Ultimul mohican al cinematografiei vrâncene
Sandu-Lucian Cristea este singurul operator de cinema în funcțiune din Vrancea. A început să pună filme pe rola când era elev, la căminul cultural din satul Faraonele. A lucrat la "Grădina de vară" din Focșani și la cinema "Victoria" din Odobești. A mers cu rolele în spate prin toate satele Vrancei și în timpul saptămânii mergea cu aparatul de proiecție prin școlile din provincie
Puțini își mai amintesc astăzi de operatorii de cinema care în timpul comuniștilor mergeau prin toate satele din județ și duceau acolo unde lumina nu ajunsese încă, minunea cinematografiei inventată de frații Lumiere. Unul din ultimii reprezentanți ai acestei profesii pe cale de dispariție în România postdecembristă este Sandu-Lucian Cristea din satul Faraoanele. De la vârsta de 10 ani se joacă cu mașinăria care de mai bine de un secol a schimbat viața oamenilor - aparatul de proiecție.În timp ce în Vrancea, din cauza neimplicării autorităților locale, toate cinematografele s-au închis și tot personalul de specialitate a fost scos în stradă, Lucian Cristea s-a încăpățânat să fie trimis la coșul cu vechituri. În ciuda tuturor greutăților a reușit să cumpere aparatele de proiecție și să devină "cineast independent".
De la Căminul Cultural din satul Faraoanele, unde a descoperit lumea magică a filmului, alături de unchiul său, până la Grădina de Vară din Focșani și la anii din urmă la cinema "Victoria" din Odobești, când a fost trimis în șomaj, Sandu-Lucian Cristea a cunoscut tot procesul decadenței cinematografiei vrâncene. Povestea sa este povestea frumoasă, dar tristă a zeci de profesioniști din cinematografia vrânceană, care au ajuns pe drumuri, nu pentru că oamenii nu mai iubesc cinematograful, ci pentru că Regia Națională de Filme câștigă mai mult din chiriile acestor imobile, decât din încasări. Acest dezastru este consecința politicii cameleonice a Ministerului Culturii și Cultelor care prin Ordonanța 39 din 14 iulie 2006 a dat drumul privatizării întregii cinematografii, prin care au fost scoase la vânzare 314 săli de cinema. Obligația cumpărătorului este aceea de a menține destinația spațiilor. În realitate, sălile de cinema deveniseră de mult bodegi scabroase sau night-cluburi.
"Venea lumea la film ca la Maglavit"
"Am văzut prima dată un film la cămin în Faraoane, unde dădea filme Alexandru Punga. Tot acolo am început să pun filme pe rolă.În timpul liceului lucram, mai ales vara, la Grădina de vară. După școală m-am angajat la Întreprinderea Cinematografică Vrancea, în timpul lui Alecu Gavrilescu, iî 1988. Am venit apoi la Odobești, la cinema Victoria, de unde am intrat în șomaj în anul 2000. Fiind îndrăgostit de meserie am cumpărat aparatele de proiecție și-am început să umblu ca un trubadur prin școlile de la țară și prin căminele culturale. Cu excepția Homocei și a Rugineștilor, cred că am fost prin toate satele județului. În unele sate, încă nu era curent electric și lumea venea la film ca la minunea de la Maglavit. Se închina când vedea noaptea pe perete umblând oamenii. Unii au văzut mașina prima dată, pe ecranul de proiecție. Începeam seara și terminam dimineatț. La Tîrâtu seara au venit copiii, apoi copiii i-au adus pe părinți, s-au dus părinții acasă și i-au adus și pe bunici. Ne-a prins dimineața și lumea încă mai venea la film. Pentru că nu aveau bani plăteau cu produse agricole. Veneau cu nuci, cu mere, mai aduceau și câte o sticlă de rachiu, dar eram fericit când vedeam bătrânii cum se minunau în fața peretelui pe care se scurgeau imaginile. Nu le venea să plece acasă. Se departau, se opreau în loc și se mai uitau un pic înapoi. Cu cât se depărtau mai mult, cu atât păreau imaginile mai mari", ne-a povestit Sandu-Lucian Cristea, singura persoană care se mai încumetă să întrețină mitul fascinantei lumi a filmului.
Rolul educativ al filmului
Dacă astăzi, cu excepția sălii cinematografice "Balada", unde se proiectează filme atunci când sunt spectatori, în Vrancea sălile au fost închise una după alta, până în 1989 prin satele județului mergea caravana cinematografică. Rolul acesteia era și unul educativ și chiar de propagandă politică. Din august, Primăria Odobești a redeschis cinematograful și Sandu-Lucian Cristea și-a reluat activitatea de suflet, unde proiectează filme vineri, sâmbătă și duminică, la prețul de numai 1,50 RON de persoană. În timpul săptămânii merge prin școli și cămine culturale. Proiecțiile sale în lumea satului sunt precedate de scurte filme educative pe teme de circulație, PSI, sănătate și impactul lor este maxim pentru că, din punct de vedere edagogic, mesajul nu mai este unul coercitiv, ci subliminal. De exemplu, unul dintre filme îi învață pe micii spectatori cum să circule corect pe stradă. Nu ar fi rău dacă Inspectorul general ănuț Popoiu ar încheia un parteneriat cu acest operator ambulant, ca activitatea sa prin școli să aibă un caracter permanent, iar inspectoratul să-i furnizeze materialele educative de care are nevoie. Filmele educative fac mai mult decât toate lecțiile cadrelor didactice, pentru ca mesajul filmului este unul care ține cont de emoțiile persoanei și se adresează mai întâi sufletului. Dar cine se mai gândește astăzi la suflet? (Valentin MUSCA)
Nașterea cinematografiei
Apariția cinematografiei este legată de numele fraților Auguste-Marie-Louis (1862-1954) și Louis-Jean Lumiere (1864-1948). Născuți într-o familie de fotografi francezi, cei doi au pus la punct primele aparate capabile să reproducă mișcarea și să proiecteze imagini pe un ecran, numit "Cinematograf". Pe 28 decembrie 1895, frații Lumiere au prezentat publiclului francez primul film din istoria cinemtografiei mondiale numit, "La Sortie des usines Lumieres". Așa s-a născut cea de-a șaptea artă - filmul și a demarat industria care a schimbat istoria omenirii în secolul al XX- lea - cinematografia. (V. M.)
.jpg)
