Local

11 acțiuni punctuale în sistem integrat, privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă - vizate: mijloacele de transport în comun, zonele aglomerate, restaurante, terase

Ziarul de Vrancea
9 oct 2020 880 vizualizări

În ultimele 24 de ore, peste 300 de polițiști, jandarmi, polițiști locali  precum și reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost organizate  11 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale,  restaurantele și localurile publice,  precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 121 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 84 mijloace de transport și au fost legitimate 549 de persoane.

Echipele de control au depistat 44 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020, cu amenzi în valoare totală de 2500 lei.

De asemenea, alte 2 sancțiuni contravenționale au fost aplicate, în cadrul acțiunilor punctuale, conform Legii 61/1991, persoanelor care nu au respectat normele de conviețuire socială.

Totodată, polițiștii au desfășurat activități de prevenire, prin care au adus la cunoștința agenților economici și a persoanelor desemnate pentru  punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să informeze permanent angajații, dar și clienții că este important să respecte măsurile de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă personală, mai ales în spațiile închise.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor şi numărul de persoane permis de normele legale, să nu se expună la riscuri.

De asemenea, recomandăm cetăţenilor să poarte masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu.

Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Acțiunile în sistem integrat vor continua și în zilele următoare.

B.P.  Nr. 366 din 8 octombrie 2020


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.