Național

VIDEO | Alianța Vestului. Patru mari orașe din vestul României își unesc forțele pentru a se dezvolta mai rapid

Ziarul de Vrancea
9 dec 2018 802 vizualizări

Prima alianță a orașelor din România s-a semnat la Timișoara. ”AVE” sau ”Alianța Vestului” este formată din Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca. Edilii celor patru orașe vor astfel să se dezvolte mai rapid și să atragă mai ușor fonduri europene și investitori, în colaborare cu Guvernul.

Alianța Vestului este o structură formată din cele mai mari orașe vestice al României, din dorința de atragere mai facilă a fondurilor europene, a investitorilor și pentru descentralizare. În primul trimestru din 2019, Alianța Vestului va avea personalitate juridică.

De asemenea, consiliile locale ale Timișoarei, Aradului, Oradei și Clujului vor emite hotărârile pentru funcționarea ei.

Nicolae Robu, primarul Timișoarei: ”Inițiativa este menită să ne permită să facem mai mult decât am făcut până acum, să fim mai performanți decât am fost până acum.”

Emil Boc, primarul Clujului: ”Această inițiativă nu are niciun fel de legătură cu niciun fel de proiect de separatism teritorial sau de a pune sub semnul întrebării statul național unitar român. ”

Printre proiectele pe care Alianța Vestului își propune să le susțină este autostrada Timișoara-Belgrad și construcția unor spitale regionale la Cluj-Napoca și Timișoara.

Ilie Bolojan, primarul Oradei: ”Una din mizele noastre este ca în perioadă viitoare de programare, pe programul operațional Infrastructură Mare, să susținem cuprinderea reabilitării liniei de cale ferată Oradea-Arad și atunci toate aceste legături rutiere și feroviare, bineînțeles cu realizarea autostrăzii Transilvania, vor face conectivitatea dintre aceste orașe, mai mare.”

Gheorghe Falcă, primarul Aradului: ”Această platformă a fost prezentată la Bruxelles, a avut un impact pozitiv, chiar mesajul transmis de reprezentanții a fost că vom avea curaj pentru cele 4 orașe să sprijinim aceste proiecte.”

Potrivit celor patru primari, Alianța Vestului este deschisă și altor orașe, după ce asociația, în forma actuală, își dovedește capacitatea.

Reporter: Alexandra Marian

Operator: Dan Petcu/ Digi24 Timișoara

Citiți și: 

Sătul de promisiunile Bucureștiului, Clujul își face singur spital regional

CTP: Dacă noi ne ducem în șanț față de UE, Transilvania nu va face asta!

Text informații+foto+ VIDEO:digi24.ro

Citiți și: Reacţia PSD după înfiinţarea Alianţei Vestului: Nu a existat niciodată în istoria României un pericol mai mare la adresa integrităţii statului român ;

Citiți și:DOCUMENT Ce prevede actul de înființare al Alianței Vestului, proiectul a patru orașe românești


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.