Scrisoare unei mame catre fiul ei decedat in timpul Revolutiei din Decembrie 1989
"Dragul meu, au trecut 29 de ani.
Mai multi decat aveai tu cand ai plecat dimineata de acasa, ca sa te lupti “pentru libertate si fericire”. Astazi, acum 29 de ani ai iesit pe usa. Nu te-ai mai intors, te-a omorat un glont razlet.
Mie mi-au zis ca sunt mama de erou; dar eu as fi vrut sa fiu mama de baiat in viata.
Dragul meu, am ramas singura. Au plecat toti de langa mine. Unii au murit, restul au plecat din tara. Eu le-am zis ca tu ai murit in acel decembrie si pentru libertatea si fericirea lor. Dar ei au zis ca nu se simt nici liberi si nici fericiti, asa ca au plecat.
Toti copiii cu care te jucai in fata blocului au crescut, s-au facut oameni mari si au plecat si ei. Nu mai am pe nimeni cu care sa vorbesc despre tine.
De parca nici n-ai fi fost vreodata…
Dragul meu, iubita ta de atunci, din decembrie, s-a casatorit si a plecat si ea. M-a sunat acum vreo douazeci de ani, ca e in America, are trei copii si e fericita.
Eu nu am decat o geaca subtire de fas, cu care ai plecat. Era alba si curata, dar ei mi-au dat-o rosie inapoi. Si murdara de pamant...
La inceput, ma uitam la televizor, dar nu vedeam decat cum s-au pus toti pe furat si pe distrus tara pentru care ai murit tu. Asa ca nu m-am mai uitat, ca ma durea, dragul meu.
Ce putere am eu impotriva talharilor? Toata puterea mea intreaga erai tu, dragul meu...
In ultimii ani, am deschis televizorul doar la final de decembrie; ca mereu povesteste de tine si de ceilalti care au iesit pe strazi “pentru libertate si fericire”. Uneori te arata si pe tine in poze. Ma uit si plang, dragul meu.
Au trecut 29 de ani si iarasi e decembrie. Am deschis astazi televizorul.
Dar nu mai zic nimic de tine. Zic doar ca astia care au distrus tara de cand ai murit tu isi dau o lege ca sa scape.
Dragul meu, daca tu ai fi stiut, in dimineata aia rece de decembrie, ca pleci sa te intalnesti cu glontul, ca sa poata fura ei 30 de ani si apoi sa scape nevinovati, mi-ai mai fi spus ca mergi sa lupti “pentru libertate si fericire”?
Dragul meu, mai bine stateai acasa…
Mai bine incuiam si aruncam cheia pe geam.
Inchid televizorul si ma pregatesc sa mor. Si dupa ce eu n-oi mai fi, nimeni nu-si va mai aminti de tine si de dimineata aceea de decembrie.
De parca nici n-ai fi fost… dragul meu…"
Să nu-i uităm...
„Plângeţi cu cei ce plâng …“, Romani 12:15. 8-9
