Local

Numai 1000 de apartamente reabilitate termic in 2007

Doina Ganea
3 apr 2007 790 vizualizări
39 de blocuri vor fi pregatite pentru reabilitare anul acesta Pentru izolarea termica si montarea termopanelor "blocatarii" trebuie sa contribuie cu 33% din totalul cheltuielilor u in pofida acestor facilitati, numai 10 asociatii de proprietari s-au aratat interesate

Locatarii de bloc pot beneficia, potrivit Legii 260/2006, de contributii din partea statului si a bugetului local pentru reabilitarea termica a locuintelor. In afara studiilor de fezabilitate si a expertizelor energetice care se realizeaza din fondurile Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, locatarii isi mai pot anvelopa locuintele, le pot dota cu geamuri termopan sau cu instalatii de incalzire pe orizontala pentru a mai cistiga citeva grade in apartamente si pentru a mai reduce costurile la caldura. Conform legii, contributia proprietarilor de apartamente este de 33% din valoarea totala lucrarilor de reabilitare termica a imobilelor. In pofida acestor facilitati focsanenii nu prea au dat buzna sa se inscrie in programul de reabilitare a locuintelor. Din cele peste 800 de asociatii de proprietari/locatari din municipiu,doar 10 au inaintat anul trecut solicitari catre Primaria Focsani

pentru a beneficia de programul de reabilitare termica.


Pentru reabilitarea termica a celor 39 de blocuri cuprinse anul trecut in programul de expertizare, consilierii locali au aprobat saptamina aceasta suma de 229.000 lei primita de la Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului. Banii vor folosi la elaborarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic si a detaliilor de executie pentru cladirile la care anul trecut s-a realizatexpertiza si auditul energetic. Astfel, 936 de apartamente vor beneficia de capitonari pe pereti, constructiile fiind printre primele blocuri din oras, ridicate incepind cu anii 1963-1970 si terminind cu blocurile construite in perioada \'85 -\'87. Numarul solicitarilor focsanenilor care vor sa-si captuseasca locuintele si care sint

dispusi sa investeasca in propriul confort termic este insa extrem de redus. "In conditiile in care cetatenii se pling de consumul mare de energie termica si de plata unor facturi uriase la intretinere,

rezerva acestora pe mine ma uimeste. Credeam ca odata cu aparitia legii locatarii se vor napusti asupra acestor facilitati. Este stiut ca izolarea peretilor si geamurile termopan reduc pierderi de caldura de pina la 40%. In plus, se poate trece si la distributia pe orizontala, costul lucrarilor fiind de maxim 600 de euro pe apartament. Aceasta fiind de fapt contributia de 33% alocatarului", a declarat directorul ENET SA, Valter Popescu. Suma de 33 la suta din valoarea totala a lucrarilor, care inseamna contributia "blocatarilor", poate fi achitata in rate printr-un credit realizat de asociatia de proprietari.


Reabilitarea blocurilor vechi


Proiectul de hotarire privind aprobarea includerii in programul de reabilitare termica a unor blocuri din Focsani a fost votat de consilierii locali, dupa ce comisia de specialitate a vizitat cele 39 de blocuri care vor intra in procedura de reabilitare anul acesta. La proiectul de hotarire s-a anexat verdictul acestei comisii energetice alcatuita din presedintele Vasilica Petronie, membrii Doina Fodoreanu, Mirela Bizna, Mioara Lazar, Natasa Nemes,Cristina Costin si secretarul Ion Neculai. Acestia au mers pe teren

si au verificat daca intr-adevar blocurile au nevoie de o refacere a fatadelor, astfel incit caldura din calorifere sa se pastreze in locuinte si sa nu se mai piarda prin peretii slab izolati. Comisia pentru eficienta energetica, care coordoneaza activitatile de reabilitare termica, a propus pentru includerea in programul de reabilitare pe 2007 un numar de opt blocuri din Bd. Unirii, treiimobile din str. Marasesti si cite doua blocuri situate pe strazile Cuza-Voda, Republicii, Stefan cel Mare, Carpati, Brailei, Arh. I.

Mincu, Ghinea Dorinel, Fulger, Revolutiei. Mr. Gh. Pastia, Al. Scolii, Cartier CFR, Pictor Grigorescu, Constructorului si Al. Stadionului. Aceste blocuri au primit si acordul prealabil de la minister. "S-a verificat existenta hotaririi adunarii generale a asociatiei privind reabilitarea termica. S-a trecut la ierarhizarea cererilor avindu-se in vedere criteriile privind sistemul constructival peretilor exteriori, anul construirii si numarul de apartamente. Avind in vedere ca sint intrunite criteriile prevazute prin Legea nr.

260/2006, comisia propune aceste blocuri pentru expertizarea si auditul energetic pe anul 2007", a concluzionat comisia pentru eficienta energetica. La cele 39 de blocuri verificate de comisie, si ridicate intre anii 1963-1989, s-a tinut cont de sistemul constructiv al peretilor exteriori, acordindu-se prioritate cladirilor vechi, din beton armat si cu un numar mare de apartamente. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.