Profesorul ieșean Marin Burlea a decedat vineri dimineaţă
Cunoscutul medic ieşean Marin Burlea a decedat vineri dimineaţă , 26 Octombrie 2018,conform site-ului ziaruldeiasi.ro. El era internat la Institutul Regional de Oncologie Iaşi. “A plecat un medic care a salvat mii de vieți, Prof. Univ. Dr. Marin Burlea! A plecat tata! Mă doare când mă gândesc la anii ce vin fără el, că mai avea multe de făcut. Mulțumesc colegilor de la Insitutul de Oncologie Iași pentru eforturile lor, pentru lungile nopți din ultima perioadă în care sperau într-o minune”, a scris pe Facebook, fiica acestuia, medicul Ana Maria Ciubara.
UPDATE: Trupul neînsufleţit al medicului va fi depus sâmbătă - 27 octombrie, la prânz, la Spitalul “Sfânta Maria”, conform managerului unităţii medicale.
Marin Burlea s-a nascut intr-o familie cu patru copii, în judetul Ilfov, comuna Vidra. Unchiul sau a fost chirurg la Clinica de Pneumofiziologie Iasi. Profesorul a fost foarte dedicat meseriei sale. "Și cred că într-un fel a fost o inspirație care a ținut parțial de mine, parțial de rudele și de cei din jurul meu, dar cred că pediatria este specialitate aparte, unică. Pentru că pediatrul lucrează cu cele mai inocente, gingașe și frumoase ființe – copiii. Nu îmi imaginez un pediatru decât mergând de mână cu un copil. Dacă o faci din convingere, vocație, pasiune, faptul că lucrezi cu aceste ființe sincere și inocente mențin, pe undeva, mai multă vreme zâmbetul unui pediatru. Nu ai suferințele și tristețile pe care ți le pot genera alte specialități mai deprimante. Organismul copilului are o elasticitate specială, are o capacitate de recuperare infinit mai mare decât un adult. În același timp se înfiripă o relație cu copiii și cu familia cu totul particulară", spunea intr-un interviu acordat Ziarului de Iasi.
„Eu sunt slab. Nu am tărie! Am plâns de multe ori în viață, dar am reușit să mă abțin în fața pacienților. Plânsul în fața pacienților înseamnă eșec și deznădejde, eroare din punct de vedere tehnic, mai ales că, în pediatrie, pacienții sunt cele mai inocente și sensibile ființe. Pe de altă parte, satisfacțiile pe care le ai în momentul în care ai salvat o viață nu pot fi descrise prea ușor în cuvinte, dar atenuează din tristețea pe care ți-o provoacă suferința umană.”, a declarat Marin Burlea într+un interviu realizat şi de insociety.ro
Îm imaginile de mai sus îl puteţi recunoaşte pe Marin Burlea în câteva dintre cele mai fericite momente ale vieţii personale: căsătoria cu Georgeta Burlea, poză de familie cu Lucian, băiatul, sau la căsătoria fiicei Ana Maria. De asemenea, tot el este şi chipeşul militar.
Imaginile au fost preluate din arhiva personală.
Marin Burlea a terminat Liceul Mihai Eminescu din Iaşi, a devenit medic după ce a învăţat în amfiteatrele Universităţii de Medicină din Iaşi (promoţia 1963) , iar cariera profesională este presărată cu sute de titluri ştiinţifice şi cărţi de specialitate. Dar, rolul principal a fost cel de a salva vieţile a sute de mii de copii, fiind cel mai renumit pediatru. Mai multe informaţii despre cariera sa profesională găsiţi AICI.
Text preluat de pe site-ul ziaruldeiasi.ro.
Citiți și:ADIO!... Iașul a pierdut un înger. Boala nu l-a cruțat pe „medicul preferat al copiilor“;
Medicul Marin Burlea va deveni, post mortem, Cetățean de Onoare al Iașului;
Val de mesaje de condoleanțe după dispariția iubitului medic Marin Burlea;