Local

Omul Domnului, impins la furat de Necuratul

Gabriel Sava
29 ian 2007 874 vizualizări
Electrica SA s-ar putea trezi si ea cu dosar penal pentru ca a defrisat pe unde nu trebuia

Un preot din comuna Paltin a ajuns din nou in atentia inspectorilor silvici dupa ce acestia au descoperit ca slujitorul Domnului nu prea a tinut cont de porunca "Sa nu furi!". Omul bisericii a fost descoperit intimplator in urma unei sesizari telefonice care viza alte taieri ilegale de lemn. Dupa ce au mers pe rmele unor furturi dintr-o zona forestiera aflata in paza Directiei Silvice Focsani, inspectorii au descoperit taieri ilegale si in parchetul forestier al preotului George Chiriac, care detine si o firma de exploatare, SC StelGeo. Preotul este acuzat ca a taiat sase arbori cu un volum total de 16,2 mc. Padurarii de la Biroul Paza Control au stabilit in sarcina preotului un prejudiciu de 3150 lei, reprezenind masa lemnoasa care nu a mai fost gasita. "Cioatele erau deja acoperite cu pamint, asa ca este posibil sa mai gasim si altele", a spus Ion Ionita, purtatorul de cuvint al Directiei Silvice Focsani. Preotul in

cauza nu este la prima isprava de acest gen, anul trecut fiind descoperit tot cu arbori taiati ilegal.


Electrica taie si ea


Un alt caz de defrisari ilegale vizeaza Electrica SA, care s-ar putea alege cu dosar penal dupa ce a dispus defrisari intr-o zona apropiata de satul Bradetu, comuna Nistoresti. Echipele de la distribuitorul de energie electrica au taiat mai multe zeci de arbori de sub reteaua de distributie electrica, fara a tine cont de un protocol incheiat cu Directia Silvica. In actul respectiv exista obligativitatea colaborarii cu aceasta institutie in cazul defrisarilor de masa lemnoasa. Dupa cum sustin reprezentantii Directiei

Silvice, taierile nu sint ilegale daca au girul padurarilor, insa actualul directorul Electrica, Dumitru Danila s-a justificat sustinind ca nu i-a mai fost adusa la cunostinta aceasta obligatie in momentul in care au inceput taierile. Defrisarile ilegale nu i-au lasat indiferenti nici pe "profesionistii" in furturile de lemn. Circa 4-5 persoane au profitat din plin de aceasta adevarata mana cereasca. "Am primit o sesizare telefonica care ne anunta ca, in zona satului Bradetu, persoane de etnie rroma au furat mai multi busteni de pin. Cind am ajuns in zona am descoperit ca o parte din lemn fusese dus la o societate care detine o instalatie de debitat lemn, SC Gavasan, in vederea prelucrarii. Aceasta apartine Anisoarei Gaina, care a justificat ca lemnul a fost adus noaptea, doar pentru a fi depozitat si nu in vederea prelucrarii. In curtea firmei s-au descoperit astfel 5,5 m.c. de lem de pin. Contravenientei i s-a aplicat o sanctiune de 1000 lei", a precizat Ion Ionita. In padure, lucratorii silvici au mai gasit 15 busteni de pin. Cu toate ca fapta nu a fost savirsita de o singura persoana, raspunderea a fost luata de un singur tinar. Metoda este de altfel "brevetata" de hotii cu state vechi, deoarece cel care isi asuma responsabilitatea are, de obicei, virsta sub 18 ani si nu poate raspunde penal. Reprezentantul Directiei Silvice spune insa ca, de aceasta data, lucrurile s-au petrecut si cu largul concurs al celor de la Electrica.

(Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.