Național

Proiect oficial: Procurorii, puși în subordinea “politrucului” de la Ministerul Justiției

Ziarul de Vrancea
22 nov 2017 662 vizualizări

USR a criticat dur modificările adoptate de majoritatea PSD - ALDE - UDMR, despre care a spus că sunt ”aberante”, în timp ce PNL și PMP s-au retras de la dezbateri

Comisia specială privind modificarea legilor justiției a adoptat ieri o serie de amendamente prin care se introduce controlul ierarhic superior, inclusiv din partea ministrului Justiției.

”Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției", prevede unul dintre amendamentele formulate de PSD - ALDE la legea privind statutul judecătorilor și procurorilor. Inițiatorii și-au motivat demersul prin punerea legii în acord cu Constituția. Parlamentarii USR au criticat însă modificarea, explicând că acesta înseamnă de fapt eliminarea independenței procurorilor. ”Procurorii nu mai sunt independenți în exercitarea activității lor. S-a votat un amendament care prevedea această independență în legea 303, iar acum s-a modificat acel articol și se preiau dispoziții din Constituție, care sunt dispoziții foarte largi. În prezent, aveam o reglementare care era ca o completare la ceea ce spune Constituția, ca o garanție că magistrații - și procurorii,  vrem nu vrem, sunt în continuare și vor fi magistrați – se bucură și ei, nu doar judecătorii, de această caracteristică a independenței. S-a susținut, ceea ce este ieșit din comun, de către domnul deputat Arpad, că nici măcar pentru emiterea unui mandat de aducere procurorul de caz nu trebuie să fie independent, ci trebuie să aibă un acord pe linie ierarhică până la cel mai înalt procuror. E absolut incalificabilă o asemenea teorie”, a declarat deputatul USR Stelian Ion. ”Practic, în acest moment procurorii sunt limitați la soluțiile pe care le dau, numai în acele situații ei beneficiază de independență. În schimb, în celelalte situații, în celelalte acte pe care le întocmesc în dosar, așa cum este articolul în forma prezentă, se subînțelege că ei nu mai sunt independenți și că ar trebui ca toate aceste acte să fie verificate de un organ ierarhic superior sau de ministru. Formularea cea mai fericită era ca în toate situațiile prevăzute de lege ei să beneficieze de această independență”, a spus la rândul său și senatorul USR George Dircă. La propunerea deputatei ALDE Steluța Cătăniciu, comisia specială a adoptat și următorul amendament la lege: ”Judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare în orice mod la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă și executiv". ”Este o temă falsă. Dar vedem în schimb o hotărâre, hotărârea numărul 1 a Curții Constituționale, prin care se încearcă o cenzură a opiniei judecătorilor. Vedem că practic se încearcă să se cenzureze opiniile judecătorilor, ceea ce este inadmisibil”, a explicat deputatul USR Stelian Ion.

 

“O mișelie politică”

 

Comisia a adoptat și o serie de reglementări în ceea ce privește relația magistraților cu serviciile secrete. Astfel, la propunerea Asociației Magistraților, s-a adoptat amendamentul care prevede că "apartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, are ca efect eliberarea din funcția deținută". Un alt amendament prevede că  magistrații completează anual o declarație olografă pe propria răspundere din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreo unui serviciu de informații.

De asemenea, serviciilor secrete le este interzis să racoleze judecători sau procurori.”Mai este o reglementare foarte gravă, prin care comisiile de supraveghere, comisiile parlamentare de supraveghere a activității SRI, vor avea posibilitatea să cerceteze declarațiile date de judecători și de procurori, ceea ce mi se pare iarăși o imixtiune inacceptabilă în activitatea acestor magistrați. Pentru că nu o comisie parlamentară este cea îndreptățită, deocamdată este CSAT-ul cel care poate face o asemenea verificare, în niciun caz comisiile parlamentare”, a criticat deputatul USR Stelian Ion o altă modificarea adusă de comisia condusă de Florin Iordache.

Parlamentarii PNL și cei ai PMP au părăsit ședința comisiei speciale în care se discută modificările legilor justiției, după ce toate propunerile lor, inclusiv solicitarea unui punct de vedere de la Comisiei de la Veneția, au fost respinse de majoritatea PSD - ALDE - UDMR. Și reprezentantul Parchetului General a părăsit ședința comisiei speciale după ce solicitarea sa ca dezbaterea să se concentreze mai întâi asupra principiilor generale ale modificărilor legislative a fost, de asemenea, respinsă. ”Ceea ce se întâmplă în sală este o mișelie politică, o mișelie legislativă și, dacă-mi permiteți, o bădărănie parlamentară. Modul în care s-au desfășurat lucrările confirmă ceea ce ne temeam cu toții: nu e vorba de un demers bine intenționat, e vorba de un demers bine pilotat de biroul domnului Dragnea de măcelărire a legilor justiției”, a declarat deputatul PNL Cătălin Predoiu după ce liberalii au părăsit ședința.

Coaliția PSD - ALDE a conceput un calendar accelerat pentru trecerea rapidă prin Parlament a modificărilor legilor justiției: zece zile în Camera Deputaților și zece zile în Senat, ceea ce înseamnă că în următoarele trei săptămâni se va da votul final pe modificările respectivelor acte normative.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.