Național

Pragul la abuz în serviciu, negociat cu societatea civilă

Ziarul de Vrancea
12 iun 2017 925 vizualizări

Cel puțin așa promite ministrul Justiției n procurorii susțin în continuare lipsa unui prag

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, ieri, la Parlament, că așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a motivării deciziei Curții Constituționale referitoare la necesitatea stabilirii unui prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu, apoi va demara consultări publice și abia pe urmă va stabili nivelul pragului care să facă diferența între răspunderea contravențională, administrativă și penală în cazul abuzului în serviciu. ”Voi face dezbateri publice cu societatea civilă, cu profesioniștii Dreptului. Împreună vom identifica pragul rezonabil de natură să facă diferența dintre răspunderea contravențională, răspunderea administrativă, răspunderea penală”, a declarat Tudorel Toader. Întrebat în cât timp estimează că se va întâmpla acest lucru, ministrul Justiției a spus că totul depinde de publicarea în Monitorul Oficial a motivării deciziei CCR.

Tudorel Toader a precizat că pachetul de legi privind Justiția este finalizat și că, cel mai probabil, săptămâna aceasta ministerul îl va trimite Guvernului. “Guvernul probabil, sau sper eu, și-l va însuși și îl vom transmite la Parlament. Potrivit programului de guvernare, Ministerul Justiției trebuie să inițieze proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției, în cursul lunii iunie 2017", a spus Tudorel Toader.

Întrebat dacă va discuta modificările legilor Justiției cu liderii coaliției de guvernare înainte de a le trimite la Guvern, Toader a spus că în Parlament există majoritatea necesară care să facă toate modificările dorite.

Procurorul general: Opinia noastră este să nu existe prag

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, ieri, legat de propunerea Ministerului Justiției privind impunerea unui prag valoric pentru a pedepsi penal infracțiunea de abuz în serviciu, că Ministerul Public a avut deja un punct de vedere pe această temă iar acesta este că nu trebuie impus un prag valoric pentru această infracțiune.

Curtea Constituțională a explicat marți, în minuta deciziei referitoare la excepția de neconstituționalitate ridicată de fosta soție a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, că legiuitorul are obligația de a stabili un prag valoric pentru abuzul în serviciu, precizând că reglementarea valorii pagubei și gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.