Național

Vlad Voiculescu: Medicul Lucan avea informatori în minister

Ziarul de Vrancea
5 ian 2018 707 vizualizări

Pe Facebook au apărut imagini cu modul “regesc” în care au fost tratați la Cluj membrii Corpului de Control trimiși să investigheze activitatea doctorului Lucan

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu susține că medicul Mihai Lucan avea informatori în minister, iar ”decapitarea Corpului de control” confirmă relațiile privilegiate ale acestuia cu noua conducere politică instalată în 2017.

”Despre relația privilegiată a domnului Lucan cu domnul Bodog nu știm de ieri, de astăzi. Înțeleg că ar fi și rude, ceva nași/fini în familie... sper să aflăm cu toții în curând. Decapitarea Corpului de Control (exact așa cum amenințase domnul Lucan) nu venea decât să confirme ceea ce știam... că amenințările domnului Lucan aveau ca bază relația privilegiată cu politicienii ce aveau să se instaleze din nou după alegeri”, scrie Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

El afirmă că știa ”despre faptul că domnul Lucan avea permanent informații clasificate din interiorul ministerului”. ”Parte dintre cei care îi transmiteau fiecare pas îmi sunt prea bine cunoscuți. Despre alții, sper să aflăm cu toții mai devreme sau mai târziu”, adaugă fostul ministru. Vlad Voiculescu acuză controlul de formă făcut de Corpul de control al ministrului Sănătății la Institutul de Transplant de la Cluj.

”La insistențele DIICOT, după ce lucruri de o gravitate extremă fuseseră transmise către DIICOT în august și în noiembrie 2016, domnul Bodog a fost obligat să trimită din nou Corpul de Control. Astfel, în perioada 15.05.2017 - 26.05.2017, când 7 persoane (Corpul de Control al Ministrului Sănătății și membri ai Casei de Asigurări de Sănătate București) au realizat un simulacru de control la Cluj. În Minister se știa foarte clar care sunt instrucțiunile... să găsească cât mai puține lucruri... misiune de care echipa s-a achitat cu brio. Iar pentru asta, au fost tratați cum se cuvine: cazarea echipei de 7 persoane la Grand Hotel Italia Cluj (5 stele!) - deși legea permite oficialilor să se cazeze la hoteluri de maxim 3 stele - cu mese și băutură la discreție (n.r. – pe sticlele de băutură scria “Ministerul Sănătății”). Factura care la un calcul simplu ar trebui să depășească 6000 de euro... nu știm cine a achitat-o”, scrie Vlad Voiculescu, postând și fotografii. ”Aseară, domnul Florian Bodog a mers la sediul DIICOT București pentru a da câteva declarații. Sper ca procurorii să afle mai multe... atât de la domnul Bodog cât și de la distinșii domni și doamne din MS care s-au ocupat cu protejarea infractorilor”, mai scrie Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a fost audiat în calitate de martor, joi seara, la DIICOT, în dosarul în care medicul Mihai Lucan este acuzat de delapidare.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care a făcut un denunț în acest dosar, afirma miercuri că actualul ministru al Sănătății ar fi intervenit în timpul unui control la Institutul de Urologie și că între Mihai Lucan și Florian Bodog există o legătură de rudenie.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.