Național

Premiu de 50.000 de euro pentru Cărtărescu, în Argentina

Ziarul de Vrancea
9 apr 2018 789 vizualizări

Premiu de 50.000 de euro pentru Cărtărescu, în Argentina

Scriitorului român Mircea Cărtărescu i-a fost decernat luni la Buenos Aires Premiul Formentor pe anul 2018 ca recunoaștere pentru ansamblul operei sale.

După două zile de deliberări cu ușile închise în Casa de Victoria Ocampo din capitala Argentinei, unde în 1930 se înființa legendara revistă literară Sur, membrii juriului au anunțat public luni decizia în Biblioteca Națională din oraș, în cadrul unui eveniment la care a participat și ministrul culturii din Argentina, Pablo Avelluto. În decizie, juriul a evidențiat puternica capacitate narativă a lui Cărtărescu, născut la București, în 1965, și "extraordinara sa cunoaștere a bibliotecii universale". În timpul ceremoniei, președintele premiului Formentor a citit un text trimis de scriitorul român după ce i s-a comunicat că a primit premiul, pe care l-a acceptat "în cel mai smerit mod cu putință și cu umilă emoție" și s-a declarat "extrem de onorat". "Smerenia mea se accentuează când mă compar cu scriitorii străluciți care au fost premiați înaintea mea, pe care nu doar că-i respect, ci au fost și maeștrii mei în multe sensuri", se menționează în mesajul transmis de Cărtărescu.Premiul, în valoare de 50.000 de euro și care a fost acordat pentru prima dată în anii 1960, reprezintă o recunoaștere a operei marilor scriitori care și-au dedicat viața literaturii, ca modalitate de a-și păstra esența și moștenirea culturală, notează EFE.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.