Național

UE a activat “arma nucleară” împotriva Poloniei. Urmează România?

Ziarul de Vrancea
20 dec 2017 753 vizualizări

Bruxelles-ul a activat articolul 7 împotriva Varșoviei, cea mai gravă sancțiune a UE n există riscul ca România să fie sancționată după modelul Poloniei, spune Iohannis n “Dacă cineva crede că modificările legilor justiției vor rămâne fără urmări, e căzut din lună, iar urmările vor fi pe măsura gravității modificărilor”, a precizat șeful statului

Comisia Europeană a anunțat ieri că a declanșat o procedură fără precedent împotriva Poloniei, care poate conduce la privarea țării de drepturile de vot în cadrul Uniunii Europene, din cauza refuzului Varșoviei de a modifica reforme judiciare controversate, relatează AFP. Executivul european ”a conchis astăzi (miercuri) că există un risc clar al unei încălcări grave a statului de drept în Polonia”, a anunțat acesta într-un comunicat, precizând că a declanșat, în consecință, Articolul 7 al Tratatului UE, care nu a mai fost utilizat vreodată. ”Cu inima grea, am activat Articolul 7”, a declarat în fața presei vicepreședintele Comisiei Frans Timmermans. ”Însă faptele nu ne dau de ales, nu avem altă opțiune”, a adăugat el. Această măsură poate conduce, la capătul unei proceduri complexe și care nu a mai fost utilizată vreodată, la o suspendare a drepturilor de vot în cadrul Consiliului European, instanța care regrupează cele 28 de state membre, în cazul unei ”încălcări grave” a statului de drept. Această măsură mai este denumită de și “bomba nucleară” pentru efectele sale grave.

 

“Parlamentarismul acesta de bulibășeală trebuie să înceteze”

 

Președintele Klaus Iohannis a spus, ieri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că există riscul ca România să fie sancționată de UE, pe modelul Poloniei, iar ”urmările vor fi pe măsura gravității modificărilor”. El a spus că efectele OUG 13 încă persistă și că în afară nu se înțelege ce dorește România, pare că mai degrabă vrea să o ia înapoi. ”Parlamentarismul acesta de bulibășeală și avarie trebuie să înceteze”, a spus șeful statului, în discuția informală cu jurnaliștii.

Ziariștii l-au întrebat de ce crede că actuala coaliție majoritară se grăbește atât de tare cu legile justiției, iar președintele a replicat că ”penalii” au intrat puțin în panică. Klaus Iohannis a menționat că nu a considerat că trebuie să fie mai vocal în această perioadă.  Dar că va fi mai încolo, iar acum cei vizați de aceste legi trebuie să fie mai vocali. ”Eu mi-am spus părerea. Nu cred că o repetare ad infinitum ar ajuta”, a adăugat președintele.

 

“Ministrul Justiției are alte preocupări”

 

Întrebat dacă se gândește la referendumul privind justiția, Iohannis a răspuns afirmativ, dar îl păstrează ”pentru când va fi”.  În privința ipotezei de a bloca legile justiției prin nepromulgare, chiar dacă ar putea fi suspendat, Klaus Iohannis a spus că nu știe pe cine ar ajuta, poate doar pe cel care vrea să îi ia locul. Președintele nu a discutat nici cu premierul, nici cu ministrul Justiției despre legile justiției. ”N-am ce vorbi cu premierul despre ce face Parlamentul. N-am vorbit nici cu ministrul Justiției”, a spus el. Întrebat dacă a vorbit cu reprezentanții sistemului judiciar, președintele a replicat: ”Eu n-am vorbit, ministrul Justiției ar trebui să vorbească, dar ministrul Justiției are alte preocupări decât să vorbească cu reprezentanții sistemului judiciar despre îngrijorările lor”.

Klaus Iohannis a mai spus că ministrul Tudorel Toader îl evită. ”Nu vi s-ar părut normal să mă anunțe când a demarat procedura de modificare a legilor justiției?”, a adăugat președintele.

Șeful statului a precizat că nu au fost alte intervenții externe pe teme legilor justiției în afare celor cunoscute. Întrebat dacă România riscă să fie sancționată la fel ca Polonia, Klaus Iohannis a răspuns: ”Acest risc există. Dacă cineva crede că modificările legilor justiției vor rămâne fără urmări, e căzut din lună, iar urmările vor fi pe măsura gravității modificărilor”. El a spus că efectele OUG 13 încă persistă și că în afară nu se înțelege ce dorește România, pare că mai degrabă vrea să o ia înapoi.

Întrebat și despre filmulețul postat și apoi șters de PSD Craiova pe Facebook, în care polițiștii erau prezentați ca fiind incompetenți, președintele a spus: ”Dacă ar fi polițiștii incompetenți, ar trebui trimiși la școală, în niciun caz modificată legea”. Pe de altă parte, președintele a spus că un referendum pentru trecerea la monarhie nu este posibil: ”Nu se poate face un astfel de refendum. Eu reprezint statul constituțional, iar statul paralel nu poate face referendum pentru revenirea la monarhie”.

 

X


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.