Național

VIDEO | Dezvăluiri şocante. După apelul Alexandrei la 112, adjunctul IPJ Olt le-a dat interlopilor informaţii confidenţiale privind dispariţia

Ziarul de Vrancea
2 aug 2019 3016 vizualizări
Foto:digi24.ro
Foto:digi24.ro

Apar noi dezvăluiri șocante despre modul în care polițiștii din Olt au căutat-o pe Alexandra. După ce fata a sunat la 112 și a reclamat că a fost răpită, adjunctul șefului IPJ Olt a sunat la șeful celui mai mare clan interlop din Caracal.

Informațiile apar într-un articol publicat de Libertatea. (Citiți acest articol  accesând titlul alăturat:Căutarea Alexandrei, coordonată de clanuri de interlopi care i-au trimis pe polițiști la adrese greșite! )Polițiștul i-ar fi cerut interlopului informații. A fost trimise la adrese care aparțineau de fapt unor rivali, dintr-un alt clan. Iar acest al doilea clan primea și el informații, de la șefii poliției din Caracal.

Sursa: libertatea.ro

Grupările Rădoi și Oacă ştiau ce discută poliția pe WhatsApp în timpul căutărilor Alexandrei 

În Caracal grupările Rădoi și Oacă și-au împărțit orașul, județul, magistrații și poliția. Iar Alexandra a picat practic la mijloc în războiul dintre taberele care încearcă s-o elimine pe cealaltă, folosindu-și aliații din structurile statului, scrie Libertatea.

VIDEO:digi24.ro

Astfel, şi gruparea Rădoi, şi gruparea Oacă ştiau ce discută poliția pe WhatsApp în timpul căutărilor Alexandrei şi aveau toate detaliile căutării fetei.

Libertatea a publicat două copii ale discuțiilor pe WhatsApp din ziua dispariției fetei, obținute de jurnaliști de la fiecare grupare în parte.

Ambii șefi au mărturisit ziarului că au „spioni și informații” din tabăra adversă.

Poliţiştii, împinşi pe trei piste false

Pe 25 iulie 2019, la ora 17.00, după șase ore de la apelurile la 112 ale Alexandrei Măceșanu, șeful operativ al IPJ Olt Nicolae Alexe l-a sunat pe Remus Rădoi, zis și ”Codiță”, liderul uneia dintre cele două grupări care domină prin forță brută, contracte cu statul și informații județul Olt.

VIDEO:digi24.ro

Polițistul i-a dat șefului grupării numere de telefon și indiciile mașinii suspectului.

Rădoi i-a spus lui Alexe unde să mobilizeze echipele în căutarea fetei: în comuna Redea, fără nici o legătură cu cartierul Bolt și digul despre care vorbea Alexandra la 112. ”OK”, i-a răspuns comisarul șef, într-un alt mesaj.

Cum prima căutare a eșuat, Rădoi i-a mai dat polițistului încă o adresă, tot din Redea, și anume acasă la frații Remus și Valentin Andreescu. Ambele percheziții au dat greș!

A mai urmat o percheziție, de asemenea ratată.

Raportul MAI:

„Au fost demarate cele 3 percheziții domiciliare în baza mandatelor obținute, comisar șef Alexe Nicolae participând efectiv la una dintre percheziții, iar adjunctul pe linie de ordine publică la o altă locație, la niciuna din cele 3 nefiind obținute date sau indicii relevante în depistarea minorei”, se arată în raportul Ministerului Afacerilor Interne prezentat către CSAT.

„Procurorul, discutând cu echipa de localizare, le-a comunicat că au fost percheziționate 3 locații, fără a avea vreun rezultat și nu-și explică tehnic unde este problema”, scrie în același document.

Ambele adrese furnizate de Rădoi și urmate de întreaga echipă operativă de pe teren, la ordinul comisarului șef Alexe, erau adrese ale oamenilor din clanul Oacă, rivalii lui Rădoi

Nicușor Oacă spune: „Nu sunt un înger, sunt cercetat într-un dosar de cămătărie, dar e clar că șeful de poliție Alexe și cu Rădoi n-au crezut că fata e răpită de un tip izolat, cum e Gheorghe Dincă, ci au fost convinși că e opera unei rețele, a mea, deși niciodată noi n-am fost băgați în proxenetism”. Rivalul său, Remus Rădoi, spune: „Oacă a fost cercetat exact pentru proxenetism”.

