Local

Profesor discriminat pentru ca nu e ortodox

Valentin Muscă
2 feb 2007 2406 vizualizări
Profesorul Emil Marcu a fost marginalizat de comunitatea din Boghesti pentru că a refuzat să se conformeze ritualului ortodox de la deschiderea anului scolar. Acesta a spus public ca este penticostal. Dupa ce a dormit o noapte in cancelarie si nu a gasit o gazda in sat, profesorul a renuntat la post. Conducerea Inspectoratului Scolar sustine ca nu este vorba de discriminare, desi recunoaste incidentul pe care nu a reusit sa-l medieze

Un incredibil caz de discriminare religioasă s-a consumat la scoala din comuna Boghesti, unde un profesor a fost marginalizat de comunitate atunci cind a declarat ca este de o alta confesiune. Pentru simplu fapt că a refuzat să se conformeze serviciului religios crestin ortodox de la deschiderea anului scolar, pe 18 septembrie 2006, profesorul Emil Marcu a fost exclus din colectivul in care nici nu apucase să intre de-a binelea. Totul a pornit din momentul cind dascalul nu a sărutat crucea intinsă de preot in timpul Aghiazmei si le-a spus celor prezenti că este de altă confesiune. Cadrul didactic sustine ca imediat atitudinea colegilor si a intregii comunitati s-a schimbat in rau. Din acest motiv, a fost nevoit sa-si petreaca prima noapte dormind pe scaune in cancelaria scolii, iar in comuna nimeni nu a vrut sa-i inchirieze o camera. Profesorul a plecat din Boghesti si a refuzat alt post oferit de ISJ. Emil Marcu s-a plins Ministerului Educatiei, insa a primit un raspuns de la ISJ in care se neaga discriminarea.



Emil Marcu este din Braila si ar fi trebuit sa ocupe catedra de istorie-geografie-cultura civica la scoala din Boghesti. Acesta ne-a povestit ca noaptea de 18 spre 19 septembrie a fost una de calvar, avind in vedere ca satenii si colegii au refuzat sa-l cazeze. "Nu mi-am imaginat ce probleme voi avea pentru faptul că nu m- am supus ritualului ortodox de a săruta crucea pe care preotul mi- a intins-o in timpul slujbei, mai ales că serviciul religios nu era la biserică, ci la scoală. Din acel moment atitudinea colegilor s-a schimbat si, la virsta mea, am rămas ca un refugiat pe scaune, noaptea, in cancelarie. Cu greu am găsit o cameră in sat, in casa unui sătean care locuia in alt oras, dar cind a aflat că sint de altă

confesiune mi s-a cerut s-o eliberez", ne-a povestit profesorul Emil Marcu. Văzind această situatie, profesorul s-a adresat Inspectoratului care i-a propus un loc de muncă la Scoala Andreiasu, fără insă să elucideze cauzele problemei care au determinat un cadru didactic că renunte la un loc de muncă.

Pentru cei care nu stiu, Boghesti est la 40 de km de Adjud, Adjud la 40 de km de Focsani, iar Andreiasu se gaseste tot la 40 de km de Focsani. In concluzie, ISJ Vrancea a avut atita lipsa de respect pentru un profesor pensionar incit l-a trimis la 120 de km de Boghesti, in loc sa explice conducerii scolii din Boghesti ca invatamintul in Romania este laic. Sesizat, Ministerul Educatiei si Cercetarii a cerut explicatii la ISJ Vrancea, explicatii care sint la fel de confuze ca si pozitia ambiguă a inspectorului scolar general

Danut Popoiu.


ISJ recunoaste doar incidentul


Seful invătămintului vrincean nu a dorit sa comenteze prea mult această problemă, dar a infirmat acuzele aduse de profesorul Marcu privind discriminarea la care a fost supus de scoala. "Nu m-

am ocupat direct de acest caz. Stim cum sint comunitatile de la tara, dar nu cred ca a fost vorba de discriminare, s-a si exagerat. Poate ca ar fi trebuit sa abordeze problema altfel. Noi i-am propus

si un alt post, pe care dinsul l-a refuzat. In urma sesizarii depuse la Minister, i s-a trimis răspuns oficial din partea Inspectoratului", s-a multumit să răspundă la aceste grave acuze inspectorul general Danut Popoiu. Despre neputinta institutiei de a media acest caz, nici un cuvint! Si de la Scoala din Boghesti ni s-a confirmat incidentul, dar nu si motivul pentru care Emil Marcu a fost obligat să părăsească scoala. In adresa nr. 50038/8.11.2006, trimisă de ISJ Vrancea către prof. Marcu, urmare a adresei trimise

