Noul ministru al Educației: Notele elevilor să fie secrete
Calificativele nu mai trebuie să fie publice ci cunoscute doar de elev, părinte și cadru didactic, spune Valentin Popa, citând norme europene n noul șef de la Educație e supărat că în România se vorbește prea mult despre furtul intelectual
Valentin Popa, care a fost avizat ieri de comisiile reunite de specialitate în funcția de ministru al Educației cu 22 de voturi „pentru” și 12 „împotrivă”, crede că au existat progrese în învățământ și este păcat să scoatem în evidență elemente nu atât de importante cum ar fi plagiatele. Ministrul este de părere că se vorbește mult prea mult de 0,1% din tezele de Doctorat. „Medicii noștri sunt căutați în străinătate, pleacă în străinătate, nu mai avem IT-iști pe care să-i furnizăm pe piața muncii, cerința este foarte mare, am avut întotdeauna absolvenți extraordinari. Învățământul nostru este foarte bun și este păcat că umbrim aceste valori ale învățământului românesc printr-o scoatere în evidență a unor elemente nu atât de importante cum ar fi plagiatele. Vorbim mult prea mult de 0,1% din tezele de Doctorat care s-au constatat a fi plagiate, mai ales în condițiile în care nici Legea după care ar trebui să îi condamnăm nu este chiar perfectă”, a precizat Valentin Popa. El spune că Legea „nu prevede nicăieri că trebuie să punem ghilimele la un text pe care-l preluăm, să punem citarea imediat după el, deși astăzi cei mai mulți dintre cercetătorii noștri așa o fac, dar Legea nu o prevede. Nici eu nu am învățat în facultate să fac citarea în acest mod. Mult timp am făcut și eu acest lucru, cu citarea la final. și de aici apar multe probleme. Ar trebui ca Legea să prevadă norme clare de aplicare a redactării”, a adăugat ministrul.
Deduceri de impozit pentru părinți
El promite să asigure “construcția și modernizarea a peste 2.500 de unități școlare în următorii trei ani în conformitate cu programul de guvernare. Până în anul 2020 în România nu vom mai avea unități școlare fără autorizare ISU sau autorizare sanitară”. “Fenomenul fuga după note cu ghilimele de rigoare trebuie să recunoaștem cu toții este o realitate și o cauză a stresului elevilor și părinților. O soluție pentru diminuarea acestui fenomen este implementarea normelor europene care prevăd ca notele și calificativele să nu mai fie publice ci cunoscute doar de elev, părinte și cadru didactic iar pentru public vor fi accesibile doar statistici care pot să îi furnizeze elevului informații privind poziționarea sa în raport cu ceilalți”, a povestit Valentin Popa.
O altă soluție este “adoptarea standardelor unitare de evaluare. Spre exemplu nota cinci sau admis la o disciplină trebuie să însemne același lucru indiferent de locul unității școlare din România. Toate evaluările naționale vor fi digitalizate în următorii trei ani pentru a măsura progresul și perfomanța școlară precum și corelarea cu testările internaționale”.
Pentru creșterea participării școlare Valentin Popa spune că Ministerul “propune ca părinții care își trimit elevii la școală să primească între 1.600 și 1.800 de lei pe an sub forma unor deduceri la impozit. Procedura va fi stabilită între MEN - Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii și Justiției Sociale”.