Național

Un nou scandal? Patriarhul Daniel l-ar fi invitat în România pe Patriarhul Kiril fără să-i consulte pe președinte și premier

Ziarul de Vrancea
26 oct 2017 2230 vizualizări

Patriarhul Daniel nu s-a consultat nici cu președintele, nici cu premierul României înainte de a-l invita în România pe Patriarhul Kiril al Rusiei, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Patriarhul Daniel ar fi informat doar autoritățile române că l-a invitat în România pe șeful bisericii ortodoxe ruse și că acesta a acceptat invitația.

Kiril se află în România în perioada 26-28 octombrie, aceasta fiind prima vizită a unui patriarh rus după Revoluția din 1989. Astăzi, el participă la pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Vineri va participa la liturghia de Sfântul Dimitrie cel Nou, alături de alți patriarhi din regiune. Patriarhul Kiril va aduce un fragment din Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, care va fi dăruit comunității ortodoxe ruse din București. Kiril și ceilalți patriarhi au fost invitați în România de Patriarhul Daniel în contextul Anului Comemorativ din Patriarhia Română dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și al aniversării a 10 ani de patriarhat ai Preafericitului Daniel.

Patriarhul Kiril este un personaj public controversat în Rusia. El a fost dovedit colaborator al poliției politice sovietice (KGB), iar presa a documentat pe larg legăturile lui cu Kremlinul. Vizita în România vine pe fondul nemulțumirii exprimate de o parte a clerului roman față de participarea Bisericii Ortodoxe Romane la Sinodul pan-ortodox din Creta, boicotat de Biserica Ortodoxă Rusă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.