Național

Scandal în educație: Școlile îi descurajează pe elevii slabi să dea examen

Ziarul de Vrancea
14 mai 2018 714 vizualizări

Una dintre marile drame ale României este abandonul școlar la clasa a VIII-a, când mii de elevi ratează Evaluarea Națională din diferite motive. Unora le interzic profesorii să dea examenul ca să nu scadă media școlii, alții renunță singuri pentru că pur și simplu nu au unde să locuiască dacă ar ajunge la liceu.

Elevi cu rezultate slabe au “interzis” de la profesori să se înscrie la Evaluare, ca să nu “tragă în jos” media pe școală la examen, avertizează o asociație, într-o scrisoare deschisă către Guvern. De cealaltă parte, inspectorul școlar de Brăila spune că nu profesorii îi abandonează pe elevi, ci statul, care nu pune în aplicare acea masă caldă sau subvenționarea locului la căminul școlar pentru copiii care provin din familii sărace.

Aproape 100 de organizații au trimis o scrisoare deschisă către premier, ministrul Educației și către o serie de parlamentari, în care avertizează că “există dovezi ce ne arată că nota medie pe școală/județ la Evaluarea națională este ridicată artificial de o prezență redusă a elevilor de clasa a 8-a la testări – ca urmare a unei „selecții” impuse la nivel de clasă, management al școlii sau inspectorat școlar”. “Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens este ilustrat în cazul unităților de învățământ din județul Brăila. Deși aici în 2016-2017 nota medie la evaluarea națională a fost a doua cea mai mare din țară (7,29), după Municipiul București (7,35), ponderea elevilor din clasa a 8-a care nu au susținut evaluarea națională a fost cea mai crescută din România (36,5%), mai mult cu 3 procente față de anul școlar anterior”, susține Asociația Human Catalyst.

În scrisoarea deschisă lansată către premier, asociația avertizează că, “în practică, am întâlnit astfel de cazuri în toată țara, cu preponderență în comunități sărace, marginalizate și/sau cu procent mare de romi.” Organizația vorbește despre “fenomenul Brăila”.

“Dat fiind că ne aflăm în perioada premergătoare evaluării naționale la clasa a 8-a și a examenului de Bacalaureat – când aceste practici se intensifică în școli - solicităm adoptarea de urgență a unor măsuri legale prin care să asigurați participarea elevilor absolvenți la examenele menționate conform legii și să descurajați, respectiv sancționați, responsabilii din educație (cadre didactice, directori, inspectori școlari) care împiedică accesul absolvenților la participarea la evaluări și pun presiune pe unii elevi, în mod profund abuziv, pentru a crea o imagine favorabilă falsă a școlii sau a județului și a promova o performanță fabricată prin astfel de mijloace”, spune asociația.

Organizația spune că își bazează afirmațiile pe un studiu numit „IRSE: indicele de risc socio-educațional 2015-2017, fundament pentru politici bazate pe date”, care îi are ca autori pe Laura Greta Marin, șerban Iosifescu, Ionuț Bușega și Constantin Postoiu.

Președintele Agenției de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar: Trebuie sprijin financiar pentru familiile copiilor care abandonează, introducerea mesei calde la școală, meditații și consultații.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.