Național

Scandal pe marca Arsenie Boca

Ziarul de Vrancea
8 mai 2018 830 vizualizări

Icoane cu imaginea părintelui au fost confiscate de polițiști, după ce un arădean a înregistrat marca Arsenie Boca

Zeci de obiecte de cult religios, majoritatea icoane cu Arsenie Boca și cărți despre viața acestuia, au fost confiscate de către polițiștii din Arad dintr-un magazin de specialitate, după o sesizare depusă de un arădean care ar deține în România drepturile asupra mărcii ”Părintele Arsenie Boca”, înregistrată în 2017 la Oficiul European de Proprietate Intelectuală de către o firmă din Marea Britanie.Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Arad, Lorena Radu, a declarat, ieri, că în urma unui apel la 112, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității au indisponibilizat mai multe produse ”care purtau o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”, fiind vorba de obiecte de cult religios. Polițiștii au descins la un magazin de specialitate aflat în centrul municipiului Arad, de unde au ridicat zeci de icoane, cărți și suveniruri cu imaginea lui Arsenie Boca.”S-a procedat la verificarea legalității comercializării produselor susceptibile a fi contrafăcute. În urma cercetărilor, s-a dispus indisponibilizarea tuturor produselor care prezentau însemnele unei mărci înregistrate”, a declarat reprezentanta Poliției. Conform sursei citate, polițiștii efectuează în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”.Intervenția polițiștilor a fost posibilă după ce un bărbat din Arad a făcut dovada că firma sa este singura din România îndreptățită să comercializeze produse având chipul lui Arsenie Boca.Bărbatul a prezentat o serie de documente din care reiese că marca ”Părintele Arsenie Boca” este înregistrată din 2017 la Oficiul European de Proprietate Intelectuală de către o firmă cu sediul în Marea Britanie, care ar fi permis comercializarea produselor având chipul fostului stareț al Mănăstirii Prislop, decedat în 1989, doar unei firme din Arad, al cărei reprezentant a sunat la 112.”Vă solicităm, cu respect, să sistați de îndată comercializarea tuturor bunurilor ce poartă denumirea sau imaginea Părintelui Arsenie Boca, având în vedere că aceste bunuri intră sub incidența și protecția oferită atât de legislația internă privind combaterea concurenței neloiale și a Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, cât și a Legislației europeană”, se arată într-o înștiințare trimisă anterior de firma din Arad mai multor comercianți de obiecte de cult.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.