Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului
Putine nume de sfinti trăitori pe pămintul Vrancei sint cunoscute dincolo de hotarele Romaniei cum este numele Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului. De numele său se leagă una din cele mai profunde pagini ale crestinismului de pe teritoriul tării noastre: renasterea isihasmului. Altfel spus, revenirea la o spiritualitate centrată pe rugăciune, in liniste si simplitate, dincolo de scolastica greco-latină si morala rigidă a crestinismului institutionalizat. Născut undeva intr-un sat din Rusia ajunge pe meleagurile Vrancei, unde păstoreste două decenii obstea Mănăstirii Dălhăuti. Pentru că linistea era tulburată de proximitatea laicilor, impreună cu 12 ucenici - rusi si romani - se retrage intr-o zonă greu accesibilă si la 1733 termină zidirea Schitului de la Poiana Mărului, care devine un fel de centru spiritual al acestor tinuturi locuite de romani. La 25 aprilie 1767 pleacă spre cealaltă lume. Cel mai cunoscut ucenic al său - fără să se numere printre vietuitorii de la Poiana Mărului - a fost celebrul Paisie Velicicikovski, slav de origine, care, inainte de a merge in Rusia, a fost staret al Mănăstirii Neamt si a editat prima Filocalie (antologie cu pagini reprezentative din sfintii Bisericii), inaintea Filocaliei grecesti si a celei slavone. Dacă Platon l-a făcut celebru pe Socrate, Paisie l-a revelat posteritătii pe Vasile de la Poiana Mărului. Cert este că, la 1750, Cuviosul Vasile se găsea la Muntele Atos, fiind martor al tunderii in monahism a lui Paisie. Ocupindu-se de viata spirituală a schiturilor din Muntii Buzăului si ai Vrancei, staretul Vasile nu era interesat de posteritatea operei sale. Gindul său mergea spre desăvirsirea interioară a omului. Asta nu
l-a impiedicat să-si scrie gindurile, mai ales cu privire la rugăciunea inimii (Rugăciunea lui Iisus). Decenii in sir nu s-a stiut nimic despre scrierile sale pentru că acestea au fost redactate - im mare parte- in slavonă. Pierduti in romanismul ingust al frontierelor ligvistice, ani in sir am vorbit despre Vasile fără să-i fi citit opera. Nu este de mirare că prima traducere a operei sale intr-o limbă modernă se datorează unui italian (Dario Raccanello, 1986). Desi ne mindrim cu numele si faptele sale, opera sa a fost tradusă in romaneste abia in 1996 ( de M.-C. Oros si I.I. Ică jr.), la aproape două secole si jumătate de la moartea cuviosului. Din trecerea prin lume a sfintului merită retinut faptul că, intr-o epocă plină de războaie si lipsuri, dincolo de frontierele politice, crestini din Rusia ajung pe tărimurile Vrancei, se bucură de ospitalitatea acestui neam, infiintează schituri si pun bazele renasterii isihaste care a dus la alcătuirea Filocaliei si la revenirea, in parte, a ortodoxiei la traditia greco-bizantină. Sub fanarioti, teologia scrisă pe plaiurile Vrancei avea mai multă esentă si trăire decit apocalipticul teleevanghelism postdecembrist pe care-l primim volens nolens la anemicele televiziuni locale.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
