Național

Un consilier al ministrului de Interne, vizat în trei dosare penale

Ziarul de Vrancea
14 ian 2018 633 vizualizări

Valentin Riciu, consilier al ministrului de Interne pe domeniul sindical, este vizat în trei dosare penale de înșelăciune, ultraj și abuz în serviciu, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Potrivit surselor, două dintre dosare se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în care Valentin Riciu are calitatea de făptuitor. Un dosar vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și a fost deschis după ce Valentin Riciu a fost reclamat că a participat, timp de două zile, la o conferință sindicală la Constanța, însă el a figurat ca fiind prezent prin semnătură la serviciu. Al doilea dosar se referă la infracțiunea de ultraj, după ce Riciu ar fi adresat amenințări unui alt polițist. De asemenea, un alt dosar de abuz în serviciu se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 și a fost deschis după ce o persoană i-a făcut plângere lui Riciu pentru că i-ar fi reținut abuziv permisul de conducere.

Valentin Riciu a catalogat ca fiind "o mizerie" informațiile apărute în presă că ar avea un dosar penal pentru înșelăciune și a anunțat că va prezenta un raport conducerii Ministerului de Interne. "În ultima săptămână, au apărut în spațiul public mai multe afirmații false și calomnioase împotriva mea - fie că eram prieten cu Eugen Stan, fie că eram șeful lui. Astăzi, un post de televiziune afirmă că aș avea un dosar penal de înșelăciune. Este o nouă mizerie în ceea ce mă privește. Am văzut știrea și am încercat să aflu care sunt probele în baza cărora se fac aceste acuzații. Nimic oficial, nicio probă, doar surse. Situația o voi prezenta conducerii ministerului printr-un raport pe care îl voi înainta chiar astăzi", a precizat Riciu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.