Național

Scandal în Parlament la legile Justiției

Ziarul de Vrancea
6 dec 2017 543 vizualizări

Deputații puterii s-au certat cu cei din opoziție din cauza legilor privind statutul magistraților n un deputat USR a fost jignit ca la ușa cortului de un senator PSD

Parlamentarii din opoziție au încercat ieri să oprească prin diverse strategii adoptarea controversatelor legi privind Statutul magistraților - inclusiv cel care cel care modifică legea privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate- cerând modificarea ordinii de zi, lucru care este permis de procedura parlamentară. Ședința a fost condusă de vicepreședintele Gabriel Vlase (PSD), în condițiile în care Liviu Dragnea a avut o ședință cu Gabriela Firea și alți primari de sectoare. La un moment dat, ședința Camerei a fost întreruptă după ce deputații USR, revoltați de faptul că președintele de ședință nu le permite să își susțină amendamentele, s-au ridicat din bănci și au mers în fața Camerei purtând pancarte pe care scrie ”Hoții”. Deputații USR au purtat o portavoce la care și-au susținut nemulțumirile în plenul Camerei Deputaților.

În acest context, deputatul USR Adrian Claudiu Prisnel susține că deputatul PSD Nicolae Bacalbașa l-a numit ”maimuță” pe unul dintre colegii săi.

″Împreună cu colegii mei din USR ne opunem prin orice mijloace instituționale legilor anti-justiție pe care PSD încearcă să le treacă astăzi. Acest lucru deranjează. Îi deranjează groaznic pe deputații din partea coaliției PSD-ALDE, care astăzi demonstrează că nu există limite de bun simt. Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a trecut rapid de la ironii la insulte și invective grotești, ajungându-se până la a-l numi maimuta pe unul dintre colegii mei. Deputatul care transmitea protestatarilor că i-ar împușcă cu mitraliera din dotare, Cătălin Radulescu, l-a amenințat pe colegul Cătălin Drula: ’Nu vrei dumneata să te întâlnești cu mine în mod privat, să-mi spui mie de Hummer, ca să avem o discuție, dacă vrei, amândoi! Te rog eu, dacă vrei, discută cu mine. Puteți să veniți chiar amândoi! Mai luați-va toată gașcă aia a voastră, că și așa nu faceți niciunul față”, a spus deputatul USR pe Facebook.

De asemenea, el afirmă că liderul de grup al parlamentarilor PSD i-ar fi amenințat pe cei din USR. ”Ioan Munteanu, liderul de grup al deputaților PSD, trimis în judecată de procurorii DNA, a venit la noi transmițându-ne că „ne prinde el odată”. Un comportament absolut odios al parlamentarilor PSD. La acest nivel au ajuns” - a mai afirmat el.

Limbaj de senator PSD: “Am o poză în care dvs faceți sex anal”

La rândul său, deputatul USR Cosette Chichirău le-a spus celor din PSD că sunt niște hoți, după ce i-a fost tăiat microfonul din plenul Camerei Deputaților.

În acel momrn, liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae,  a numit-o proastă, iar invectivele au continuat. ”Cum sunt eu penal, ce am furat eu? Penală este mama care v-a făcut așa nesimțită! Dumneata nu ai nicio meserie, nu-ți este rușine să primești banii ăștia nemunciți? Leafa mărită îți place, nu? Nu vă hliziți fasolea așa la mine! Vă rog frumos, nu mai râdeți, că este o imagine dezolantă. Căutați un coleg alfabetizat, care a terminat două clase și să vă scrie o plângere penală la adresa mea, să vedeți ce am furat eu. Dumneavoastră sunteți atât de proastă! CV-ul este în poze? Sunteți atât de proastă încât e incredibil ce spuneți. Demonstrați că am fost eu șofer. Aveți o poză? Poza e CV? Eu am o poză în care dvs faceți sex anal. Ce să facem?", a spus Șerban Nicolae.

Și, în timp ce USR se dădea de ceasul morții cu protestele la portavoce, un deputat PSD se juca Candy Crush pe telefon...

Turcan: Circul din interior nu face bine nimănui

Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a spus, ieri, când ședința Camerei Deputaților a fost întreruptă de un protest al deputaților USR, că „circul din interior nu face bine nimănui” și că dezbaterile trebuie făcute cu argumente. Turcan a mai spus că grupul PNL va rămâne în sală pentru a solicita în continuare dezbaterea pe articole și amendamente a legii privind statutul magistraților. „Considerăm că Parlamentul trebuie să aibă parte de un spirit civilizat de dezbatere, de argumente, de soluții, astfel încât oamenii din afara Parlamentului să se regăsească în această instituție. Circul din interior nu face bine nimănui. Nu putem nici prelua cu forța tribuna Parlamentului, nu putem nici stopa dezbaterea în forul democrației oricărei țări. Așadar, PNL va rămâne în plenul Parlamentului pentru a solicita în continuare și a milita cu argumente regulamentare dezbaterea pe articole a proiectului supus dezbaterii cu privire la răspunderea magistraților și sperăm ca în felul acesta, printr-o conduită serioasă, profesionistă, vom reuși, totuși, să calmăm spiritele și această instituție să nu se decredibilizeze și mai mult. Suntem unici în Europa”, a declarat Raluca Turcan. Ea a spus că țara noastră este „unică”, în condițiile în care șeful Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este condamnat definitiv într-un dosar, inculpat în altul și suspect într-un al treilea. Deputatul a afirmat că actuala coaliție de guvernare vrea doar să treacă, fără dezbatere și „pe repede-nainte”, toate legile.

“Șerban Nicolae nu are capacitățile morale să mă poată jigni”

Deputatul USR Cosette Chicirău a declarat, ulterior, că nu se simte jignită de cuvintele pe care i le-a adresat senatorul, spunând că acesta nu are capacitățile morale și intelectuale necesare pentru a o insulta.“Eu nu mă simt jignită. Domnul Nicolae nu mă poate jigni, nu are capacitățile nici morale, nici intelectuale să mă jignească. Eu sunt aici să apăr legile României, legile poporului român, el poate să spun orice vrea, nu mă interesează. (...) Ce a spus el ați auzit, dar sunt mulți în sală care au spus aceleași lucruri sau lucruri mai grave”, spune Cosette Chichirău. Deputatul susține că limbajul folosit de Șerban Nicolae nu este adecvat și că acesta nu avea ce să caute în plenul Camerei Deputaților, el fiind senator. “Nu este un limbaj adecvat. În primul rând, el este senator, nu prea avea ce să caute aici, decât ca să își forțeze colegii, să îi încurajeze dacă nu erau convinși să voteze pentru această lege (răspunderea magistraților – n. red.). A venit ori la intimidarea opoziției, ori la susținerea celor mai puțin convinși din PSD, ALDE și UDMR”, a mai spus deputatul USR. De asemenea, întrebată de ce l-a numit penal și infractor pe senatorul PSD, cu toate că acesta nu are niciun dosar penal, Cosette a spus că oricine susține un grup infracțional organizat este complice. “Eu consider că oricine susține aceste legi este în complicitate. Practic, avem de-a face cu un grup infracțional organizat, iar eu consider că orice deputat care votează această lege este în complicitate cu acest grup infracțional organizat”, a spus ea.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.