Național

Suntem campioni la recuperarea decalajului față de țările occidentale

Ziarul de Vrancea
13 iun 2017 525 vizualizări

Așa arată o analiză publicată recent de către Eurostat

 

Datele biroului european de statistică, Eurostat, publicate ieri arată că România a înregistrat cea mai rapidă apropiere de statele dezvoltate din vestul Europei dintre toate statele membre după intrarea în blocul comunitar, ajungând în 2016 la 59% din media UE după produsul intern brut (PIB) pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, indicatorul-cheie după care se măsoară nivelul real de dezvoltare al națiunilor. În 2006, ultimul an în afara Uniunii Europene, România se situa la 39% din media UE după acest indicator, ușor peste Bulgaria, care se situa la 38%.  Dintre statele din estul blocului comunitar, Polonia se situa în 2006 la 51% din media UE, în timp ce Letonia avea un nivel de 53%, Lituania - 55%, Croația (intrată mai târziu în UE, în 2013) - 58%, Ungaria - 61%, Slovacia - 63%, Estonia - 64%, Republica Cehă - 79% și Slovenia - 86%.  După zece ani, România a recuperat cel mai mult din declajul față de statele bogate, avansând cu exact 20 de puncte procentuale față de media UE, până la 59% în 2016, arată calculele News.ro, pe baza seriilor Eurostat. Celelalte state din estul UE, care s-au îndepărtat semnificativ de vestul bogat în perioada comunistă din punct de vedere economic, au recuperat în măsuri diferite decalajul față de media UE. Cea mai slabă performanță a fost înregistrată de către cele două state ex-iugoslave membre ale UE. Slovenia s-a îndepărat de media UE, coborând de la 86% în 2006 la 83% în 2016, în timp ce Croația a urcat într-un deceniu cu un singur procent, la 59% din media UE, fiind egalată în premieră de România. Ținând cont de diferențele de creștere economică așteptate în acest an, România ar putea depăși Croația din 2017 după indicatorul cheie al dezvoltării și părăsi oficial poziția de a doua cea mai săracă țară din UE. Deocamdată, în 2016, România a depășit Croația și a egalat Ungaria la un alt indicator-cheie ce măsoară bunăstarea populației: consumul individual efectiv (Actual Individual Consumption - AIC) pe locuitor. După acest indicator, România a ajuns în 2016 la 63% din media UE, peste Bulgaria (53%) și Croația (59%) și la egalitate cu Ungaria. În afară de România, apropieri importante față de statele bogate din Occident s-au mai înregistrat în Lituania, care a recuperat, la indicatorul PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare, tot 20 de procente față de media UE, de la 55% în 2006 la 75% în 2016, în timp ce Polonia a atins un nivel de 69%  (plus 18 puncte procentuale). De asemenea, Slovacia a atins anul trecut un nivel de 77% din media UE (plus 14 puncte procentuale față de 2006), Letonia - 65% (plus  10 puncte procentuale), Republica Cehă - 88% (plus 9 puncte procentuale), iar Ungaria - 67% (plus 6 puncte procentuale). Bulgaria, care în 2006 era aproape la egalitate cu România, a ajuns în 2016 la doar 48% din media UE, recuperând doar 10 puncte procentuale în ultimul deceniu. Statele din zonă care au rămas în afara UE au bătut pasul pe loc în ultimul deceniu și au ajuns mult în urma României, relevă datele Eurostat. Serbia, care în 2006 era aproape de România, situând-se la 32% din media blocului comunitar, a ajuns în 2016 la 36%, în timp ce Muntenegru a ajuns anul trecut la un nivel de 42% (plus 8 puncte procentuale față de 2006), Macedonia - 38% (plus 9 puncte procentuale), Albania - 30% (plus 7 puncte procentuale), Bosnia și Herțegovina - 31% (plus 5 puncte procentuale).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.