Național

Se aude Dragnea? “Niciun stat UE nu își va muta ambasada de la Tel Aviv”

Ziarul de Vrancea
30 apr 2018 923 vizualizări

Niciun stat membru al Uniunii Europene nu își va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, a declarat ambasadorul palestinian pe lângă UE, Abdul Rahim Farra, care susține că a primit asigurări în acest sens din partea șefei diplomației europene, Federica Mogherini.

Ambasadorul palestinian pe lângă UE a declarat că Mogherini a confirmat această poziție în timpul unei reuniuni la Bruxelles la care au luat parte reprezentanți ai Organizației de Cooperare Islamică, precum și ministrul palestinian de Externe Riyad Malk. Ambasadorul Abdul Rahim Farra a afirmat că la reuniune ministrul palestinian de Externe a insistat că niciunuia dintre statele membre UE nu ar trebui să i se permită să ia măsuri și nici măcar să anunțe vreo intenție de a-și transfera ambasada la Ierusalim. De asemenea, șefa diplomației europene, Federica Mogherini, ar fi spus că niciun stat membru UE nu va acționa împotriva consensului european asupra acestui subiect și că nu va exista nicio schimbare în ceea ce privește poziția UE asupra Ierusalimului. Mogherini ar mai fi spus că discuțiile despre posibila mutare a ambasadelor la Ierusalim de către unele state din UE sunt doar vorbe.Agenția de presă palestiniană Wafa mai notează că România și Cehia au sugerat că vor urma exemplul Statelor Unite și își vor muta ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim.Premierul Viorica Dăncilă și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, s-au aflat, miercuri și joi, într-o vizită oficială în Israel, la invitația prim-ministrului Benjamin Netanyahu, în contextul în care săptămâna trecută Guvernul a adoptat un memorandum privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, măsură criticată dur de președintele Klaus Iohannis. Premierul Viorica Dăncilă, căreia președintele Iohannis i-a cerut demisia, la întoarcerea din vizita din Ierusalim, a declarat, vineri seară, la România TV, că Guvernul a adoptat un memorandum în ceea ce privește ambasada României din Israel care nu conține altceva decât o platformă prin care să fie consultate toate instituțiile implicate. ”Noi nu am vorbit că mutăm ambasada României în Ierusalim mâine”, a susținut primul ministru.

Netanyahu, criticat de internauții români

Zeci de români au lăsat comentarii la filmulețul postat pe pagina premierului israelian Benjamin Netanyahu, în care acesta apare dând mâna cu liderul PSD Liviu Dragnea și mulțumindu-i pentru contribuția la întărirea prieteniei dintre România și Israel. Comentariile sunt critice la adresa lui Liviu Dragnea, unii atragându-i atenția lui Netanyahu că Dragnea este "unul dintre cei mai corupți politicieni din România”. Postarea de joi a premierului israelian a strâns peste 2.000 de reacții și peste 300 de comentarii, cele mai multe de la români. Unii dintre aceștia îi scriu să nu îl lase pe Liviu Dragnea să se întoarcă în țară, pentru că "face rău României”. "Dragă Netanyahu, te rog ține-l acolo, ia-l de nevastă, fă ce vrei cu el, dar nu-l mai lăsa să plece. Face rău românilor și României”, scrie cineva.Într-un alt com entariu, un român îi atrage atenția premierului israelian că tocmai a cunoscut "unul dintre cei mai corupți politicieni din România”. Altul se declară de acord că prietenia dintre Israel și România este importantă, așa cum a fost importantă în ultimii 70 de ani, însă spune că Liviu Dragnea nu ajută relația dintre cele două țări, pentru că nu este o persoană de încredere și "tot ce atinge, distruge”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.