Național

PSD “cumpără” Academia Română

Ziarul de Vrancea
30 iun 2017 915 vizualizări

Un academician va ajunge să câștige până la 10.000 de lei pe lună, potrivit unui proiect susținut de social-democrați

PSD și-a însușit proiectul de lege elaborat de Academia Română privind propria funcționare și l-a depus în Parlament, preluând aproape integral solicitările instituției. Inițiatorul principal al legii este Ecaterina Andronescu.

Propunerea a fost inițiată în septembrie 2016 de către Academia Română, de către președintele Ionel Vlad, și însușită acum de PSD. Potrivit inițiativei, Academia va beneficia de facilități și scutiri de taxe. În acest moment, Academia are scutiri doar pe terenuri și clădiri, iar actuala lege nu explicitează în ce alte domenii vor fi aceste "facilități". Pe lângă facilitățile pentru Academie, proiectul instituie reguli identice și pentru fundațiile din administrare, precum Fundația Familiei Menachem H. Elias, Spitalul Universitar de Urgență "Elias", Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulator și Medicină Preventivă București, Sanatoriul din Olănești, Fundația Patrimoniu și Fundația Națională pentru Știință și Artă.

Printre facilități se numără și asigurarea, de la bugetul de stat, a cotizațiilor aferente Academiei Române ca membru în asociații academice europene și mondiale. În acest moment, Academia este finanțată de stat, însă această prevedere înseamnă că aceste cotizații vor fi plătite separat, și nu prin bugetul acordat anual. Academia Română va avea și drept indirect de inițiativă legislativă, dar va avea și dreptul de a aviza acte legislative.

Vor crește și salariile membrilor Academiei. Ei vor trece de la o indemnizație fixă, de 3.000 de lei, la una "echivalentă cu salariul maxim al unui profesor universitar". Asta ar însemna salarii de aproximativ 4.000-4.500 lei. Odată cu noua lege a salarizării, aceste salarii vor ajunge însă la peste 10.000 de lei din 2022.

Președintele Academiei va avea rang de ministru, iar vicepreședinții și secretarul general rang de secretari de stat, urmând a fi plătiți corespunzător. Proiectul vine și cu un capitol dedicat patrimoniului instituției. Academia vrea să primească înapoi toate proprietățile pierdute, cerând rezolvarea problemei "cu celeritate".

Proiectul a fost depus în Senat, iar Camera Deputaților va fi for deciziona

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.