Local

Vrancea are numeroase dispute teritoriale interne, dar şi cu vecinii

Florin Marian Dîrdală
8 oct 2019 3610 vizualizări

Vrancea are, la aproape jumătate de secol de la înfiinţare, numeroase dispute teritoriale, atât între comunele interne, cât şi cu judeţele învecinate.

La aproape jumătate de secol de când a prins contur actualul judeţ Vrancea este inadmisibil să mai existe, azi, porţiuni ale graniţelor administrative, aflate încă în dispută cu judeţele vecine, fie Galaţi, Buzău, Covasna sau Bacău, după cum urmează:

Garoafa-Movileni (Galaţi), Mărăşeşti-Nicoreşti (Galaţi), Rugineşti-Urecheşti (Bacău) , Bogheşti-Podu Turcului (Bacău), Tulnici-Ojdula(Covasna), Tulnici-Ghelniţa (Covasna) şi Jitia -Bisoca(Buzău). De asemenea, mai sunt înregistrate chiar şi în prezent destule neînţelegeri în interiorul judeţului nostru între comune precum Rugineşti-Pufeşti, Bogheşti- Tănăsoaia, Tulnici -Negrileşti, Paltin -Spulber, Nereju-Spulber etc. Aceste aspecte nu sunt specifice doar regiunii noastre, pe întreg teritoriul ţării fiind întâlnite astfel de divergenţe teritoriale. Acest lucru arată fie că factorii responsabili nu s-au implicat destul în rezolvarea situaţiei sau există alte cauze care scapă atenţiei noastre. Problema aministrativă a graniţelor de judeţe sau de comune putea fi lămurită pe deplin dacă se pleca de la data înfiinţării judeţului Vrancea în baza H.C.M.nr 1122 din 27 mai 1968 care consemnează astfel: în temeiul dispoziţiilor articolelor 6, 7, şi 8 din legea nr 3/1968 privind asigurarea conducerii locale de stat în unităţile administrativ- teritoriale până la alegerea consiliilor populare şi pe baza propunerilor Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Vrancea cuprinzand delimitarea municipiilor, oraşelor şi comunelor, scoaterea din nomenclator şi unificarea unor localităţi, schimbarea denumirii unor localităţi precum şi organizarea unor comune ca oraşe, Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotărăşte: Articol unic - Delimitarea administrativ teritorială a municipiilor, oraşelor şi comunelor precum şi organizarea unor oraşe ca municipii şi a unor comune ca oraşe din judeţul Vrancea sunt cele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre. Toate detaliile acestui normativ sunt inserate în actele administrative ale timpului cu schiţe, hărţi şi alte documente aferente care împreună cu planurile comunelor întocmite anterior raionării teritoriale a Republicii Populare România (anul 1950) ar putea spulbera nedumeririle specialiştilor cu privire la hotarele judeţului Vrancea cât şi a comunelor care încă nu s-au înţeles pe graniţele lor. Dacă cadastrarea proprietăţilor particulare de pe întreg teritoriul naţional rămâne o mare provocare şi un posibil eşec ,deşi acest lucru se doreşte cu destulă voinţă în cadrul Guvernului României, nu la fel ar trebui să se întâmple cu neînţelegerile la nivelul entităţilor administrativ- teritoriale care, cel puţin teoretic, nu ar trebui să întâmpine probleme majore în delimitarea exactă a limitelor de competenţă, dacă cei în masură se vor apleca cu mai multă atenţie asupra mărturiilor trecului dintre care destule se pot depista în depozitele Arhivelor Naţionale.



 

Florin Marian Dîrdală - arhivist Serviciul Judeţean Arhivele Statului

Articol republicat. Prima dată a fost publicat în ediţia din 30 noiembrie 2016 a Ziarului de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Iulian Rotaru, acum 1053 zile, 1 ora, 5 minute, 2 secunde
La reorganizarea din anul 1968, judetul Vrancea a fost creat artificial, prin alipirea unor zone compacte din vecini, edificatoare fiind trecerea la nou-creatul judet a mai mult de jumatate din fostul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.