de MEdC ca raspuns la memoriul profesorului, se arata că inainte cu două zile de inceperea anului scolar directoarea Scolii din Boghesti a incercat, fără succes, să-i găsească o gazdă. Aceasta confirmă afirmatiile profesorului Marcu, care a mentionat că pină la momentul incidentului din timpul serviciului religios a avut o bună colaborare cu conducerea scolii. "(...) Deci, dvs ati fost primit cu amabilitate si de dna directoare si de dl primar. (...) Se confirmă faptul că in ziua de luni, 18 septembrie, la festivitatea de

deschidere, s-a desfăsurat si un TE DEUM, mom ent in care cei prezenti, elevi, părinti, cadre didactice, preot au observat că ati refuzat să sărutati crucea motivind că sinteti de altă confesiune. (...) Cadrele didactice sustin că nu au nici un amestec in crearea acestei situatii, că părintii elevilor prezenti la festivitate - toti de confesiune ortodoxă - au purtat discutii in sat vis-a-vis de atitudinea adoptată de dvs. (...)", scrie in această adresă semnată seful ISJ Dănut Popoiu si inspectorii Mihail Adafini si Cristinel Stiru. într-o Europă a multiculturalismului, in care fiecare cult recunoscut de stat trebuie si respectat ca atare, incidentul de la Boghesti demonstrează că atit la nivel local, cit si la nivelul ISJ Vrancea,

există o mentalitate tributară unui anumit fundamentalism religios, caracteristic tărilor islamice si nu Europei. Inspectoratul Scolar are vina de a nu se fi implicat in medierea incidentului de la Boghesti,

pentru ca profesorul Emil Marcu sa fie acceptat in comunitate chiar daca nu este de religie ortodoxa. (Valentin MUSCĂ’)


Constitutia Romaniei garanteaza libertatea si egalitatea cultelor.


Potrivit art. 30/ alin. 7 din Constitutie "sint interzise de lege"¦indemnul la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa"! Ce s-a intimplat la Boghesti este tocmai ceea ce interzice Constitutia. Aceasta din urma garanteaza libertatea religioasa a celor 18 culte recunoscute de stat prin Legea nr. 489/2006 rivind

libertatea religioasa si regimul general al cultelor. Profesorul Emil Marcu este de confesiune penticostala si are dreptul sa-si afirme apartenenta la aceasta confesiune, oriunde in Romania, fara sa fie merginalizat de populatia majoritar ortodoxa. Invatamintul romanesc este laic, iar separarea Bisericii de stat este unul din principiile satului modern. In consecinta, religia este considerata oproblema privata si de aceea exista scoli confesionale, unde fiecare confesiune isi pregateste proprii slujitori. Doar aici una din conditiile cadrului didactic ar putea fi apartenenta la confesiunearespectiva. (V. M.)


Cultele recunoscute de stat


1. Biserica Ortodoxa Romana

2. Episcopia Ortodoxa Sirba

3. Biserica Romano-Catolica

4. Biserica Romana Unita

5. Arhiepiscopia Bisericii Armene

6. Biserica Crestina Rusa de Rit Vechi din Romania

7. Biserica Reformata din Romania

8. Biserica Evanghelica din Romania

9. Biserica Evanghelica Luterana din Romania

10. Biserica Unitariana din Transilvania

11. Uniunea Bisericilor Crestine Baptiste din Romania

12. Biserica Crestina dupa Evanghelie din Romania - Uniunea

Bisericilor Crestine dupa Evanghelie din Romania

13. Biserica Evanghelica Romana

14. Uniunea Penticostala - Biserica lui Dumnezeu Evanghelica

din Romania

15. Biserica Crestina Adventista de Ziua a Saptea din Romania

16. Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania

17. Cultul Musulman

18. Organizatia Religioasa Martorii lui Iehova


CASETA


Structura vrincenilor dupa religie


Vrancea, ca de altfel intreaga Romanie, este un judet majoritar ortodox, iar asta se simte in orice comunitate ai merge. Potrivit ultimului recensamant din anul 2002, religia penticostala este a treia ca frecventa in rindul populatiei, dupa cea ortodoxa (337.032 locuitori) si romano-catolica (5145). La recensamint s-au declarat penticostali 2242 de vranceni. La o diferenta apreciabila se afla crestinii de rit vechi (827 locuitori), baptistii (829 de locuitori), evanghelicii (197), reformatii (66), mulsulmanii (64), evreii (30) si nitarienii (13). Aceleasi date furnizate de Directia de Statistica arata ca 25 de vrinceni nu au o religie, 20 s-au declarat atei, iar alti 25 nu si-au declarat religia. (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.