De altfel, Rădoi a explicat de ce a trimis poliției indicii despre asociații lui Oacă în ziua căutării Alexandrei.

Rădoi a povestit că la dosarul 34/D/P/2018, cercetat de DIICOT Olt, există probe în care fete „au fost duse în Germania de Clanul Oacă și obligate să se prostitueze, după ce au fost lăsate fără buletin”.

Rădoi: procurorul Popescu - un „tip harnic și drept”

Potrivit declarațiilor ferme ale lui Rădoi, iar toată discuția cu el a fost înregistrată de către Libertatea cu acceptul său, „clanul Oacă este protejat de Mirea și Humă, șefii Poliției din Caracal, demiși după drama recentă”. Un alt om pe care asociații lui Oacă îl descriu ca pe un „tip harnic și drept” este procurorul Popescu, cel care a decis să stea la poarta răpitorului până se face dimineață. „Oamenii de aici nu au încredere în poliție”

Întrebat de ziar dacă e normal să aibă, prin firmele sale de pază, „o poliție paralelă”, Rădoi a spus că „oamenii de aici nu au încredere în poliție și atunci vin la noi!”.

Nicuşor Oacă: „Dacă ai făcut percheziții la trei adrese – și foarte bine că au făcut și la prietenii mei -, de ce te-ai oprit la a patra și ai stat în fața porții până dimineață? Vă dau eu răspunsul: pentru că erau atât de siguri că fata e traficată de noi că au așteptat flagrantul. Numai că fata era la un nebun!”.

Text informații + foto+ VIDEO:digi24.ro

Citiți și: Clanurile interlope care stăpânesc Caracalul: Oacă, Vacă și Codiță / Ultimul e omul fraților Ciocan de la PSD / La categoria ”gulere albe” este Rico, finul lui Florin Iordache

Citiți și:

În timp ce teoriile conspiraționiste țesute în jurul cazului Caracal se răspândesc ca focul, probele și faptele descoperite până acum vorbesc cu certitudine despre un singur lucru: poliția a ratat intervenția pentru salvarea Alexandrei din incompetență, din indolență, dar și din cauza relațiilor toxice cu interlopii.

Dezvăluirile ziarului Libertatea despre mesajele trimise atât de șefii poliției din Caracal, cât și de unul dintre șefii poliției județului Olt, către doi infractori, lideri de clanuri interlope, prin care le-au cerut ajutorul pentru găsirea Alexandrei sunt revelatoare.

Unul dintre infractori i-a trimis pe polițiști la adrese greșite, la imobile aparținând clanului rival. Poate a vrut să se răzbune, poate a crezut sincer că ei au răpit-o pe Alexandra. Cert este că poliția a pierdut timp prețios mergând pe inducațiile lui. Și poate că ar fi fost mai eficientă dacă s-ar fi bazat mai mult pe colaborarea cu celelalte instituții decât pe ponturile unor infractori, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei erau bănuiți că fac și trafic de persoane.

Schimbul de mesaje dintre șefii poliției și acești mafioți ridică un mare semn de întrebare. Ce le oferă poliția la schimb, în general? O anchetă serioasă ar putea descoperi că polițiștii din Caracal și din Olt au o culpă directă în suferințele a sute de femei racolate pentru prostituție, prin complicitatea cu mafia care profită de pe urma lor.

Aici este punctul nevralgic care oferă acel minim sâmbure de adevăr pe care se bazează profesioniștii manipulării când își ventilează teoriile conspiraționiste. Inclusiv aceea că toate autoritățile de la București au interesul să mușamalizeze cazul.

De aceea, puținii oameni cărora le mai pasă de imaginea statului român ar trebui să vorbească zilnic, deschis, transparent, răspicat, în conferințe de presă, despre ce fac nu doar pentru a afla adevărul despre dispariția Alexandrei ci și despre relațiile infracționale dintre polițiști, clanuri și politicieni, care au făcut din Caracal un paradis al fărădelegii și al nepăsării criminale.”-Dan Turturica

Citiți și:Suntem foarte aproape de o catastrofă

Citiți și: De ce i-a sunat adjunctul IJP Olt pe interlopi după dispariția Alexandrei. Explicația comisarului Alexe


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.