid (mândria societății comuniste), îmbrăcați în salopete. Bărbații purtau băști pe cap, iar femeile, baticul de culoare albă sau albastră, în funcție de profilul în care lucrau. Carele alegorice ornate cu mare atenție, aveau menirea ca în ziua de 23 august, să defileze prin fața tribunei, special confecționate în puncte centrale ale Focșaniului. Aceste mașini ornate care urmau să defileze prin fața autorităților locale, dar și centrale, pentru că erau și invitați de la București din cadrul comitetului central, erau atent verificate de ochiul vigilent al secretarului de partid, dar și a ofițerului de securitate care răspundea de acel obiectiv. Tribuna începea să se construiască cu cel puțin o săptămână înainte și era la final tapetată cu un material din mătase albastră, în centrul frontal strălucea semeț stema „P.C.R.” și „R.S.R.”. De asemenea tribuna era flancată în partea stângă și dreaptă cu drapelurile României, tricolorul cu stemă și steagul roșu cu secera și ciocanul - simbolul comunismului. Central, de dimensiuni impunătoare tribuna găzduia portretele „conducătorului iubit și a ilustrei sale soții”. După ce tribuna era gata, de asemenea era verificată și răsverificată de către secretarul de partid, ofițerul de securitate, un colonel de miliție și un reprezentant al organului local de partid. După ce trecea de controlul sever al comisiei, tribuna era păzită zi și noapte până în ziua de 23 august, de doi subofițeri de miliție, tocmai pentru a se preîntâmpina vreun eveniment nedorit.
Din câte îmi amintesc, niciodată nu au existat incidente în tribuna existentă în Focșani. De-a lungul timpului, aceste tribune au fost amplasate, în fața parcului Bălcescu sau în Piața Unirii, undeva între Consiliul județean și Hotelul Unirea. Legat de accesul în aceste tribune, îmi amintesc că prin anul 1968 - 1969, am trecut și eu prin tribuna amenajată în fața cinematografului Unirea și la capăt, m-a întâmpinat un milițian. Copil fiind, de câțiva ani, m-am speriat și am început să plâng. Noroc cu mama care venea din spate și i-a explicat milițianului că sunt doar un copil și am fost curios. Milițianul a dat dovadă de înțelegere, doar că ne-a atras atenția că accesul prin acel loc este interzis.
Oamenii muncii plecau dis-de-dimineață, din mai multe puncte ale orașului în mod organizat, urmând să-și dea întâlnire și să defileze în fața tribunei. Plecau din sud, zona gării, strada Carpați, dar uneori defilau și pe strada Republicii întâlnindu-se în Piațeta Teatru. Dar indiferent de punctul de plecare, scopul era să ajungă în fața tribunei și să salute autoritățile locale, să prezinte marile realizări. În tribună, la loc de cinste, stăteau primul secretar al județului, primarul, membrii marcanți de partid, conducători de instituții, alaturi de secretari de partid. Era o mare onoare să defilezi prin fața acestui staff.
Acest eveniment se întâmpla în ultima perioadă, doar la 23 august. Prin anii ”60 - ”70, această paradă se organiza și la 1 Mai, cu ocazia zilei internaționale a Muncii. Spre sfârșitul anilor ”70 - ”80, s-a renunțat la defilarea de 1 Mai. Alături de oamenii muncii din Focșani, mai participau la marea defilare, sportivi din județul Vrancea, elevii școlilor din Focșani, liceeni, pionieri și șoimii patriei, cei mai mici comuniști din grădinițe. Era o manifestare grandioasă, pentru care se depuneau eforturi imense și pregătirile începeau cu mult timp înainte. Elevii erau chemați din vacanța mare să facă pregătire pentru defilare. Se strângeau la școala generala nr. 7 din cartierul Gară sau stadionul din Sud, echipați în șorturi negri și tricouri roșii, iar sub îndrumarea unor profesori de educație fizică și sport, învățau și repetau mișcări tematice. Profesorii de educație fizică erau dotați cu megafoane, cu ajutorul cărora se făceau auziți și dirijau miscările. După multe ore de pregătire, pline de emoții, atunci când îl auzeai pe secretarul de partid că striga din toți rărunchii și amenința, sosea în sfârșit și marea zi de 23 august.
Toți treceau prin fața tribunei unde se aflau mai marii județului în frunte cu tovarășul secretar Simion Dobrovici. Când ajungeau în fața tribunei, oamenii muncii aflați pe jos sau în carele alegorice, aclamau din toate puterile:„Ura! Ura! Ura!”. Și drept răsplată primeau aplauze de la oficialități, iar din partea ofițerilor care asigurau bunul mers al ordinii publice primeau câte un salut milităresc cu mâna dreaptă la caschetă. Fiecare cetățean purta în mână câte o pancartă pe care scria lozinci ca:„Trăiască P.C.R.! Trăiască R.S.R. Trăiască conducătorul iubit.” Unii purtau tablouri ce reprezentau chipurile unor comuniști, iar alții în general femei, aveau baloane sau eșarfe, dar toți strigau într-un singur glas „Trăiască Partidul Comunist Român - Forța politică conducătoare a societății noastre socialiste” - slogan ce se poate citi și în fotografia alăturată.
Dar partea cea mai frumoasă a acestui eveniment era că defilarea se termina într-o notă optimistă. La sfârșit, fiecare participant mergea acasă, relaxat că a scăpat cu bine de acest eveniment. Se încingeau grătarele. Era acea solidaritate între colegi, prieteni și vecini. Micii începeau să sfârie pe grătarele încinse în Crangul Petrești sau ... de multe ori în fața scărilor de bloc. Petrecerile se lungeau până seara tâzriu, iar în aer se simțea spiritul de unitate între oameni. În familia mea s-a păstrat o tradiție ani buni de zile. De 23 august mama pregătea pentru prima dată ardei umpluți și ca desert serveam pepene verde cu miez roșu sau galben și porumb fiert. În acele vremuri, fructele de sezon se coceau mult mai târziu, spre sfârșitul lunii august. Pe cât de greu a fost în regimul comunist, existau însă și evenimente care ne-au marcat existența lăsând un parfum de epocă și aducând nostalgia amintirilor anilor trecuți. Chiar dacă astăzi nu se mai sărbătorește „23 august”, îmi amintesc cu drag de acele care alegorice, unice în felul lor, împodobite de sărbătoare.
Daniel Mușat Mureșanu-Focșani
P.S Primul volum al cărții "Strada Mare a Unirii, colt cu Republicii" a colaboratorului ZdV Daniel Mușat Mureșanu a apărut la editura ”Salonul Literar” și a fost lansată pe 10 iunie 2018, la Târgul de carte Focșani 2018.
Articol republicat în Ziarul de Vrancea
Prima publicare -23 august 2020
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
