Național

MOZAIC STRI NATIONALE: “Capac” de 500 milioane dolari în contractul cu România pentru rachete Patriot?

Ziarul de Vrancea
15 iul 2017 544 vizualizări

Acesta ar fi profitul uneia dintre companiile care produc parte din sistemul militar

Compania americană Raytheon, unul dintre contractorii din contractul României de achiziție a rachetelor Patriot din Statele Unite, ar putea obține un profit de aproape 500 de milioane de dolari din tranzacție, potrivit site-ului The Motley Fool. Agenția pentru Cooperare în Domeniul Apărării și Securitații (DSCA) a informat săptămână trecută Congresul american despre mai multe contracte de vânzare de armament, între care și unul de 3,9 miliarde de dolari de vânzare de sisteme de rachete Patriot României.

Astfel, România ar urma să cumpere 28 de stații de lansare M903 de la Raytheon, cu sisteme radar și de control, 56 de rachete Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T) de la Raytheon și 168 de rachete Patriot Advanced Capabilty-3 (PAC-3) fabricate de Lockheed Martin. Contractul va include astfel 28 de lansatoare și câte opt rachete pentru fiecare. DSCA a explicat că rachetele Patriot vor îmbunătăți securitatea unui aliat din NATO, vor combate riscurile regionale și vor proteja regiunea de agresiuni. Agenția nu a menționat de unde ar proveni pericolele și agresiunile, dar la dreapta hărții se află Rusia, care a invadat două state prietene ale NATO în ultimul deceniu și ar putea dori mai mult, notează site-ul The Motley Fool, care adaugă că istoria recentă de agresiuni ale Rusiei în regiune explică de ce România vrea să cumpere sistemele Patriot.

Iohannis susține achiziția

La un cost de circa 3 milioane de dolari fiecare, rachetele formează cea mai mică parte a acordului, respectiv 672 de milioane de dolari din prețul total de vânzare. Cea mai mare parte a vânzării, când va fi finalizată (Congresul nu a respins niciodată un contract de vânzare de armament propus de DSCA) va fi formată din sistemele de lansare, stațiile de control și radar, care sunt construite de Raytheon. Astfel, în timp de DSCA a numit Raytheon și Lockheed Martin drept contractori principali, este probabil ca Raytheon să încaseze cea mai mare parte a veniturilor, de până la 3,4 miliarde de dolari dintr-un total de 3,89 miliarde de dolari. La o marjă de profit operațional de 14,3% pe care Raytheon o obține din astfel de acorduri, potrivit S&P Global Market Intelligence, asta înseamnă un profit de 485 de milioane de dolari pentru această companie.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că achiziționarea rachetelor Patriot se face pentru ca România să aibă o armată dotată mai bine și mai eficient, în scop defensiv, și pentru a garanta securitatea românilor.

Iohannis: Impozitarea Bisericii, o aventură fiscală

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că a vorbi în acest moment despre impozitarea Bisericii i se pare "un fel de aventură fiscală", fiind nevoie de o discuține aprofundată, cu toți factorii implicați. "La acest moment, să vorbim despre impozitarea bisericilor mi se pare un fel de aventură fiscală", a declarat Iohannis, întrebat despre ideea lansată de fostul consilier onorific al premierului Tudose, Eugen Teodorovici. Șeful statului a spus că este nevoie de o discuție "aprofundată", cu cei vizați, astfel încât să se poată veni cu un concept, însă lucrurile nu trebuie grăbite.

Consilierul premierului Mihai Tudose, Eugen Teodorovici, a declarat, joi seara, la Digi 24, referindu-se la impozitarea Bisericii, că aceasta trebuie să înțeleagă că este nevoie de bani. „Biserica trebuie să înțeleagă și să aleagă. Trăim în secolul XXI. Este nevoie de bani", a subliniat Teodorovici, fost ministru de Finanțe. El a spus că va iniția discuția cu reprezentanții Bisericii pe acest subiect. "Fie să retrocedăm ce au de retrocedat și atunci găsim o cale de impozitare", este o variantă enunțată de consilierul premierului. Ulterior acestor afirmații, Teodorovici a fost demis de premierul Tudose.

Medic chirurg, arestat pentru luare de mită

Medicul chirurg Eugen Bitere de la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBC) din Iași, acuzat că ar fi solicitat și primit mită de la șase pacienți condiționând actul medical, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În fața judecătorilor, medicul ieșean nu a recunoscut că ar fi luat mită de la pacienți. Eugen Bitere, medic chirurg în cadrul IBC Iași, a fost adus vineri seară în fața judecătorilor Tribunalului Iași, după ce în aceeași zi fusese reținut, iar în cursul nopții de vineri spre sâmbătă magistrații au emis pe numele său mandatul de arestare petru 30 de zile. Surse judiciare susțin că unul dintre pacienții medicului Eugen Bitere ar fi reclamat la Poliție faptul că i s-ar fi cerut mită pentru a fi tratat. În cursul zilei de marți, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Iași, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au făcut trei percheziții în acest caz, una la cabinetul medicului din spital și alte două la locuințele deținute de acesta. Potrivit procurorilor, "există probe certe" că, în zilele de 10 și 11 iulie medicul a pretins și primit, cu titlu de mită de la șase persoane, diferite sume de bani pentru condiționarea actului medical. Ca urmare a perchezițiilor făcute, au fost identificate sumele de 23.500 euro, 1.250 dolari SUA, peste 3.500 de lei și numeroase obiecte de artă cu certificate de autenticitate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.